Opinii

In general, atunci cand se discuta despre evolutia preturilor in sens larg, publicul se gandeste la evolutia inflatiei, care denota modificarea anuala a indicelui preturilor de consum (sau indicele armonizat al preturilor de consum - IAPC, conform metodologiei europene). Astfel, indicele preturilor de consum (simplu sau armonizat) reflecta evolutia preturilor pentru un cos reprezentativ de bunuri si servicii, ponderat in functie de structura consumului gospodariilor. Un alt indice reprezentativ pentru evolutia preturilor in economie este deflatorul PIB, care reflecta masura in care preturile pentru toate bunurile si serviciile produse pe plan intern, referindu-ne aici la consum, investitii, cheltuieli guvernamentale sau exporturi, se modifica pe o perioada de referinta, de obicei un an. Pe de alta parte, importurile afecteaza direct nivelul IAPC, dar nu si pe cel al deflatorului PIB. Voi da un exemplu simplu in acest sens. Cresterea pretului unei paini produse pe plan intern afecteaza atat IAPC, cat si deflatorul PIB. Cu toate acestea, majorarea preturilor utilajelor necesare procesului de productie a painii influenteaza exclusiv deflatorul PIB numai in situatia in care respectivele utilaje sunt fabricate pe plan intern. Daca painea despre care am discutat anterior este importata si nu produsa pe plan intern, atunci pretul acesteia va afecta doar IAPC.

La nivel international, s-a observat empiric faptul ca perioadele in care rata de crestere a deflatorului PIB a fost mai mare decat inflatia bazata pe IAPC sunt asociate cu cresteri ale preturilor bunurilor si serviciilor produse pe plan intern, inclusiv ale investitiilor si exporturilor, pe fondul unor factori precum tensiunile din lanturile de aprovizionare, cresterea costurilor la energie sau ajustarile salariale. In schimb, in ￢￢economiile in care inflatia a fost determinata predominant de socurile de pret la bunurile importate, dinamica IAPC a depasit-o temporar pe cea a deflatorului PIB, reflectand transmiterea directa a inflatiei externe catre consumatori.

In figura de mai jos regasim modificarea anuala a indicelui armonizat al preturilor de consum sau a ratei inflatiei (conform statisticilor Eurostat, se raporteaza media anuala a indicelui IAPC lunar, deci modificarea acestuia reprezinta rata medie anuala a inflatiei), respectiv cea a deflatorului PIB. Dupa cum se poate observa dintr-o simpla inspectie vizuala, dinamica anuala pentru cei doi indici a fost foarte apropiata in anumite perioade de timp, dar au existat si perioade caracterizate de decuplare semnificativa. Corelatia dintre modificarea anuala a IAPC si cea a deflatorului PIB pentru perioada 2005-2025 este de aproximativ 72,3%, prin urmare una relativ ridicata. Observam faptul ca in perioada anterioara crizei financiare din 2008-2009, dinamica anuala a deflatorului PIB a fost sistematic si semnificativ peste cea a IAPC. Daca ne uitam la perioada post-criza, adica perioada 2012-2025, corelatia dintre cele doua dinamici creste la aproximativ 85,4%. Pe de alta parte, daca excludem perioada de dupa izbucnirea crizei pandemice si luam in considerare perioada 2012-2019, corelatia dintre variatia anuala a IAPC si deflatorul PIB scade la aproximativ 67,1%. Prin urmare, legatura dintre variatia anuala a IAPC si deflatorul PIB depinde de elemente precum fazele ciclurilor economice si financiare, natura socurilor care afecteaza economia in ansamblu sau diferite masuri in materie de politica monetara si fiscala. O variatie anuala a deflatorului PIB peste cea a IAPC se traduce prin faptul ca preturile din intreaga economie cresc mai rapid decat cele din cosul de consum.

Pe de alta parte, daca privim la evolutia acestor indici avand in vedere contextul international actual, putem aprecia ca relatia dintre dinamica indicelui armonizat al preturilor de consum si cea a deflatorului PIB a devenit tot mai dependenta de natura socurilor globale si de dezvoltarile produse in cadrul lanturilor valorice internationale. Astfel, episoade caracterizate de socuri externe majore, precum criza financiara globala, pandemia sau criza energetica, au amplificat diferentele dintre evolutia celor doi indici, in special in economiile cu un grad ridicat de deschidere comerciala si o pondere semnificativa a importurilor in consumul final. Putem concluziona deci ca diferentialul dintre IAPC si deflatorul PIB ofera informatii relevante cu privire la presiunile inflationiste interne in raport cu cele importate, dar si cu privire la mecanismele de ajustare macroeconomica.

In functie de natura factorilor care determina evolutia lor, inflatia bazata pe IAPC si modificarile deflatorului PIB pot avea implicatii diferite pentru politicile macroeconomice. Mai precis, inflatia de baza reprezinta o busola a politicii monetare, in special in tarile care adopta in mod explicit un regim de tintire directa a inflatiei. Regulile de tip Taylor, utilizate intr-o forma mai stricta sau mai flexibila pentru a ghida politica monetara, se concentreaza direct asupra abaterii inflatiei totale (sau relevante pentru politica monetara) de la tinta de inflatie.

In acelasi timp, in modelele de referinta utilizate in mediul academic de catre bancherii centrali sau analistii economici, reprezentarea standard a unei economii consta intr-o relatie ce defineste cererea agregata din economie, o alta ce defineste oferta agregata - unde variabila cheie este inflatia bazata pe IAPC - si o regula de tip Taylor pentru a caracteriza comportamentul autoritatii monetare. O astfel de reprezentare poate fi regasita de exemplu in articolul The Science of Monetary Policy: A New Keynesian Perspective (1999), elaborat de Richard Clarida, Jordi Gali si Mark Gertler, acest articol reprezentand un reper in plan teoretic si aplicat pentru abordarile moderne cu privire la politica monetara.

In schimb, daca ne indreptam atentia catre politica fiscala, variabila cheie devine deflatorul PIB. Mai precis, in relatiile cantitative utilizate pentru monitorizarea sustenabilitatii datoriei publice, cum ar fi cele folosite de Fondul Monetar International, elementul central pentru evolutia datoriei publice este diferentialul "r-g", unde "r" reprezinta costul implicit sau efectiv al datoriei publice, iar "g" reprezinta rata de crestere nominala a PIB. Mai departe, rata nominala de crestere a PIB este influentata de inflatia masurata prin deflatorul PIB. Cu alte cuvinte, o crestere a preturilor bunurilor produse pe plan intern duce la o crestere a PIB nominal.

Exemplul Romaniei in 2025 poate fi ilustrativ in acest sens. Astfel, in 2025 cresterea economica nominala a fost de 8,62% (conform datelor AMECO), in timp ce cresterea economica reala a fost de doar 0,72%. Asadar, atunci cand evaluam performanta economica recenta, observam o rata de crestere reala foarte scazuta, de sub 1%, ceea ce indica o situatie in care exista pericolul stagflatiei. Pe de alta parte, cresterea nominala a fost relativ ridicata, de aproape 9%.

In acest context, implicatiile pentru politica monetara si fiscala difera. Din perspectiva cadrului propus de Clarida, Gali si Gertler (1999), precum si a altor modele neo-keynesiene, ecuatia cererii agregate se raporteaza la rata de crestere a PIB real sau a conceptului de output-gap , ce are la baza PIB-ul real. De asemenea, relatia ofertei agregate si functia de reactie a autoritatii monetare, definite printr-o regula de tip Taylor, raspund la evolutiile asociate PIB real. In schimb, o crestere substantiala a PIB-ului nominal atenueaza cresterea ponderii datoriei publice prin afectarea numitorului raportului datorie publica/PIB. Prin urmare, in situatii caracterizate de o crestere economica reala modesta, alaturi de o crestere nominala puternica (determinata de efectele preturilor), implicatiile pentru politica monetara si fiscala pot fi semnificativ diferite sau cel putin foarte nuantate.

Intr-un scenariu specific, fie contrafactual sau nu, in care inflatia bazata pe IAPC deviaza de la inflatia masurata prin deflatorul PIB poate aparea in contextul unei cresteri substantiale a pretului energiei importate, combinate cu o scadere a activitatii economice reale. Intr-un astfel de scenariu, preturile mai mari la importul de energie ar exercita o presiune ascendenta asupra IAPC, dar nu ar afecta direct deflatorul PIB, cu exceptia cazului in care unele efecte sunt transferate in preturile produselor obtinute pe plan intern. In mod firesc, acest scenariu izoleaza efectele unui soc energetic, facand abstractie de alte socuri contemporane care afecteaza echilibrele macroeconomice la momentul respectiv de timp.

Desi diferenta dintre inflatia IAPC si inflatia masurata prin deflatorul PIB a primit o atentie limitata in literatura de specialitate, este evident ca in economiile emergente, mici, deschise si vulnerabile financiar, cum este cazul Romaniei si al altor tari din Europa Centrala si de Est, cele doua variabile macroeconomice pot inregistra evolutii divergente semnificative in anumite perioade. In astfel de circumstante, implicatiile pentru politicile macroeconomice pot fi diferite. Mai mult, in abordari stiintifice care analizeaza interactiunea dintre politica monetara si cea fiscala, cum ar fi Teoria Fiscala a Nivelului Preturilor , asa cum este dezvoltata in lucrari precum cele ale lui Christopher Sims (2011) sau John Cochrane (2026), diferentialul dintre inflatia bazata pe IAPC si inflatia bazata pe deflatorul PIB poate avea, de asemenea, implicatii asupra rezultatelor si concluziilor asociate acestora. In sensul acestei idei, fac referire la lucrarea Which r-star, public bonds or private investment? Measurement and policy implications (2022), elaborata de Ricardo Reis, a carui activitate stiintifica se concentreaza preponderent asupra politicii monetare si fiscale, deschizand o perspectiva care evidentiaza problema identificarii ratei dobanzii relevante care ar trebui utilizata drept reper in fundamentarea si calibrarea conduitei politicii monetare. In acelasi timp, in lucrarea The Constraint on Public Debt when r < g but g < m (2021), Reis aduce in discutie necesitatea clarificarii reperelor macro-financiare esentiale pentru evaluarea sustenabilitatii fiscale.

Insumand ideile mentionate anterior, putem spune ca natura diferentialului dintre IAPC si deflatorul PIB ofera o cheie pentru intelegerea continutului ajustarii macroeconomice necesare intr-un mediu global caracterizat de incertitudine si socuri persistente.