Opinii

Romania sufera nu din lipsa de energie antreprenoriala, ci din lipsa de unei directii strategice stabile. Stim cu totii ca businessul cere predictibilitate, pe cand statul ofera doar pasi tactici. Rezultatul este o economie performanta pe alocuri, dar vulnerabila structural si incapabila sa-si valorifice sistematic avantajele reale.

In Europa, doua exemple recente arata ca democratiile incep sa inteleaga ca viitorul nu mai poate fi administrat prin improvizatie. Polonia lui Donald Tusk a lansat un Consiliu pentru Viitor dedicat tehnologiilor emergente si transformarii economice. Spania lui Pedro Sanchez a creat Oficiul National pentru Anticipare Strategica si Strategie si a lansat programul Espana 2050. Ambele sunt semne ca logica reactiei la criza cedeaza teren, treptat, logicii proiectiei strategice.

Intrebarea pentru Romania nu este daca trebuie sa facem ceva similar. Intrebarea este cine impinge lucrurile inainte, ci face ca ele sa se intample. Iar raspunsul ar trebui sa fie clar: businessul.

Polonia si Spania: cand statul incearca sa devina strategic

Consiliul pentru Viitor lansat de guvernul Tusk nu este un simplu grup consultativ. Este o incercare de a lega stiinta, antreprenoriatul si decizia politica intr-o viziune pe termen lung, cu accent pe inteligenta artificiala, biotehnologie, spatiu si tehnologii critice. Polonia vrea sa urce in lantul valoric european si sa devina un hub tehnologic regional. Elementul-cheie nu este documentul strategic in sine, ci institutionalizarea anticiparii: un organism dedicat scenariilor, prioritizarii si coordonarii pe termen mediu si lung. O incercare explicita de a scoate statul din logica reactiva.

Spania a mers chiar mai departe. Prin Oficiul National pentru Anticipare Strategica si Strategie, aflat in subordinea directa a Guvernului, Madridul a construit un cadru institutional pentru analizarea sistematica a viitorului. Espana 2050 nu este un document electoral, ci un exercitiu amplu de anticipare bazat pe date, cercetare si consultare interdisciplinara, cu tinte clare privind productivitatea, ocuparea, tranzitia verde si competitivitatea. Spania a transmis un semnal explicit mediului de afaceri: directia generala nu va fi schimbata la fiecare ciclu politic.

Cum arata implicarea reala a businessului: exemple globale

Ceea ce face diferenta nu este doar existenta unui document de strategie, ci modul in care businessul privat este integrat structural in elaborarea si implementarea lui. Cateva exemple globale sunt de ajutor.

Singapore a construit cel mai sofisticat model de co-decizie intre stat si mediul privat din lume. Comitetul pentru Economia Viitorului (CFE), lansat in 2016, a inclus 30 de membri din sectorul public si privat, cu cinci subcomitete co-prezidate fiecare de un ministru si un reprezentant al sectorului privat. Pe baza recomandarilor sale au fost elaborate Industry Transformation Maps pentru 23 de sectoare-cheie, acoperind aproape 80% din economia singaporeza. Modelul nu s-a oprit acolo: in 2025, Singapore a lansat un nou Consiliu de Revizuire a Strategiei Economice, cu aceeasi arhitectura de co-decizie public-privata, pentru a raspunde noilor realitati geopolitice. Businessul nu este doar consultat, ci un coautor respectat.

Danemarca a institutionalizat un parteneriat similar prin Parteneriatul National pentru Clima, lansat in 2019, in care companiile private, de la Orsted si Maersk pana la firme din constructii si agricultura, au participat activ la elaborarea planului national de decarbonizare cu tinta de reducere a emisiilor de CO2 cu 70% pana in 2030. Businessul danez nu doar a reactionat la o politica impusa de politic, ci a co-construit-o, acceptand ca regulile clare pe termen lung sunt mai valoroase decat incertitudinea pe termen scurt.

Irlanda ofera poate cel mai relevant precedent pentru Romania. Modelul Partnership, initiat in 1987 intr-o perioada de criza economica severa, a reunit guvernul, patronatele, sindicatele si societatea civila in jurul unui pact economic multianual. Pacte succesive, cu obiective clare si monitorizare publica, au ghidat transformarea modelului economic irlandez timp de aproape doua decenii. Mediul de afaceri nu a cerut doar stabilitate, ci a negociat-o, si-a asumat-o si a livrat pe baza ei.

Japonia a integrat businessul in strategia nationala prin Consiliul pentru Politica Economica si Fiscala, un organ formal co-constituit din ministri si lideri ai marilor corporatii japoneze, care elaboreaza planuri economice multianuale cu caracter de orientare bugetara. Parteneriatul nu este doar declarativ. Este unul institutional si are consecinte directe asupra alocarilor de resurse publice.

Lectia comuna a acestor modele este urmatoarea: businessul nu este beneficiar pasiv al strategiei de stat. Este un arhitect activ. Si tocmai aceasta implicare activa, cu asumarea responsabilitatii, nu doar cu cererea de predictibilitate, este ceea ce lipseste sistematic din ecuatia romaneasca.

Romania: intre tactic si strategic

Romania functioneaza predominant in regim tactic. Se reactioneaza la crize, la presiuni bugetare, la cicluri electorale. Modelul economic ramane implicit, nu explicit. Avem crestere, dar nu avem o naratiune coerenta despre unde vrem sa fim in 2030 sau 2050. Businessul romanesc a crescut spectaculos in ultimele doua decenii. Avem companii antreprenoriale puternice, integrare in lanturi europene, digitalizare accelerata in anumite sectoare. Dar fara o proiectie clara a noului model economic, aceasta energie risca sa ramana fragmentata si vulnerabila la fiecare schimbare de guvern, de cod fiscal sau de prioritate ministeriala.

Exista si un cost mai putin vizibil, dar profund: absenta directiei strategice contribuie direct la erodarea increderii in institutii si la cresterea sentimentului antisistem. Cand cetatenii si antreprenorii nu vad ca lucrurile merg undeva, ca dincolo de mandatul actual exista un orizont asumat si urmarit, concluzia care se sedimenteaza nu este ca democratia are nevoie de imbunatatire, ci ca sistemul in ansamblu este irecuperabil. Permacriza si policrizele suprapuse accelereaza aceasta perceptie. Un plan strategic credibil, co-construit si monitorizat public, este si un antidot la tentatia anti-sistemului, o dovada concreta ca institutiile pot livra, nu doar administra crize care nu se mai termina.

Romania are nevoie de un Consiliu pentru Viitor si de o viziune Romania 2050. Nu ca exercitiu birocratic, ci ca platforma de consens minimal asupra directiilor mari: competitivitate industriala, energie, digitalizare, infrastructura, educatie, demografie. Este nevoie de un organism care sa raspunda la intrebari simple si incomode: care sunt sectoarele in care Romania poate deveni lider regional? Cum arata mixul energetic optim in 2040? Ce reforme administrative sunt indispensabile pentru a dubla productivitatea? Cum pregatim forta de munca pentru o economie mai sofisticata? Iar aceste raspunsuri trebuie sa supravietuiasca alternantei la putere.

De ce trebuie businessul sa fie militant

In mod traditional, mediul de afaceri roman cere predictibilitate fiscala si stabilitate legislativa. Are dreptate. Dar predictibilitatea nu vine din solicitari punctuale adresate fiecarui guvern in parte. Vine dintr-un cadru strategic asumat care ingheata cateva variabile fundamentale dincolo de ciclurile electorale. Pe viitor, Businessul trebuie sa devina militant din trei motive care depasesc interesul de moment.

Primul este interesul propriu pe termen lung. Fara o foaie de parcurs pe termen mediu, investitiile majore devin mai riscante si mai scumpe. Capitalul prefera ecosisteme unde directia este clara. Companiile care investesc in capacitati industriale, in digitalizare sau in tranzitie energetica au nevoie de certitudini pe 10-15 ani, nu de promisiuni valabile pana la urmatoarele alegeri.

Al doilea este influenta. Daca mediul de afaceri nu contribuie activ la conturarea modelului economic, cu date, cu prioritizari sectoriale, cu scenarii financiare, modelul va fi desenat exclusiv de administratie sau, mai rau, de inertie si de conjunctura politica de moment. Absenta din procesul de elaborare nu este neutralitate, ci este un calcul gresit.

Al treilea este responsabilitatea sistemica. Companiile mari nu mai sunt doar actori economici. Ele sunt piloni ai stabilitatii sociale si institutionale. Intr-o economie integrata la nivel european, unde Romania concureaza simultan pentru capital, pentru talent si pentru pozitii in lanturile de valoare regionale, un dialog strategic real intre stat si business nu este un lux, ci este o conditie a competitivitatii.

Ce ar insemna un Consiliu pentru Viitor in Romania

Nu vorbim despre un organism ornamental, ci de o structura cu mandat clar, finantare stabila si reprezentare serioasa: antreprenori din sectoare-cheie, economisti, experti in tehnologie, reprezentanti ai universitatilor si ai administratiei. Un organism care produce scenarii si prioritizari, nu comunicate. Care raporteaza public, pe indicatori asumati. Care supravietuieste schimbarii guvernului.

Modelul singaporez arata ca o astfel de structura poate co-prezida dezbateri sectoriale si poate produce recomandari care se transforma efectiv in politici publice, bugete si reforme. Modelul irlandez arata ca un pact negociat si asumat de partenerii sociali poate sustine o transformare economica pe doua decenii fara sa depinda de vointa unui singur guvern.

Predictibilitatea pe care businessul o cere de ani de zile este mai usor de obtinut daca businessul participa activ la definirea ei. Un pact strategic pe cinci sau zece ani intre stat si mediul de afaceri, cu obiective clare, cu contributii asumate de ambele parti si cu monitorizare independenta, ar putea stabili asteptarile si reduce volatilitatea mai eficient decat orice pachet de masuri fiscale punctuale.

Romania poate ramane in registrul reactiv. Sau poate face trecerea spre strategic. Daca statul ezita, businessul ar trebui sa compenseze prin implicare. Nu pentru ca este de datoria lui sa suplineasca statul. Ci pentru ca viitorul economic nu se intampla de la sine, ci se proiecteaza, se negociaza si se implementeaza. Iar intr-o economie moderna, viitorul este prea important pentru a fi lasat doar la mana ciclurilor electorale.