×

Accesează
contul existent

Zf 24

Ministerele au in derulare 265 de proiecte de investitii publice prioritare, cu o valoare de 517...

Ministerele au in derulare 265 de proiecte de investitii publice prioritare, cu o valoare de 517 miliarde lei si un rest de finantat pentru finalizare de 358 miliarde lei. Jumatate dintre proiecte sunt la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii

10.03.2026, 14:43 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Ministerele au in derulare, in diferite stadii, 265 de proiecte de investitii publice semnificative, cu o valoare actualizata totala de 517 miliarde lei si un rest de finantat pentru finalizarea acestora de 358 miliarde lei, potrivit Raportului privind situatia macroeconomica pe anul 2026 si proiectia acesteia pe anii 2027-2029 publicat marti de Ministerul de FInante.

Jumatate dintre aceste proiecte prioritare sunt la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, care administreaza 130 proiecte cu o valoare actualizata totala de 417 miliarde lei.

Pe locul doi se afla Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, cu 32 proiecte de investitii semnificative, de 9,8 miliarde lei.

La polul opus se situeaza Ministerul Culturii si Ministerul Afacerilor Interne care deruleaza fiecare cate un proiect de investitii publice semnificativ.

Din totalul proiectelor aflate in derulare la principalii 9 ordonatori de credite, 195 de proiecte se afla in diferite stadii de implementare, cu o valoare actualizata este de 457 miliarde lei si cu un rest de finantat in vederea finalizarii de 346 miliarde lei.

Restul de 70 de proiecte au lucrari de executie finalizate (stadiul fizic 100%), insa nu sunt inchise financiar, fiind necesare plati pentru sentinte civile, costuri aferente procedurii DAB, sentinte arbitrale, certificate finale, asistenta juridica, audit de siguranta rutiera, litigii, exproprieri, etc.

Din perspectiva valorii totale a restului de finantat pana la finalizarea proiectelor, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii detine, in continuare, cea mai ridicata pondere (89%), urmat tot de Ministerul Sanatatii (4%).

Pentru 70 de proiecte de investitii, al caror stadiu fizic de executie este 100%, necesarul de finantare pana la inchiderea financiara reprezinta 3,54% din totalul necesarului de finantat pentru proiectele de investitii publice semnificative prioritizate.

In cadrul procesului de prioritizare a proiectelor de investitii publice semnificative a fost luata in considerare, ca si criteriu de evaluare, si valoarea economica neta actualizata a proiectelor (VENA). Acest indicator al eficientei economice a proiectului de investitii a fost furnizat de ordonatorii principali de credite pentru un numar de 170 de proiecte din totalul de 195 de proiecte de investitii publice semnificative.

Cea mai ridicata medie a valorii economice nete actualizate a proiectelor de investitii se inregistreaza in sectorul sanatate - 5,6 mld.euro, in sectorul transporturilor si infrastructurii - 382 mil.euro, in sectorul mediului apelor si padurilor - 84 mil. euro, in sectorul de educatie si cercetare - 117 mil.euro, media valorii economice nete actualizate a proiectelor aferente celorlalte sectoare situandu-se sub 100 milioane euro.

La nivelul celor 170 proiecte, media acestui indicator (VENA) este de 599 milioane euro.

Dintre proiectele de investitii publice semnificative din domeniul transporturilor si infrastructurii, precum si din domeniul sanatatii se remarca 17 proiecte cu o valoare economica neta actualizata de peste 1 miliard de euro pe proiect.

Proiectul Legii Bugetului pe 2026 prevede un nivel record al investitiilor publice in acest an, de 163 miliarde lei, respectiv 8% din PIB, in crestere cu 18% fata de 2025, acestea fiind principalul motor al cresterii economice, prognozata la 1%. Acestea vor fi sustinute in principal din fondurile externe si Mecanismul de Redresare si Rezilienta, fondurile nationale urmand sa reprezinte 56 miliarde lei.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare