|
08.04.2026, 23:11 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Vizita recenta in Ungaria a vicepresedintelui SUA, JD Vance, binecunoscut pentru viziunile sale anti-Bruxelles si profamilie traditionala, s-ar putea sa fi adus capital politic premierului maghiar Viktor Orban si partidului acestuia, FIDESZ, atat de necesar in lupta electorala ce se va da in cateva zile.
Ungaria este una din tarile care conduc in clasamentele globale la increderea in presedintele american Donald Trump ca lider global. Insa, in conditiile in care intre statele est-europene se duce o lupta apriga pentru atragerea investitiilor straine, se poate pune intrebarea cu cat capital de afaceri a venit JD Vance sau cat business au adus americanii in general in Ungaria?
Tot in scopuri electorale, in sprijinul lui Orban la Budapesta a venit in februarie si Marco Rubio, secretarul de stat al SUA. Oricat au incercat, si sperat, politicienii maghiari aflati la conducere, ei nu au reusit sa-l aduca si pe presedintele Donald Trump. Insa vocea acestuia se aude clar la Budapesta.
Pentru anul trecut, Agentia de Promovare a Investitiilor din Ungaria a raportat 16 proiecte investitii americane in valoare de 190 de miliarde de forinti (aproximativ 500 de milioane de euro la cursul de schimb actual). Potrivit oficialitatilor maghiare, a fost cel mai mare val anual de investitii americane si inceputul unei epoci de aur pentru colaborarea maghiaro-americana. Pentru o comparatie a marimii, anul trecut in Polonia numai gigantul de tehnologie american Microsoft a anuntat investitii de 657 milioane de euro.
Valul de investitii americane in Ungaria nu a incetat. Spre exemplu, in luna martie au fost anuntate sase proiecte corporate americane, reprezentand investitii de 262 milioane de euro. Unul, de 44 de milioane de euro, vizeaza extinderea capacitatii de productie a unui furnizor pentru industria auto si aerospatiala. Pentru a incuraja initiativa, guvernul a ajutat compania cu 13 milioane de euro. Acesta ar fi costul pentru crearea a 80 de locuri de munca. Aceasta investitie este reprezentativa pentru modul in care companiile americane participa la economia maghiara: proiecte marunte, la care guvernul maghiar contribuie cu ajutor financiar. Potrivit ministrului maghiar de externe, Peter Szijjarto, incursiunilor de business americane li se suprapune cresterea comertului bilateral, care a crescut cu 50% de la inceputul anului.
SUA ocupa locul trei in clasamentul investitiilor straine directe in Ungaria, acolo avand operatiuni aproape 1.500 de companii americane. Acestea au circa 100.000 de angajati. In ultimii zece ani, guvernul maghiar a sprijinit financiar si in alte feluri 145 de investitii din partea companiilor din SUA, contribuind astfel la crearea a 19.000 de locuri de munca, a spus Szijjarto.
Liderul la investitii straine in Ungaria este China. Proiectele unor companii chinezesti precum BYD, constructor de automobile si autobuze, rivalizeaza cu cele ale companiilor americane in Polonia. Pe de alta parte, marile companii maghiare, cele din sectoarele strategice, au toate legaturi cu SUA. Gedeon Richter, spre exemplu, colaboreaza cu companii americane pentru cercetare.
De asemenea, uriasul maghiar isi extinde prezenta pe piata americana, in special in sectorul sanatatii si fertilitatii pentru femei.
In acest scop, a intrat in actionariatul companiei americane Granata Bio. MOL, cea mai mare companie de petrol si gaze a Ungariei, s-a abonat la petrolul american printr-o tranzactie de 500 de milioane de dolari. Aproximativ 44% din capitalul companiei este in maini nord-americane - acesta este cel mai mare segment din structura actionariatului. MVM, colosul prin care guvernul controleaza piata energiei in general si a electricitatii in special, a intrat recent intr-o colaborare cu grupul american Westinghouse in vederea dezvoltarii sectorului nuclear maghiar. Discutiile bilaterale se concentreaza asupra SMR-urilor, reactoare modulare de mici dimensiuni, considerate viitorul industriei nucleare.
4iG, cea mai importanta companie maghiara din industria telecom, de aparare si aerospatiala, a incheiat zilele trecute un acord strategic cu compania americana din domeniul spatial Northrop Grumman, care va livra primul satelit de comunicatii geostationar al Ungariei. 4iG, candva o firma obscura devenita cu ajutorul guvernului o companie privata de importanta strategica pentru Ungaria, colaboreaza si cu alti colosi americani, cum ar fi Lockheed Martin si Axiom Space. Presa maghiara speculeaza ca aceste acorduri valoreaza sute de milioane de dolari.
Potrivit lui Donald Trump, guvernul maghiar nu este interesat doar de investitii din partea companiilor americane. Budapesta ar fi cerut si ajutor financiar de la SUA. Orban l-a numit "scut financiar", evaluandu-l la 20 de miliarde de dolari.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.