Opinii

Acest nou episod de escaladare a tensiunilor in Orientul Mijlociu readuce brutal in centrul dezbaterilor legatura inextricabila dintre dinamica pretului combustibililor fosili (petrol, gaze naturale) si cresterea economica globala. Din pacate si oarecum surprinzator, episodul recent se alatura unei serii de evenimente relativ similare care s-au succedat de-a lungul ultimilor 50-60 de ani. Vulnerabilitatea tranzitului prin Stramtoarea Hormuz si reconfigurarea pozitiilor statelor exportatoare de petrol reprofileaza spectrul crizelor petroliere din anii '70, iar rolul si strategia OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol) revin inca o data in centrul ecuatiei energetice globale. Dintr-o anumita perspectiva, fragilitatea economiei mondiale in raport cu aceiasi factori timp de mai bine de 50 de ani, este aparent de neinteles.

Din anii '70 pana in prezent - lectiile crizelor petroliere si relevanta pentru situatia curenta

In anii '70, OPEC a functionat ca un cartel al statelor exportatoare de petrol, utilizand nivelul productiei in sensul influentarii preturilor pe piata mondiala. Limitarea ofertei si impunerea embargourilor, cu precadere, au fost utilizate ca instrumente economice si politice care au contribuit decisiv la declansarea si amplificarea crizelor petroliere. Este important sa mentionam primele doua crize petroliere, cea declansata in 1973, in contextul razboiului de Yom Kippur si cea de a doua, din 1979, aparuta pe fondul Revolutiei iraniene. Prima, determinata de decizia OPEC de a institui un embargo petrolier asupra tarilor occidentale a condus la cresteri abrupte ale preturilor, alimentand inflatia si provocand stagnarea economica; a doua a amplificat instabilitatea pietei energetice globale prin reducerea semnificativa a ofertei de petrol. Asadar, crizele petroliere din anii '70 nu doar au influentat semnificativ evolutia economiei mondiale, dar au expus fara echivoc dependenta statelor industrializate de resursele energetice externe. Prin amploarea impactului, aceste crize au constituit primul impuls structural in sensul necesitatii reconfigurarii politicilor economice si energetice la nivel global, catalizand diversificarea surselor de energie, constituirea de rezerve strategice si consolidarea conceptul de securitate energetica, concomitent cu initierea demersurilor pentru pentru cresterea eficientei energetice si reducerea consumurilor unitare.

"Dezinflatia Volcker" - de la socul petrolier la raspunsul politicii monetare

Venirea lui Paul Volcker ca presedinte al Federal Reserve in 1979, pe fondul unei inflatii deja foarte ridicate, a insemnat o politica monetara puternic restrictiva (dobanzi foarte mari), cunoscuta drept "dezinflatia Volcker". Aceasta conduita a fost adoptata tocmai pentru a combate inflatia ridicata, generata in mare parte de crizele petroliere, dar si de alte dezechilibre create in anii '70. Desi a dus la o recesiune severa pe termen scurt, aceasta strategie a reusit sa reduca inflatia si sa restabileasca echilibrul macroeconomic.

Elementul nou al crizei actuale: perturbari fizice ale ofertei de petrol si LNG

Revenind la criza din Orientul Mijlociu, conform declaratiilor date pentru Reuters de catre directorul executiv al QatarEnergy si ministrul energiei, Saad al-Kaabi, atacurile atribuite Iranului au scos din functiune aproximativ 17% din capacitatea de export de gaz natural lichefiat (LNG) a Qatarului, generand pierderi anuale estimate la circa 20 de miliarde de dolari si punand in pericol livrarile catre Europa si Asia. Potrivit acestuia, doua dintre cele 14 instalatii de lichefiere a gazului, precum si una dintre cele doua unitati de transformare a gazului in combustibili lichizi au fost avariate in urma unor atacuri fara precedent. Din acest motiv, o capacitate de productie de aproximativ 12,8 milioane de tone de LNG pe an va ramane indisponibila pentru o perioada estimata intre trei si cinci ani.

Conduita OPEC devine factorul determinat pe termen mediu

In acest context, ca urmare a faptului ca putem observa afectarea serioasa a capacitatii de productie a tarilor din Orientul Mijlociu si costurile semnificative de refacere ale acesteia, o intrebare relevanta care se poate adresa este ce strategie vor adopta tarile din Orientul Mijlociu pe piata petrolului in urmatorii ani si cum vor influenta deciziile OPEC. Daca urmarim modelul evolutiv care a urmat anilor '70, se poate observa cum deciziile OPEC privind ajustarea voluntara a nivelului productiei de hidrocarburi si evolutia cotatiilor acestora au avut potentialul de a genera fluctuatii semnificative pe pietele financiare, cu efecte de runda a doua asupra economiei globale. Astazi, apare insa un element nou - prin afectarea capacitatii de productie si perturbarea rutelor de distributie, insasi viabilitatea productiei statelor din Orientul Mijlociu este alterata. Astfel, ne putem intreba daca pentru a compensa pierderile financiare si afectarea fizica a infrastructurilor de extractie, procesare si livrare a petrolului si a derivatelor acestuia, statele din Orientul Mijlociu vor recurge din nou la politici de tip cartel, similare celor din anii '70, cu scopul implicit de a mentine la niveluri ridicate cotatiile petrolului si ale gazului, pentru a recupera pierderile si a putea finanta refacerea infrastructurii.

Scenariul transferului de costuri catre economiile importatoare de petrol si produse derivate

Intr-un astfel de scenariu, mentinerea prin strategia OPEC a unor cotatii ridicate ale hidrocarburilor pentru un orizont mai lung de timp chiar si dupa incetarea conflictului militar in zona ar echivala cu un transfer al poverii refacerii capacitatilor de productie catre clientii OPEC, respectiv statele dependente de sursele de energie din Orientul Mijlociu, in speta Uniunea Europeana, Japonia, China, India sau Coreea de Sud.

Asadar, in acest scenariu pesimist, puseul inflationist determinat de cresterea preturilor la energie ar putea persista pentru o perioada mai lunga de timp.

Dominanta politicii energetice - noua constrangere economica a Europei

In acelasi timp, un eventual soc asupra ofertei de LNG ar avea pentru Europa implicatii macroeconomice care depasesc sfera pietelor de energie. Spre deosebire de socurile petroliere din anii '70, care afectau in principal transportul si costurile logistice, gazul natural ocupa astazi o pozitie structurala mult mai importanta in economia europeana. El reprezinta simultan un input esential pentru industriile energointensive si un determinant major al pretului marginal al electricitatii in pietele europene.

In aceste conditii, care sunt semnificativ diferite, un soc asupra ofertei de LNG trebuie interpretat nu doar ca o perturbare sectoriala, ci ca un soc sistemic asupra structurii costurilor economiei europene. Putem porni de la premisa ca impactul se transmite rapid dinspre piata gazului catre piata electricitatii, apoi catre industria energointensiva si, in final, catre intregul lant de productie din economie. Aceste mecanisme genereaza inevitabil efecte de runda a doua asupra inflatiei si asupra competitivitatii industriale.

Astfel, reapare o intrebare care parea deja depasita in dezbaterea europeana: daca gazul devine prohibitiv, poate Europa recurge temporar la combustibili fosili precum carbunele? Din perspectiva tranzitiei energetice, o astfel de evolutie pare contraintuitiva pentru un continent cu preocupari majore privind producerea de energie verde din surse regenerabile. Totusi, istoria economica arata ca, in situatii de constrangere severa a ofertei, sistemele energetice tind sa privilegieze securitatea aprovizionarii. Evolutiile geopolitice pot conduce astfel la decizii de politica energetica care contrazic temporar logica optima si meritorie a tranzitiei pe termen lung.

Ar fi solutia Volcker la fel de eficienta astazi in Europa?

Continuand firul logic din perspectiva politicilor economice ale statelor dependente de importurile de energie mentionate mai sus, abordarea fireasca a problematicii este analiza actualitatii unor masuri de tip Volcker pentru reducerea inflatiei ca optiune valida in circumstantele prezente, cunoscute fiind interdependentele (si limitarile) ce decurg din pozitiile actuale ale politicilor fiscale si macro-prudentiale.

In pofida similitudinilor istorice cu anii '70, in circumstantele actuale avem un alt tablou general, deoarece contextul se diferentiaza pozitiv printr-un grad mai ridicat de diversificare a surselor de energie, mai multe optiuni de furnizorii de hidrocarburi (inclusiv din afara OPEC), precum si un grad mai redus al intensitatii energetice a majoritatii economiilor dezvoltate si emergente. Sigur ca si in aceste conditii este posibil un episod de inflatie persistenta determinata exclusiv de un soc al pretului energiei (si ar putea fi agravat de eventuale decizii comune ale tarilor din OPEC de tipul celor adoptate in anii '70), dar este mai putin probabil ca acesta sa atinga magnitudinea socurilor observate in trecut. La o astfel de concluzie ajunge si Paul Krugman, in editorialul publicat recent Oil Crises, Past and Possibly Future: What the 70s can and can't teach us.

Totodata, tinand seama de circumstantele macro-financiare actuale, spatiul de manevra al politicii monetare la nivel european este probabil mai limitat prin comparatie cu cel specific economiei SUA in era Volcker. De exemplu, Ricardo Reis ajunge la concluzii similare in lucrarea What Can Keep Euro Area Inflation High? (2023), subliniind o serie de circumstante care limiteaza capacitatea de manevra a politicii monetare in cadrul zonei euro.

De aceea, apreciez ca nu ar fi oportun un raspuns al politicii monetare la nivel european care sa replice astazi o abordare similara modelului Volcker din trecut. Consider ca, in contextul actual, ar fi mai eficient un raspuns atent calibrat care sa tina seama de reteaua mai complexa de constrangeri de ordin economic si financiar care au impact nu doar asupra dinamicii preturilor, ci si asupra stabilitatii financiare, dinamicii decalajului dintre PIB nominal si PIB potential, precum si asupra sustenabilitatii fiscale. Asadar, abordarea adecvata in momentul de fata ar fi una de tip " balancing act" , sustinuta concomitent de o recalibrare a mixului de politici macroeconomice.

Ce mix de politici poate raspunde acestui tip de soc?

Putem incepe analiza cu perioada anilor 80. Din punct de vedere macroeconomic, comparatia cu perioada Volcker evidentiaza o diferenta fundamentala: in SUA anilor '80, inflatia era alimentata atat de socuri energetice, cat si de factori fundamentali, reprezentati de o spirala salarii-preturi si de asteptari inflationiste dezancorate. Totusi, in prezent, in Europa, o parte semnificativa a presiunilor inflationiste este determinata de factori externi pe partea ofertei, in special de costurile energiei.

Aceasta realitate actuala, asa cum am aratat mai sus, limiteaza in mod firesc eficienta instrumentelor politicii monetare, care actioneaza preponderent pe latura cererii. O politica monetara care devine in mod abrupt puternic restrictiva poate reduce cererea agregata si poate preveni transmiterea inflatiei catre salarii si preturi de baza, dar nu poate relaxa constrangerile de oferta a energiei. In aceste conditii, o ajustare ampla exclusiv monetara risca mai degraba sa contribuie la acutizarea unei contractii economice decat la rezolvarea efectelor unui dezechilibru in oferta de energie.

In acelasi timp, contextul fiscal actual din Europa difera radical de cel specific perioadei Volcker in SUA. Nivelurile datoriei publice sunt mult mai ridicate in multe economii europene, ceea ce limiteaza spatiul de manevra. Cresteri abrupte ale ratelor dobanzilor ar amplifica presiunile asupra sustenabilitatii fiscale, ar putea genera riscuri de fragmentare financiara si destabilizare a cadrului macro-financiar.

O noua constrangere in mixul de politici: Energy Dominance

Din punct de vedere al contextului macroeconomic, economia europeana pare sa se apropie de o situatie care ar putea fi descrisa drept "Energy Dominance", in care este afectat spatiul de manevra al politicilor monetare si fiscale. Crizele energetice recente sugereaza aparitia unei a treia constrangeri: situatii in care disponibilitatea si costul energiei devin factorii dominanti ai dinamicii macroeconomice pe termen scurt si mediu, precum si conditionalitati pentru eficienta politicilor monetare si fiscale.

Intr-un regim de Energy Dominance, majoritatea instrumentelor traditionale de stabilizare macroeconomica devin mai putin eficiente. Politica monetara poate influenta cererea, iar politica fiscala poate redistribui costurile ajustarii, dar niciuna dintre ele nu poate modifica rapid constrangerea fizica de infrastructura si securitate privind efectele generate de oferta de energie.

Aceasta realitate influenteaza si poate sa afecteze cadrul de politici economice al Europei. In noua normalitate, observam ca stabilitatea macroeconomica depinde (alaturi de conduita bancii centrale si de disciplina fiscala a guvernelor), intr-o masura tot mai mare, de viteza si amploarea diversificarii energetice, de flexibilitatea si robustetea sistemului energetic, precum si de eficienta energetica a economiei. Pentru Romania, acest lucru s-ar traduce prin necesitatea continuarii investitiilor in infrastructura energetica (Romania beneficiind in acest moment de o buna diversificare a resurselor de producere a energiei), imbunatatirea si extinderea capacitatilor nucleare, exploatarea resurselor din Marea Neagra si, nu in ultimul rand, mentinerea in prim plan a proiectelor dezvoltate utilizand energia regenerabila. In acelasi timp, pe termen scurt, trebuie sa se acorde importanta cresterii eficientei energetice si modernizarii retelelor de transport si distributie in vederea utilizarii optime a resurselor existente.

In mediul economic actual, caracterizat de tensiuni in crestere si volatilitate pe pietele internationale, avem nevoie atat de intarirea unei alegeri strategice privind dezvoltarea independentei energetice, cat si de instrumente utilizate pentru gestiunea pe termen scurt a dezechilibrelor economice care apar. Inca o data in istoria recenta, suntem supusi unei crize care capata dimensiuni internationale si care afecteaza retelele globale de distributie si aprovizionare.