×

Accesează
contul existent

Eveniment

Noul model de inteligenta artificiala de la Anthropic ii tine noaptea treji nu doar pe sefii...

Noul model de inteligenta artificiala de la Anthropic ii tine noaptea treji nu doar pe sefii companiilor, dar mai nou si pe lideri ai guvernelor: Mythos depaseste actualele sisteme de aparare cibernetica si poate accelera atacurile informatice si expune vulnerabilitati mai rapid decat pot fi acestea remediate

18.04.2026, 19:41 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Noul model de inteligenta artificiala Mythos, dezvoltat de Anthropic , ridica ingrijorari in randul guvernelor si companiilor, deoarece ar putea depasi actualele sisteme de aparare cibernetica, accelera atacurile informatice si expune vulnerabilitati mai rapid decat pot fi acestea remediate, potrivit FT.

Start-up-ul din San Francisco a lansat luna aceasta un model axat pe securitate cibernetica, care a demonstrat ca poate detecta defecte software mai rapid decat oamenii, dar si ca poate genera exploit-uri necesare pentru a le exploata.

Intr-un caz alarmant, modelul Mythos a aratat ca poate evada dintr-un mediu digital securizat pentru a contacta un angajat Anthropic si a dezvalui public vulnerabilitati software, ignorand intentiile creatorilor sai umani.

In aceasta saptamana, OpenAI a lansat, de asemenea, propriul model avansat in domeniul securitatii cibernetice, cu capabilitati similare.

Aceste evolutii i-au determinat pe oficiali financiari internationali si ministri guvernamentali din intreaga lume sa incerce urgent sa inteleaga riscurile, in unele cazuri solicitand acces la aceste modele, care au fost oferite doar unui numar restrans de parteneri verificati.

"Se simte ca descoperirea focului: o forta care ne poate imbunatati profund viata sau, daca este gestionata gresit, poate provoca daune reale in lumea digitala", a declarat Rafe Pilling , director de threat intelligence la compania de securitate Sophos .

Saptamana trecuta, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent , si presedintele Rezervei Federale, Jay Powell , au convocat unele dintre cele mai mari banci americane pentru a discuta amenintarile cibernetice generate de acest model AI. Ministrul britanic pentru AI, Kanishka Narayan , a declarat pentru FT ca "ar trebui sa fim ingrijorati" de capabilitatile modelului.

Aceste riscuri sunt bine cunoscute in interiorul Anthropic. Logan Graham , care conduce echipa "red team" responsabila cu testarea modelelor companiei, a afirmat: "Cineva ar putea folosi [Mythos] pentru a exploata vulnerabilitati in masa, foarte rapid si intr-un mod automatizat, iar majoritatea organizatiilor din lume - inclusiv cele mai sofisticate din punct de vedere tehnic - nu ar reusi sa remedieze problemele la timp."

Instrumentele AI au amplificat deja semnificativ industria criminalitatii cibernetice, evaluata la miliarde de dolari. Ele au oferit hackerilor amatori instrumente ieftine pentru a scrie software malitios, dar si infractorilor profesionisti posibilitatea de a-si automatiza si extinde operatiunile.

"Atacurile cresc deja atat ca frecventa, cat si ca sofisticare, datorita AI", a spus Christina Cacioppo , CEO al companiei de securitate si conformitate Vanta .

"Majoritatea companiilor nu sunt pregatite sa gestioneze riscul, deoarece inca administreaza securitatea prin metode depasite, care nu pot tine pasul cu viteza atacurilor alimentate de AI", a adaugat ea.

Atacurile cibernetice bazate pe AI au crescut cu 89% in 2025 fata de anul precedent, potrivit datelor furnizate de compania de securitate CrowdStrike . In acelasi timp, durata medie dintre momentul in care un atacator obtine acces intr-un sistem si momentul in care actioneaza malitios a scazut la 29 de minute anul trecut - o accelerare de 65% fata de 2024.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare