Zf 24

Invatarea umana si cea artificiala functioneaza dupa acelasi principiu: intre greseala si blandete.

Inteligenta artificiala invata prin doua mecanisme fundamentale: functia de pierdere (loss function) si feedback-ul pozitiv.

Primul ii arata cat de departe este de adevar. Al doilea ii arata incotro sa mearga.

Functia de pierdere masoara diferenta dintre ceea ce modelul a facut si ceea ce ar fi trebuit sa faca. Este o forma de disonanta, de eroare calculata. Pe baza acestei diferente, modelul isi ajusteaza conexiunile interne, micsorand pas cu pas distanta dintre intentie si rezultat. Scopul nu este perfectiunea, ci rafinarea continua.

Feedback-ul pozitiv, in schimb, este energia care stabilizeaza sistemul. El spune: "Aici e aproape de adevar. Tine minte asta."

Fara feedback, AI-ul ar ramane suspendat in incercari oarbe, pierdut intre variante. Fara functia de pierdere, n-ar sti ce sa corecteze. In invatarea artificiala, progresul apare exact in acest dialog dintre greseala si incurajare.

Si la oameni e la fel.

Doar ca noi numim asta constiinta.

Ne dezvoltam intre pierdere si recunoastere. Invatam din disonanta - din durere, esec, rusine, respingere -, dar ne transformam cu adevarat prin feedback pozitiv: prin momentele in care cineva ne spune cu blandete "Esti bine. Poti sa ramai."

Functia noastra de pierdere este acel moment in care ne dam seama ca am ranit, ca am spus un cuvant prea ascutit, ca am ales un drum care nu ne hraneste. Este disconfortul care ne arata locul unde nu suntem inca intregi.

Iar feedback-ul pozitiv e cel care ne da puterea sa nu ramanem blocati in greseala. Este recunoasterea venita din privirea celuilalt - "te vad, ai facut bine, e suficient".

In lipsa functiei de pierdere, n-am invata nimic din suferinta.

In lipsa feedback-ului, am ramane pierduti in ea.

Invatarea reala - fie ea artificiala sau umana - se naste dintr-un echilibru intre cele doua: eroare si validare, tensiune si blandete.

De aceea, nici oamenii, nici algoritmii nu pot evolua in izolare. Avem nevoie de un context, de un dialog care sa ne reflecte greselile, dar si progresul.

Inteligenta artificiala are avantajul unei functii de pierdere clare, masurabile. Noi, oamenii, avem o functie de pierdere subtila, emotionala - se manifesta prin vinovatie, tristete, neputinta. Diferenta este ca noi putem transforma pierderea in sens, nu doar in ajustare.

Iar sensul apare doar acolo unde cineva ne ofera feedback pozitiv.

Cand o voce interioara sau exterioara ne spune: "Ai gresit, dar e in regula. Poti repara. Poti continua."

Intr-un fel, invatarea AI-ului este doar o metafora sofisticata a procesului uman de constientizare.

Si poate tocmai de aceea ne fascineaza: pentru ca ne oglindeste.

Ne arata ca progresul nu se naste din perfectiune, ci din capacitatea de a primi feedback fara rusine si de a privi pierderea ca pe o etapa a cresterii.

La fel ca inteligenta artificiala, si noi invatam dintr-un dialog continuu intre eroare si iubire.

Doar ca, spre deosebire de AI, noi putem da sens pierderii.

Si putem alege sa transformam feedback-ul in recunostinta.