|
31.03.2026, 00:05 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
In ultimii ani, in ochii lumii occidentale Iranul a fost prezent cu un paradox: desi era o tara bogata in gaze naturale si avea si o centrala nucleara, se confrunta cu un deficit imens de energie si mai ales de electricitate. Penele de curent si intreruperea furnizarii electricitatii erau, inainte de razboi, ceva comun.
Lipsa, sau criza, de energie era paralizanta mai ales pentru industrie. Vina a fost pusa pe sanctiunile occidentale, pe orientarea neinspirata a cheltuielilor dinspre industrie si populatie spre inarmare, pe infrastructura energetica neglijata si chiar pe consum. Insa, dintre tarile din regiune, Iranul se remarca si prin gradul de electrificare de aproape 100% a gospodariilor.
Energia electrica ajunge in toate satele cu mai mult de 10 locuitori, arata presa locala si diverse institutii.
Se poate spune ca electrificarea rurala este aproape totala - revolutia tacuta, dupa cum scrie presa de propaganda a regimului de la Teheran.
In 1979, anul Revolutiei Islamice, gradul de electrificare la sat era de 40%. Pe de alta parte, doar 22% din populatia tarii traieste in mediul rural, ceea ce inseamna un grad de urbanizare extrem de ridicat. In 2025, populatia Iranului numara peste 92 de milioane de persoane.
Totusi, conectarea la retea a peste 60.000 de sate si catune de peste tot in tara, in cele mai dificile conditii de relief, poate fi descrisa drept unul dintre cele mai ambitioase programe de electrificare rurala din lumea emergenta.
A fost oferit acces la electricitate chiar si pentru comunitatile si gospodariile nomade. Inainte de razboi, guvernul promisese peste 30 de miliarde de dolari pentru modernizarea infrastructurii electrice.
In ultimii ani, cand a devenit clar ca Iranul se confrunta cu o criza de energie si de apa, presedintele Ebrahim Raisi a promis gospodariilor cu venituri reduse electricitate, gaze si apa gratuite. Industria, in schimb, a avertizat ca se confrunta cu un deficit de energie de 30%.
Pana sa fie atacat de Israel si SUA, Iranul era exportator de energie, inclusiv de electricitate. Potrivit Ember, peste 90% din electricitate este produsa prin arderea combustibililor fosili. Energia verde are o pondere de numai 0,5%.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.