×

Accesează
contul existent

Business international

Polonia ademeneste cele mai mari companii de armament din SUA cu miliarde de dolari

Polonia ademeneste cele mai mari companii de armament din SUA cu miliarde de dolari

22.12.2025, 00:06 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Polonia vrea sa atraga cele mai mari companii de armament ale Americii, iar in acest sens le tenteaza cu castiguri de miliarde si vrea ca acestea sa se relocheze pe plan local, relateaza The Warsaw Voice.

Polonia are de cheltuit 44 miliarde de euro, ce i-au fost alocate in cadrul programului european de armament SAFE. Conditia primirii cofinantarii pentru achizitii specifice este ca 65% din productie sa fie realizata de companii care activeaza in Europa.

Polonia, care se bazeaza pe arme americane de ani de zile, incearca sa solutioneze problema in asa fel incat sa nu renunte la cooperarea militara cu Washingtonul. Seful adjunct al ministerului activelor de stat, Konrad Golota, a propus companiilor americane noi conditii.

Delegatia poloneza s-a intanit cu cele mai mari companii militare care sunt deja prezente pe plan local. Printre acestea se numara Lockheed Martin, ce detine o fabrica in Mielec, si Northrop Grumman, care a vandut Poloniei un sistem modern de management al apararii aeriene IBCS in schimbul a 900 milioane de dolari in cadrul programelor Vistula si Narew. Oferta Varsoviei a fost de asemenea inaintata companiei Boeing (elicoptere Apache) si altor companii ca L3 Harris, Anduril (rachete de croaziera Barracuda) si Palantir (analiza de date).

Propunerea Varsoviei este una simpla: daca americanii vor sa faca in continuare bani in Polonia si Europa, acestia trebuie sa-si mute o parte din productie pe plan local si sa-si impartaseasca tehnologia.

"Am cheltuit deja zeci de miliarde de dolari in SUA. Acest lucru ne indreptateste sa cerem si sa ne asteptam la investitii in schimb, mai degraba decat sa fim doar multumiti ca cineva ne lauda ca suntem un client grozav care cumpara mult", a declarat Golota.

A mai ramas putin timp pentru ajungerea la o intelegere cu companiile americane. Deciziile privitoare la viitoarele investitii comune trebuie luate pana in iunie 2026. Acela este momentul in care va fi lansata cea de-a doua runda de aplicatii pentru programul SAFE.

Majoritatea companiilor cu care a discutat delegatia poloneza fie comercializeaza deja arme in Polonia sau chiar au investit in constructia de fabrici.

Fondul SAFE este un imprumut comun al UE (150 miliarde de euro) care va incepe sa fie rambursat in 10 ani. Guvernul estimeaza ca rata dobanzii va fi in jurul a 3%, cu termenul de rambursare in 2070.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare