Zf 24

Pentru economia Romaniei si pentru mentinerea ritmului de convergenta la nivel european, calitatea cadrului institutional are o importanta fundamentala. In ultimele decenii, experienta internationala a aratat ca diferentele de dezvoltare dintre state sunt influentate nu doar prin resurse naturale, pozitionare geografica sau alte avantaje materiale specifice, ci si prin robustetea institutiilor publice, capacitatea acestora de a transmite incredere si a asigura predictibilitate si modul in care reusesc sa faciliteze gestionarea de catre actorii economici a riscurilor, perioadelor de tensiune si incertitudine.

Una dintre ideile centrale ce se regasesc in lucrarile laureatului Premiului Nobel pentru economie Daron Acemoglu - prezent recent la Bucuresti, in cadrul unei conferinte dedicate viitorului economiei - este aceea ca dezvoltarea sustenabila a unei natiuni depinde in mod esential de calitatea institutiilor sale. Cu alte cuvinte, prosperitatea pe termen lung nu este doar rezultatul acumularii de capital sau al progresului tehnologic, ci si al existentei unor mecanisme institutionale capabile sa sustina stabilitatea, increderea si buna functionare a economiei.

In interiorul acestui ansamblu institutional, sistemul bancar ocupa un loc aparte. El asigura circulatia economiilor catre investitii, finantarea economiei reale, transmiterea politicii monetare si, nu in ultimul rand, functionarea mecanismelor de plata pe care se bazeaza activitatea economica de zi cu zi. Din acest motiv, robustetea sistemului bancar este o conditie esentiala pentru stabilitatea economica si sociala in ansamblu.

In acest context trebuie inteleasa si importanta pe care a dobandit-o, in ultimele doua decenii, cadrul de rezolutie bancara. In arhitectura europeana de stabilitate financiara, acesta reprezinta astazi o componenta indispensabila a ansamblului de instrumente aflate la dispozitia autoritatilor responsabile de functionarea robusta a sistemului financiar.

Pentru a intelege insa pe deplin relevanta acestor evolutii, este important sa ne amintim contextul din care ele au aparut. Marea criza financiara din 2008-2009 - care a afectat deopotriva economii avansate, emergente si in curs de dezvoltare - a avut un impact atat de amplu si de profund incat a determinat schimbari majore de paradigma in ceea ce priveste modul in care este inteleasa si protejata robustetea sistemului financiar.

Anterior acesteia, se considera ca stabilitatea preturilor de consum, adica o inflatie redusa, aduce implicit si o stabilitate a pretului activelor financiare, care asigura, ca o consecinta directa, stabilitatea sistemului financiar in ansamblu. Totodata, conceptele de recesiune si criza financiara se foloseau intr-o oarecare echivalenta. Efectele crizei financiare din 2008-2009 au evidentiat insa ca o criza in sistemul financiar poate apare fara sa existe o recesiune in prealabil, si, foarte important, inclusiv intr-o perioada in care inflatia se afla la un nivel redus. De asemenea, a devenit evident ca, pe ansamblul economiei, costul asociat crizelor financiare este mult mai ridicat decat cel al recesiunilor.

Aceasta noua viziune despre echilibrul macroeconomic, in care stabilitatea sectorului financiar este o componenta endogena, a atras de la sine si modificari fara precedent cu privire la arhitectura sistemului prudential.

Practic, criza financiara a condus la aparitia a doua noi componente in cadrul sistemului prudential: politica macroprudentiala si rezolutia bancara.

Pana la criza financiara, se considera faptul ca supravegherea atenta la nivel microprudential reprezinta, intr-o exprimare adesea utilizata in matematica, o conditie necesara si suficienta pentru stabilitatea sectorului financiar. Realitatea acestei crize ne-a aratat insa ca, asa cum spune o veche vorba romaneasca: poti vedea copacii, insa e posibil sa scapi din vedere padurea - adica riscurile si vulnerabilitatile care se acumuleaza in ansamblul sistemului. Raspunsul a fost dezvoltarea si operationalizarea conceptul de risc sistemic, pentru a caracteriza si adresa genul de probleme care apar intr-o anumita zona a sistemului financiar sau a economiei, si care apoi se extind si se pot chiar generaliza.

Iar pentru ca in timpul crizei numeroase institutii financiare europene si americane au fost sprijinite prin utilizarea resurselor publice, cu efecte semnificative asupra pozitiilor fiscale si asupra nivelului datoriei publice din statele implicate, noua paradigma post-criza a urmarit dezvoltarea unor mecanisme care sa permita gestionarea dificultatilor unor institutii de importanta sistemica fara transferarea costurilor catre contribuabili.

In acest context, cadrul de rezolutie bancara a devenit un element esential al arhitecturii moderne de stabilitate financiara, inclusiv prin rolul sau in diminuarea hazardului moral. Prin consolidarea principiului potrivit caruia actionarii si creditorii trebuie sa suporte cu prioritate pierderile asociate activitatii bancare, acesta contribuie la intarirea disciplinei de piata si la reducerea anticipatiilor privind existenta unui sprijin public automat in situatii de dificultate.

In acest sens, rezolutia bancara nu este doar un mecanism de interventie in situatii de criza, ci si un element structural al cadrului prudential modern, orientat catre cresterea rezilientei si mentinerea increderii in sistemul financiar.

In Europa, cadrul de rezolutie este un pilon important in arhitectura Uniunii Bancare si contribuie din aceasta perspectiva la efortul de integrare financiara europeana.

Principiile prudentiale elaborate la nivel european - fie ca ne referim la standardele Autoritatii Bancare Europene (ABE) sau la ghidurile Comitetului de la Basel - recunosc explicit ca autoritatea de rezolutie si cea de supraveghere microprudentiala indeplinesc functii complementare, cu un obiectiv comun: mentinerea stabilitatii institutiilor individuale si, prin aceasta, a sistemului financiar in ansamblul sau. Cele doua autoritati impartasesc seturi de informatii relevante, intervin in stadii succesive ale ciclului de viata al unei institutii si trebuie sa comunice constant pentru a asigura ca nu exista goluri de informatie sau incoerente de evaluare care sa amplifice vulnerabilitatile.

Complexitatea cadrului prudential contemporan deriva, in buna masura, din necesitatea de a gestiona simultan trei tipuri de obiective:

soliditatea individuala a institutiilor, stabilitatea sistemului in ansamblul sau si capacitatea de gestionare ordonata a esecului (rezolutie).

Desi conceptual distincte, aceste trei dimensiuni sunt profund interconectate in practica.

Cerintele de capital si de lichiditate impuse din perspectiva supravegherii microprudentiale si a cadrului de rezolutie indeplinesc un dublu rol:

Pe de o parte, ele reduc probabilitatea de materializare a unui scenariu de rezolutie, consolidand rezistenta institutiilor la socuri. Pe de alta parte, ele construiesc, in timp, capacitatea de absorbtie a pierderilor necesara pentru ca o rezolutie, daca devine inevitabila, sa poata fi realizata fara recurs la resurse publice si fara perturbari sistemice majore.

Perspectiva macroprudentiala adauga o dimensiune suplimentara: amplificarea ciclica a riscurilor, interconectarile sistemice si efectele de contagiune nu pot fi adresate adecvat de evaluarile individuale, institutie cu institutie. De aceea, instrumentele macroprudentiale - amortizorul anticiclic de capital, limitele privind concentrarea expunerilor, cerintele suplimentare pentru institutiile de importanta sistemica globala sau locala - contribuie la reducerea probabilitatii unor crize sistemice care ar putea pune simultan sub presiune mai multe institutii.

In context national, colaborarea in cadrul Bancii Nationale a Romaniei dintre structurile implicate in activitati cele trei tipuri de activitati mentionate anterior respecta principiile instituite in aceasta privinta la nivel european, fiind guvernata de cadrul legislativ transpus din BRRD (Bank Recovery and Resolution Directive)si de protocoalele operationale care traduc in practica obligatiile de cooperare si schimb de informatii.

Aceasta colaborare nu este un element formal sau de conformitate procedurala, ci o conditie functionala a eficacitatii tuturor acestor functii.

Faptul ca Banca Nationala a Romaniei exercita, in virtutea cadrului legal national si european, toate aceste functii - supraveghere microprudentiala, politica macroprudentiala si autoritate de rezolutie - creeaza premisele pentru o abordare integrata si coerenta, capabila sa gestioneze adecvat interactiunea dintre obiectivele specifice fiecarei functii.

De exemplu, la reuniunile Comitetului National de Supraveghere Macroprudentiala iau parte toate cele trei directii de resort din BNR cu atributii asupra cadrului prudential de mentinere a robustetii sistemului financiar.

Aceasta concentrare institutionala impune, totodata, o disciplina interna riguroasa: functiile trebuie sa ramana operational distincte, cu informatii, procese decizionale si structuri de raspundere clar delimitate, pentru a evita potentialele conflicte de obiective.

As vrea sa reamintesc aici un element extrem de important: ulterior crizei financiare globale din 2008-2009 Romania a fost printre putinele state din Uniunea Europeana ce nu a recurs la bani publici pentru salvarea institutiilor de credit. Aceasta performanta a mai fost realizata doar alte 5 state.

Din punctul meu de vedere, in Romania, activitatile din zona rezolutiei bancare au o importanta strategica pentru pregatirea aderarii la Uniunea Bancara si convergenta spre zona euro .

Desi in prezent Romania nu este membra a Uniunii Bancare, functia de rezolutie bancara a Bancii Nationale a Romaniei nu poate fi considerata o activitate izolata de dimensiunea europeana. Dimpotriva, ea trebuie inteleasa si exercitata in stransa legatura cu obiectivul strategic pe termen lung al aderarii Romaniei la zona euro si, ca pas premergator necesar, al participarii la Uniunea Bancara.

Adoptarea monedei unice presupune, in stadiul actual al arhitecturii europene, si aderarea la Uniunea Bancara. Aceasta inseamna ca gradul de pregatire al autoritatilor nationale - ca si cel al institutiilor de credit - pentru functionarea in cadrul Uniunii Bancare devine un criteriu implicit si de substanta al convergentei spre zona euro.

Din aceasta perspectiva, consolidarea continua a capacitatii de rezolutie a Bancii Nationale a Romaniei capata o semnificatie care depaseste gestionarea riscurilor in orizontul imediat. Elaborarea si actualizarea planurilor de rezolutie pentru institutiile de credit cu activitate in Romania, evaluarea posibilitatii de solutionare, respectiv a credibilitatii si fezabilitatii masurilor incluse in planurile de rezolutie , calibrarea cerintelor MREL si construirea expertizei institutionale necesare pentru a opera in cadrul mecanismelor europene reprezinta, intr-adevar, instrumente de prevenire a crizelor, dar si investitii in capacitatea institutionala necesara pentru integrarea deplina in arhitectura financiara europeana.

In egala masura, participarea activa a BNR in colegiile de rezolutie si in structurile de cooperare europeana, relatia de lucru permanenta cu Single Resolution Board - Comitetul Unic de Rezolutie in contextul deciziilor comune pentru grupurile bancare cu prezenta in Romania, precum si utilizarea ca bune practici a standardelor si metodologiilor SRB (Single Resolution Board) contribuie la consolidarea noastra institutionala in raport cu cadrul Uniunii Bancare. Aceasta presupune eforturi constante de aliniere a practicilor, investitii in capacitate analitica si in resurse umane, si o viziune institutionala clara cu privire la directia de convergenta. Asa cum stim si discutam adesea intre noi, obiectivul strategic al aderarii la zona euro presupune nu doar indeplinirea criteriilor de convergenta nominala, de care suntem din pacate inca departe, ci si sa construim intre timp infrastructuri de supraveghere si gestionare a riscurilor financiare care sa fie pe deplin compatibile si credibile in cadrul Uniunii Bancare. Functia de rezolutie este parte integranta a acestei infrastructuri.

Banca Nationala a Romaniei, prin Directia de Rezolutie Bancara, a continuat atat demersurile de planificare a rezolutiei si eforturile de operationalizare, cat si consolidarea relatiilor de colaborare cu autoritatile de rezolutie din alte State Membre, precum si cu institutiile si forurile europene cu atributii in domeniu, in vederea asigurarii unei implementari unitare si armonizate a cadrului de reglementare.

In plus, anul curent marcheaza debutul unei noi etape a acestui parcurs - cea a validarii prin testare a capacitatilor institutionale consolidate in perioada anterioara. Aceasta noua perspectiva reprezinta o evolutie normala si cristalizeaza un obiectiv intemeiat al autoritatilor de rezolutie europene, acela de a se asigura ca bancile pot fi solutionabile nu doar teoretic, ci si in practica.

In acest scop, in Romania, la fel ca in celelalte state membre UE, au fost elaborate programe multianuale de testare pentru acele banci pentru care strategia de solutionare identificata in plan este rezolutia, un demers menit sa asigure o abordare coerenta, graduala si riguroasa a procesului de verificare a capacitatilor de solutionare dezvoltate pana in prezent.

Una din dimensiunile esentiale ale rezolutiei bancare o reprezinta finantarea, unde prima linie de aparare o constituie resursele pentru absorbtia pierderilor si recapitalizare, sau asa cum este cunoscut - MREL (Minimum Requirement for Own Funds and Eligible Liabilities).

Asigurarea si mentinerea de catre institutiile de credit a unui nivel corespunzator al acestor resurse constituie obiective centrale ale autoritatii de rezolutie. Sectorul bancar din Romania a ajuns intr-o etapa de maturitate si in ceea ce priveste emiterea si gestionarea resurselor MREL. De asemenea, in aceasta perioada s-a intensificat si activitatea de solicitare de permisiuni pentru reducerea sau inlocuirea instrumentelor eligibile (asa numitul regim al permisiunilor).

In cadrul mecanismului de finantare a rezolutiei, resursele MREL sunt completate de Fondul de Rezolutie Bancara, care are scopul de a asigura un nivel suplimentar de sustinere financiara acolo unde resursele institutiei de credit s-ar dovedi insuficiente intr-un caz de rezolutie (desigur, in limitele trasate de cadrul legal). Resursele Fondului de Rezolutie din Romania au atins nivelul tinta de cel putin 1% din depozitele acoperite la nivel de sector bancar, motiv pentru care bancile au fost deja informate ca, in anul curent, BNR nu va colecta contributii la Fondul de Rezolutie.

Autoritatea de rezolutie si autoritatea de supraveghere desi, conform prevederilor legale, sunt independente operational, nu actioneaza in izolare una fata de cealalta.

Structurile care indeplinesc functiile de rezolutie si de supraveghere in BNR se consulta permanent in activitatea lor, in linie cu mandatele specifice, pe subiecte care includ: planificarea rezolutiei pentru institutiile de credit din aria de responsabilitate a BNR, determinarea cerintelor MREL si, mai nou, pentru acordarea de permisiuni catre institutiile de credit pentru reducerea sau inlocuirea datoriilor eligibile.

Un element important al cooperarii dintre structurile de supraveghere si de rezolutie l-a constituit participarea la exercitiul de simulare a unei actiuni de rezolutie organizat recent de Financial Stability Institute, la care au participat Banca Centrala Europeana SSM (Single Supervisory Mechanism), Comisia Europeana, Single Resolution Board, Banca Nationala a Austriei, Financial Market Authority din Austria, Banca Nationala a Ungariei si Autoritatile din Bosnia Hertegovina. Exercitiul a vizat solutionarea unei institutii de credit fictive dintr-un Stat Membru al Uniunii Bancare cu subsidiare semnificative in doua State Membre non-Banking Union si intr-o tara din afara Uniunii Europene.

Pentru Romania, din fericire, succesul in domeniul rezolutiei bancare nu se contabilizeaza in numarul de crize gestionate prin mecanismul rezolutiei, ci mai ales in cele care nu au avut loc. Acest tip de succes - greu perceptibil prin natura sa, dar cu atat mai valoros - este rezultatul unui efort comun si al unei responsabilitati impartasite intre institutiile sectorului bancar si autoritatile cu rol de reglementare, supraveghere, rezolutie, sau macroprudential.

Intr-un mediu economic si financiar caracterizat de transformari rapide si de incertitudini persistente, consolidarea continua a capacitatii de preventie, interventie si coordonare institutionala ramane esentiala pentru mentinerea increderii in sistemul financiar si pentru intarirea rezilientei acestuia pe termen lung.