×

Accesează contul My Orange

Eveniment

PMB: Licitatie de 64 mil. lei pentru Podul Calicilor si amenajarea malurilor Dambovitei

PMB: Licitatie de 64 mil. lei pentru Podul Calicilor si amenajarea malurilor Dambovitei

29.08.2026, 18:01 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Primaria Municipiului Bucuresti a anuntat, sambata, lansarea licitatiei pentru lucrarile de amenajare a malurilor Dambovitei, pe tronsonul cuprins intre Piata Unirii si Podul Izvor, si reconstructia Podului Calicilor. Investitia va fi de peste 60 de milioane de lei.

"Podul Calicilor si malurile Dambovitei, intre Piata Unirii si Podul Izvor! Am scos la licitatie lucrarile de amenajare! Contractul are o valoare totala de 63,96 milioane lei fara TVA, iar durata este de 18 luni", a anuntat PMB printr-un mesaj publicat pe Facebook.

Podul Calicilor, care traverseaza Dambovita, urmeaza sa fie reconstruit integral si va asigura o legatura pietonala intre strada Selari si strada Sfintii Apostoli din apropierea Palatului de Justitie.

Noul pod va avea o lungime de 32 de metri si o latime de 23 de metri si va fi realizat cu un cadru metalic, deck din lemn de stejar si balustrade din sticla securizata.

Cel de-al doilea obiectiv vizeaza amenajarea a aproximativ 11.000 de metri patrati de-a lungul Dambovitei.

Pe acest tronson, trotuarele vor fi largite prin platforme pietonale in consola, suspendate la aproximativ 2 metri deasupra cursului apei.

Planul include amenajarea unei platforme de belvedere in zona Podului Izvor, crearea de treceri pietonale direct pe poduri, precum si reabilitarea debarcaderului si a podului pietonal existent.

Proiectul include si refacerea spatiilor verzi, pastrarea si completarea vegetatiei existente, dar si instalarea de mobilier urban nou.

"Intregul spatiu va fi complet accesibilizat pentru persoanele cu dizabilitati", mai transmite municipalitatea.

Companiile interesate pot depune ofertele pana la data de 1 octombrie, ora 15:00, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-pret.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare