×

Accesează
contul existent

Burse

Listarea Electroalfa: la 1.000 de actiuni cerute un investitor ar putea primi doar 22, asa cum sunt...

Listarea Electroalfa: la 1.000 de actiuni cerute un investitor ar putea primi doar 22, asa cum sunt lucrurile joi la pranz, ultima zi cu discount de 5%. Ordinele totale au ajuns la 2,7 mld. lei, cat capitalizarea cumulata a TTS, Alro si Purcari

05.02.2026, 13:30 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Oferta publica initiala prin care Electroalfa, producator roman de echipamente pentru distributia si automatizarea energiei electrice, se listeaza la Bursa de Valori Bucuresti, a ajuns la un nivel de cerere unde volumele introduse de investitorii individuali depasesc de zeci de ori pachetul disponibil.

Joi, la ora 13:30, in ultima zi in care investitorii beneficiaza de discountul de 5% la pret, transa de retail era suprasubscrisa cu 4.473%. Cu alte cuvinte, pentru fiecare actiune oferita, au fost introduse ordine pentru aproape 45 de actiuni. In termeni practici, un investitor care subscrie 1.000 de actiuni ar putea primi la final aproximativ 22, restul banilor urmand sa fie returnati in cont dupa alocare.

La pretul maxim din oferta, de 8,85 lei pe actiune, investitorii de retail au introdus ordine pentru aproximativ 300 de milioane de actiuni, echivalentul a circa 2,7 miliarde de lei. Suma este comparabila cu capitalizarea cumulata a trei companii listate importante - TTS, Alro si Purcari - si reflecta exclusiv cererea investitorilor individuali, nu si pe cea institutionala.

Retailul are alocat 10% din oferta, adica aproximativ 6,7 milioane de actiuni, cu posibilitatea majorarii la 15% in functie de cerere. Chiar si in scenariul majorarii, raportul dintre cerere si oferta ar ramane foarte ridicat, iar alocarile individuale ar continua sa fie reduse. Transa institutionala, care reprezinta 90% din oferta, a fost acoperita integral inca din primele zile, iar orice supliment pentru retail ar insemna diminuarea proportionala a pachetului destinat fondurilor si investitorilor mari.

Brokerii explica dinamica printr-o combinatie de factori: interesul ridicat pentru o companie antreprenoriala din sectorul energiei, discountul de 5% acordat pana in ultima zi si anticiparea unor alocari foarte mici, care ii determina pe unii investitori sa isi majoreze artificial ordinele pentru a obtine un pachet mai consistent la final.

In paralel, in piata au reaparut subscrierile realizate cu sprijinul finantarilor pe termen scurt oferite de brokeri sau pe baza scrisorilor de garantie bancara. Mecanismul, folosit frecvent in ofertele mari si permis de reglementari, permite introducerea unor ordine peste lichiditatile proprii imediate ale investitorilor.

Practic, un investitor poate bloca sume mult mai mari decat capitalul disponibil, urmand ca dupa alocare sa achite doar valoarea efectiva a actiunilor primite.

Fenomenul nu este nou pentru Bursa de la Bucuresti. La listarea Cris-Tim, de exemplu, transa de retail a fost suprasubscrisa de peste 30 de ori, pe fondul subscrierilor sustinute de credit, iar ordinele totale au depasit semnificativ alocarea initiala.

Oferta se deruleaza intr-un interval de pret de 8,35-8,85 lei pe actiune, iar la limita superioara compania ar ajunge la o capitalizare bursiera de aproximativ 1,62 miliarde de lei dupa listare. Fondurile atrase prin majorarea de capital sunt destinate extinderii capacitatilor de productie si stocare de energie, achizitiilor in zona de infrastructura energetica si dezvoltarii regionale.

Electroalfa estimeaza pentru 2025 venituri de circa 827 milioane de lei, in crestere cu 27% fata de anul precedent, un EBITDA de peste 113 milioane de lei si un profit net de aproximativ 84 milioane de lei, ceea ce implica o marja EBITDA de aproape 14%. Compania activeaza intr-un segment sustinut de investitiile in retele electrice si modernizarea infrastructurii energetice, un domeniu care a atras interes crescut din partea investitorilor in ultimii ani.

Intermedierea ofertei este asigurata de Swiss Capital si UniCredit Bank, iar actiunile vor fi listate pe piata principala a BVB sub simbolul EAI.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare