|
Accesează
contul existent
29.04.2026, 21:35 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Rezerva Federala a SUA a mentinut miercuri dobanzile neschimbate, in contextul in care cresterea pretului petrolului spre aproape 120 de dolari, declansata de razboiul lui Donald Trump in Iran, a adancit noi divergente intre membrii consiliului de politica monetara.
"Inflatia este ridicata, reflectand partial cresterea recenta a preturilor globale la energie", a transmis Comitetul Federal pentru Piata Deschisa (FOMC) in comunicatul de dupa sedinta, votand mentinerea ratei de referinta in intervalul 3,5%-3,75% pentru a treia sedinta consecutiva, noteaza FT.
Trei guvernatori locali ai Fed au declarat ca, desi au sustinut decizia de a mentine dobanzile, nu au fost de acord cu o formulare din comunicat care sugereaza ca banca centrala americana are o tendinta de a reduce costurile de imprumut in viitoarele decizii de politica monetara.
Cei trei disidenti au fost Beth Hammack (Fed Cleveland), Neel Kashkari (Fed Minneapolis) si Lorie Logan (Fed Dallas).
Stephen Miran, membru al Fed si aliat al lui Trump, a continuat sa sustina o reducere a dobanzii cu 0,25 puncte procentuale, marcand prima data din octombrie 1992 cand patru oficiali voteaza diferit fata de majoritate.
Sedinta de miercuri este probabil ultima condusa de Jay Powell, dupa ce o comisie a Senatului a aprobat in aceeasi zi nominalizarea lui Kevin Warsh, desemnat de Donald Trump pentru a conduce banca centrala. Decizia il pune pe Warsh pe traiectoria confirmarii de catre Senatul controlat de republicani, inainte ca mandatul lui Powell sa se incheie la mijlocul lunii mai.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
29.04.2026, 21:35