Business international

Istoria companiei cunoscute acum ca BP urmareste, in ultimii 100 de ani, arcul capitalismului transnational. Radacinile sale se afla in primii ani ai secolului al XX-lea, cand un bogat bon vivant pe nume William Knox D'Arcy a decis, incurajat de guvernul britanic, sa inceapa sa caute petrol in Iran. El a incheiat un acord de concesiune cu monarhia absoluta iraniana, folosind solutia dovedita de secole de a-i mitui pe cei trei iranieni care negociau cu el, scrie CBS.

In baza acestui contract, pe care l-a conceput, D'Arcy urma sa detina orice petrol gasea in Iran si sa plateasca guvernului doar 16% din profiturile pe care le realiza - fara a permite niciodata vreunui iranian sa-i verifice contabilitatea. Propunerea a avut success si poate pentru ca era inceputul erei petrolului.

Titeiul inca nu ungea toate rotile industrializarii Occidentului. Iranul nu era, inca, o tara petroliera. Dar se stia, multumita cercetarilor stiintifice, ca are potential. D'Arcy actiona, oarecum, ghidat de intuitie. Dupa prima sa descoperire din 1908, a devenit unicul proprietar al intregului ocean de petrol care se afla sub solul Iranului. Nimeni altcineva nu avea voie sa foreze, sa rafineze, sa extraga sau sa vanda petrol "iranian".

"Norocul ne-a adus un trofeu din taramul basmelor dincolo de cele mai indraznete vise ale noastre", a scris mai tarziu Winston Churchill, care a devenit Primul Lord al Amiralitatii in 1911. "Stapanirea in sine a fost cireasa de pe tort a afacerii."

La scurt timp dupa aceea, guvernul britanic a cumparat concesiunea D'Arcy, pe care a numit-o Anglo-Persian Oil Company. Apoi a construit cea mai mare rafinarie din lume in portul Abadan din Golful Persic. Din anii 1920 pana in anii 1940, nivelul de trai al Marii Britanii a fost sustinut de petrolul din Iran. Masinile, camioanele si autobuzele britanice functionau cu petrol iranian ieftin. Fabricile din intregul Regat al Marii Britanii erau alimentate cu petrol din Iran.

Marina Regala, care proiecta puterea britanica in intreaga lume, isi propulsa navele cu petrol iranian.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, vanturile nationalismului si anticolonialismului au suflat prin lumea in curs de dezvoltare.

In Iran, nationalismul insemna un singur lucru: trebuie sa ne luam inapoi petrolul. Manat de aceasta pasiune, parlamentul a votat pe 28 aprilie 1951 sa-l aleaga pe cel mai pasionat sustinator al nationalizarii petrolului, Mohammad Mossadegh, ca prim-ministru.

Cateva zile mai tarziu, a aprobat in unanimitate proiectul sau de lege de nationalizare a companiei petroliere. Mossadegh a promis ca, de acum inainte, profiturile din petrol vor fi folosite pentru a dezvolta Iranul, nu pentru a imbogati Marea Britanie. Aceasta companie petroliera era cea mai profitabila intreprindere britanica de pe planeta.

Pentru britanici, nationalizarea parea, la inceput, un fel de gluma imensa, un pas atat de absurd contrar regulilor nescrise ale lumii, incat cu greu putea fi reala. La inceputul acestei confruntari, directorii Companiei Petroliere Anglo-Iraniene si partenerii din guvernul britanic au stabilit strategia lor: fara mediere, fara compromisuri, fara acceptarea nationalizarii sub nicio forma.

Britanicii au luat o serie de masuri menite sa-l indeparteze pe Mossadegh de la calea sa nationalista.

Si-au retras tehnicienii din Abadan, au blocat portul, au intrerupt exporturile de bunuri vitale catre Iran, au inghetat conturile in valuta forte ale tarii in bancile britanice si au incercat sa obtina rezolutii anti-Iran de la ONU si de la Curtea Internationala de Justitie.

Aceasta campanie nu a facut decat sa intensifice determinarea iraniana. In cele din urma, britanicii s-au indreptat catre Washington si au cerut o favoare: va rugam sa-l rasturnati pe acest nebun pentru noi, ca sa ne putem recapata compania petroliera.

Presedintele american Dwight D. Eisenhower, incurajat de secretarul sau de stat John Foster Dulles, un aparator de-o viata al puterii corporatiste transnationale, a fost de acord sa trimita Agentia Centrala de Informatii (CIA) pentru a-l da jos de la putere pe Mossadegh. Operatiunea a durat mai putin de o luna, in vara anului 1953. A fost prima data cand CIA a rasturnat vreodata un guvern.

La inceput, aceasta parea o operatiune sub acoperire remarcabil de reusita. Occidentul detronase un lider care nu-i placea si il inlocuise cu cineva care urma sa-i indeplineasca poruncile - Mohammad Reza Shah Pahlavi.

Din perspectiva istoriei, insa, este clar ca Operatiunea Ajax, asa cum a fost ea denumita, a avut efecte devastatoare. Nu numai ca a doborat guvernul lui Mossadegh, dar a pus capat democratiei din Iran. L-a readus pe sah la putere. Represiunea sa crescanda a declansat explozia sociala de la sfarsitul anilor 1970, care a adus la putere pe ayatollahul Khomeini si regimul aprig anti-occidental care a fost la control de atunci.

Compania petroliera s-a redenumit British Petroleum, BP Amoco si apoi, in 2000, BP. In deceniile sale in Iran, a functionat dupa bunul plac, fara prea multa consideratie pentru interesele populatiei locale.