Opinii

Justitia este un subiect delicat de dezbatut in orice tara, nu doar in Romania. [i]

Gradul de tensiune la care au ajuns la noi in ultimul an unele pozitii face o discutie si mai dificila.

Cred, insa, ca este important sa fie intelese mai bine un aspect de interdependente si 3 probleme care sunt relevante pentru acesta .

Legat de interdependente, as sublinia, in primul rand, faptul ca securitatea nationala reala si prosperitatea unei tari depind intr-o masura foarte mare de legitimitatea segmentelor sale conducatoare.

Legitimitatea respectiva este data, la randul sau, de gradul in care cetatenii (in majoritatea lor) au incredere in stat - practic, considera ca acesta actioneaza, de obicei, intr-un mod corect (drept) si in interesul general - si nu discretionar/cum ii convine lui punctual.

Razboaiele hibride incearca permanent sa manipuleze populatiile statelor adversare sau "nealiniate" pentru a avea cat mai putina incredere in autoritatile publice ale acelor state tocmai pentru ca este un aspect foarte important si cu bataie foarte lunga.

O tara in care ponderi ridicate din populatie nu ar mai avea incredere in propriile elite de facto conducatoare nu ar mai avea premisele practice pentru coeziunea societatii si pentru buna implementare/acceptare a politicilor publice. In caz de conflict, nu s-ar putea apara nici de un adversar strain semnificativ mai mic. Ba chiar ar avea segmente populationale din ce in ce mai mari tentate frecvent sa cheme in ajutor forte straine pentru a rasturna elitele locale percepute ca ilegitime.

Or, modul de organizare si de manifestare a justitiei dintr-o tara reprezinta o dimensiune esentiala a puterii simbolice a unui stat, a legitimitatii sale.

Cu cat vor fi mai multe legi strambe (conceptul trebuind privit si pe palierul sau legislativ din perspectiva cetatenilor unei tari) sau hotarari judecatoresti strambe sau ambele, cu atat legitimitatea justitiei din tara respectiva, si implicit a statului insusi, va fi mai redusa.

Nu degeaba, directivele razboaielor hibride privind justitia vizeaza privilegierea regulilor in sine, in defavoarea moralei, in tara atacata - cu cat dreptul (regulile) in litera sau practica lui se indeparteaza mai mult de dreptate, cu atat statul respectiv devine mai subred, pierzand din increderea cetatenilor.

Chiar daca perceptia populatiei este manipulabila partial sau poate da destule rateuri in cazuri punctuale, nu prea se poate, insa, insela la scara mare mai multi ani la rand.

Cu alte cuvinte, juristii pot avea pozitii justificate punctual cu privire la solutia corecta pur juridic intr-un caz anume, dar este important sa ramana prudenti pe imaginea de ansamblu si atenti la eventualele discrepante dintre solutiile tehnice si moralitatea acestora.

Ideea in sistemul nostru de drept nu este deloc aceea de a ignora textul legislativ, dar nici de a nu se intelege ca scopul ultim este dreptatea.

Pe partea de probleme, avand in vedere aspectul de interdependente de mai sus si discutiile din ultima perioada, m-as referi in primul rand la problema justitiei penale din domeniul marii coruptii.

Ultimii 20 de ani au marcat la noi un balans in acest sens - de la o abordare de un fel de "Vechiul Testament", la una de un fel de "Noul Testament".

In Vechiul Testament, Dumnezeu pare sa pedepseasca oamenii regulat si sever, cu destule daune colaterale - aruncarea din Rai, condamnarea la castigarea traiului pe generatii cu sudoarea fruntii, potopul, Sodoma si Gomora, ratacirea prin desert etc.

Noul Testament (la baza ortodoxismului) marcheaza o noua etapa - de ajutare a creatiei sa se ridice la inaltimea standardelor divine. Iubirea, iertarea/a doua sansa sunt impartasite ca mesaje importante pentru a permite oamenilor sa progreseze si sa reuseasca sa treaca cu bine pragul judecatii de apoi.

La noi, justitia penala a mers mai bine de 10 ani cu o accelerare absolut necesara, dar ajungand gradual la numeroase interpretari si abordari cu totul excesive [ii] . Asa s-a si ajuns ca foarte multi din magistratii tarii sa aiba dosare penale ei insisi. O parte din dosare au fost justificate, dar multe au lasat puternic impresia ca au fost construite artificial si menite sa dospeasca cu anii - pentru a fi un fel de sabie a lui Damocles asupra magistratilor reticenti la presiuni. Conform datelor DNA[11], in perioada 1 ianuarie 2014 - 30 iulie 2018 (4 ani si 7 luni) au fost deschise 2.396 dosare penale privind magistrati, dintre care peste 245 au fost sesizari din oficiu. Practic in cei 4 ani si 7 luni, peste 32% din magistratii tarii au fost vizati de dosare penale (procentul de judecatori fiind probabil mai mare decat cel de procurori), adica aproape 1,5 dosare pe zi.

Desigur, dupa cum mentionam si cu o alta ocazie, orice plangere penala da nastere automat unui dosar de urmarire penala. Asadar, cifrele trebuie puse in perspectiva. Totusi, pe langa faptul ca se pot formula si provoca usor astfel de plangeri in Romania, la fiecare 7-8 zile, a fost demarat din oficiu cate un astfel de dosar in perioada respectiva.

Cifrele respective au indicat o componenta puternica de presiune artificiala asupra magistratilor. [iii]

Dar in ultimii aproximativ 5 ani, s-a mers din ce in ce mai frustrant in directia total opusa, pe un fel de "iertare" si "iubire" intr-o veselie. Numarul de cazuri de mare coruptie finalizate efectiv de procurori si judecatori si soldate cu condamnari serioase a devenit ridicol fata de amploarea fenomenului de coruptie din Romania.

Este adevarat, si trebuie subliniat acest lucru, ca multe decizii "blande" privind cazurile mai vechi au fost consecinta cvasiautomata a unor modificari legislative sau neremedierii cu anii de catre Parlament a unor probleme identificate de decizii CCR.

Dar pare sa fi fost si un fel de efect de tip PTSD - post traumatic stress disorder. Numerosi magistrati fiind hartuiti cu anii in perioada "Vechiului Testament" cu dosare penale ei insisi - orice eroare in dosarele tratate in perioada "Noului Testament" a fost tentant sa fie vazuta de o parte dintre ei ca dovada altui abuz.

A fost, poate, si o oportunitate de a seta un standard de proba si de profesionalism formalist dificil de implementat practic in masa (unii magistrati poate sperand, astfel, ca jurisprudenta respectiva le-ar putea fi utila in viitor daca se va mai intoarce roata).

In plus, din pacate, pur si simplu nu pare plauzibil sa fi fost atatea urmariri penale care sa dureze foarte multi ani sau atatea amanari si modificari in faza de judecata in numeroase cazuri etc fara sa fi fost si cazuri de coruptie sau de lipsa majora de etica profesionala la nivelul unor magistrati.

Unele statistici publicate pe unele instante ridica mai multe intrebari cu privire la abordarea efectiva a marii coruptii pe ansamblu, decat ofera raspunsuri.

Or, justitia umana nu este Dumnezeu si nici nu se poate incerca intelegerea sau replicarea modului de actiune al divinitatii cu rationamente umane simplificate.

In orice caz, obiectivul ei este dreptatea pe Pamant, nu iertarea pe Pamant, iar dreptul penal nu trebuie abordat in moduri care golesc de sens politicile penale si chiar incurajeaza sistemic faptele de coruptie.

Garantiile procesuale au rolul de a evita abuzurile si a permite aflarea adevarului, nu de a facilita abuzuri in sens invers.

A condamna la ani grei de inchisoare pe cineva care smulge de la gat lantisorul unei batrane (si trebuie condamnat serios), dar a lasa sa se prescrie sau a condamna cu suspendare sau la 1-2 ani pe unul care a facut evaziune sau a luat mita de zeci de milioane de euro nu are nicio noima. Societatea trebuie protejata de respectivii si trebuie sa-si recupereze paguba prompt.

Un sistem de justitie penala trebuie sa arate vizibil si constant ca urmareste scopul sau social real in privinta marii coruptii pentru a fi perceput larg ca oferind dreptate.

Magistratii nu pot modifica legile, dar discrepanta dintre modul in care acest aspect a fost abordat in cazuri ce vizau regimul de avantaje (inclusiv litigii salariale, abordarea unor proceduri de selectie, suspendarea de activitate, atacarea actelor altor puteri in stat care vizau domeniul, demararea unor proceduri impotriva celor de alta parere, obiectul unor petitii etc.) si modul de evaluare a propriei activitati sau de presare a celorlalte puteri din stat pentru a rezolva mai repede si mai bine elemente foarte importante pentru eficienta politicilor penale - a afectat puterea simbolica si trebuie remediata cu grija in perioada urmatoare.

O a doua problema tine de varsta de pensionare.

Sunt dintre cei care cred ca magistratii trebuie sa aiba salarii si pensii mari si foarte mari.

Daca in sistemul privat, "piata" genereaza in mare parte, de regula, veniturile, in sectorul public societatea trebuie sa decida ce vrea. Nu exista vreun alt mod care sa indice ca atare - prin mecanisme in mare masura consensuale si care implica mai multe optiuni contractuale - venitul mai potrivit (si sustenabil pentru stat) pentru activitatea unui judecator, procuror, politist, militar, doctor, profesor, pompier etc.

Or, avand in vedere exigentele profesionale si de independenta pentru magistrati, precum si rolul transversal in toata societatea, impartit intre un numar relativ mic de oameni, trebuie asumat un nivel ridicat de remunerare atat in activitate, cat si dupa aceasta.

Dar este cu totul altceva cu privire la varsta de pensionare.

Este daramator in sine pentru puterea simbolica a unui stat, pentru insasi legitimitatea justitiei, ca segmentul care este insarcinat cu aplicarea dreptatii intr-o tara sa primeasca un avantaj legal de potential 17 ani in plus de pensie fata de restul populatiei, la speranta medie de viata similara.

Nu mai este deloc aplicabil un rationament economic intr-o astfel de privinta.

De altfel, sunt numeroase alte efecte perverse care decurg din sisteme precum cel inca actual.

De exemplu, o parte importanta din gradul de incarcare cu dosare a magistratilor (care faciliteaza tracasarea si presarea acestora) tine, evident, si de iesirile timpurii la pensii.

De asemenea, iesirile intempestive la pensie adauga si ele artificial la gradul de incarcare din zona de dosare penale, fiind folosite pentru reluarea probatoriului (avand in vedere interpretarea actuala a unei decizii CEDO).

Foarte nociv este si faptul ca varsta de pensionare redusa scade cu aprox. 15 ani experienta medie a sistemului de justitie tocmai la nivelul chemat sa judece, de regula, caile de atac.

Pentru unii magistrati dintre cei care doresc sa parcurga toti pasii posibili de cariera in 25 de ani, in loc de 40 de ani, creste si riscul sa fie ocazional tentati de dosare "servite" sau de prilejuri artificiale de a urca mai sus mai repede.

Un astfel de sistem faciliteaza si tacerea magistratilor cu experienta in fata problemelor din sistem pe ideea ca nu mai dureaza mult si se iese la pensie. Teama evidenta a multor magistrati de a vorbi despre probleme este foarte ingrijoratoare pentru un stat de drept si remedierea acestui aspect ar trebui sa fie o prioritate a sistemului de justitie insusi (inclusiv prin descurajarea oficiala a abordarilor de tip aducere la tacere).

Nu in ultimul rand, mecanismele legale in sine, dar nedrepte, tind sa si distorsioneze cu caracter mai general ce e drept si nedrept. Sunt magistrati de anvergura intelectuala certa care au ajuns sa creada sincer ca societatea e manipulata impotriva lor pe acest subiect, nu ca este ceva ce ar trebui sa se vada "de pe Luna" ca este anormal si fara echivalent in intreaga lume.

Faptul ca s-a facut o eroare acum multi ani nu inseamna ca trebuie mentinuta inca decenii. Este evident si faptul ca varsta de pensionare potential la 48-49 de ani nu are nicio legatura cu independenta justitiei. Pe acest rationament, toate celelalte state din UE nu ar avea sisteme de justitie independenta, ci doar noi.

Dimpotriva, maturitatea profesionala maxima la nivelul cailor de atac si intelepciunea adusa de varsta, precum si mecanismele echilibrate au, de regula, un rol major in independenta reala a sistemului de justitie.

Ca sunt si alte categorii in situatii destul de similare, este adevarat si este rezonabil sa se astepte echilibrarea contractului social pe ansamblu (cu ajustari legate de diferente de speranta medie de viata acolo unde e cazul).

Tot adevarat este si faptul ca ar fi putut fi solutii mai bune decat cea propusa in prezent, dar nu pe aspectul cu varsta de pensionare in sine.

Personal, cred, astfel, ca daca un stat face o greseala, trebuie asumat si un cost pentru rezolvare. Dar solutia de compromis a unui stat trebuie sa sacrifice de regula din costul economic, nu, insa, costul simbolic.

De exemplu, poate ar fi meritat discutata o abordare in care cei care mai aveau maxim 5 ani pana la pensie pe vechiul regim sa poata iesi la pensie pe acelasi regim, dar cu pensia ajustata in jos la 80% din salariul net obisnuit (daca nu ar opta pentru alternativa de mai jos).

Pentru ceilalti magistrati deja in sistem, cred ca era preferabil de adus varsta de pensionare la nivelul general de 65 de ani, dar cu suplimentarea salariului incepand cu varsta la care ar fi iesit la pensie pe vechiul regim cu un procent semnificativ pro-rata din pensie.

De exemplu, cineva care are 18 ani vechime in prezent, cand ar ajunge la 25 de ani vechime, ar primi o suplimentare a salariului cu 80% din 18/25 din pensia pe noul regim.

La 65 de ani s-ar trece la pensie normala pe noul regim (scaderea ar fi semnificativa, dar se poate economisi mult intre timp si noul nivel de venit ar fi, oricum, de tip occidental).

A treia problema tine de ce ar trebui sa rezolve, de fapt, decidentii politici cu privire la justitie.

In loc sa se preseze pentru mentinerea unui fel de targ al lui Faust care afecteaza insusi sufletul justitiei, cred ca ar trebui pus "politicul" in fata deficientelor legitime.

O serie intreaga de aspecte au fost deja propuse public din diverse directii, asa ca nu o sa insist.

As mentiona doar ca politicul poate, de fapt, remedia destul de rapid si la un cost relativ rezonabil mai multe aspecte - de la suplimentarea schemelor de personal si echilibrarea sarcinii intre unele instante si niveluri de jurisdictie, la imbunatatirea conditiilor de lucru in spatiile nemodernizate inca si reducerea posibilitatilor de generare artificiala de dosare si de prelungiri exagerate (fara afectarea dreptului la aparare). [iv]

Concentrarea mult mai mult pe mecanisme si reguli drepte (nu reguli pur si simplu) este singura, insa, care poate facilita reechilibrarea rapida a puterii simbolice si iesirea graduala din situatia foarte riscanta - de etapa de destabilizare - in care am ajuns in ultimul an si ceva. Mecanismele care faciliteaza artificial eficienta politicilor penale, decizii discretionare excesive sau speculatii economice trebuie revazute, cu asumarea unui cost economic dar cu remedierea aspectelor de putere simbolica.

Altfel, chiar daca vom reusi sa evitam un colaps, riscam sa oscilam intre o "republica a procurorilor" si "una a judecatorilor" si sa pierdem "republica" romanilor pe drum.

*******

[i] Am detaliat cu o alta ocazie (Despre justitia din Romania. De ce unele segmente din justitie nu sunt inca "mai" independente?) unele dintre problemele in acest sens de la noi.

[ii] Am detaliat acest aspect acum aprox. 6 ani in articolul "De ce lupta anti-coruptie trebuie recalibrata?".

[iii] Date conform comunicatului de presa DNA Nr. 232/VIII/3 din 7 martie 2019, completat cu o actualizare in data de 8 martie 2019 cu privire la perioada 2002-2018 - disponibil la: http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9322 .

[iv] Este cunoscuta, deja, de exemplu, discutia despre dosarele privind executarile silite. Ca un alt exemplu, cred ca dublarea numarul de posturi la INM pentru a suplimenta rapid schemele de personal nu ar afecta calitatea medie intr-un mod care sa genereze o problema cu adevarat si ar reduce curand numarul de cazuri pe magistrat. Desigur, durata INM nu ar trebui prelungita (ideea respectiva a fost, oricum, contrara interesului general de la inceput). Coroborat cu reforma varstei de pensionare, imbunatatirea schemelor de personal ar fi rapida dupa impactul initial.

*******

Despre Lucian Bondoc

Lucian Bondoc este avocat, absolvent al cursurilor Facultatii de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Roman de Studii Europene (1998), ciclului international lung al Ecole Nationale d'Administration (2000) si masterului in afaceri europene organizat de ENA si universitati partenere (2000). Lucian Bondoc a lucrat in cadrul administratiei publice in perioada 2000-2001, iar din 2008 este Managing Partner al unei cunoscute case de avocatura din Bucuresti. In afara domeniului juridic, este interesat, in principal, de politici publice/buna guvernanta, studii comportamentale si viitorologie.