Business international

In Primul Razboi Mondial, Germania a avut nevoie sa importe compusi esentiali pentru ingrasaminte si explozibili pentru a-si sustine efortul de razboi, o vulnerabilitate pe care britanicii au incercat s-o exploateze cu o blocada navala. Acum, Europa se confrunta din nou cu riscuri strategice legate de elemente vitale pentru economia sa industriala, scrie Bloomberg.

De aceasta data, aprovizionarea continentului cu substante chimice de baza este in pericol nu din cauza unei armate adverse, ci din cauza aspectelor economice legate de producerea lor. Iar problemele sunt in mare masura autoprovocate.

De-a lungul deceniilor, UE a urmat politici care s-au bazat pe accesul facil la resursele lumii. In contextul destramarii ordinii mondiale, dependentele respective risca sa avanseze in lantul valoric si sa afecteze totul de la alimente la analgezice, masini si materiale de constructii.

Cu pietele petrolului si gazelor perturbate de blocarea Stramtorii Ormuz, productia de subtante chimice de baza precum etilena si propilena, folosite la fabricarea de mase plastice, a devenit tot mai necompetitiva in Europa. Conditii similare afecteaza compusi ca amoniacul.

Pe masura ce petrolul si gazele se scumpesc, productia locala a materialelor necesare pentru fabricarea de produse chimice mai complexe este amenintata. Desi importurile sunt o optiune, regiunea ar fi in acest fel si mai expusa la volatilitatea globala.

Din cauza cresterii puternice a costurilor si dificultatilor de aprovizionare cu materiale in urma razboiului din Iran, gigantul german BASF a fost nevoit sa majoreze preturile detergentilor cu aproximativ 30%, in timp ce rivalul sau Evonik a anuntat la randul sau preturi mai mari pentru compusii folositi in hrana pentru vite si pui. Majorarile respective sunt in cele din urma transferate in costurile de trai.

Chiar inainte de ultimul soc energetic, mari fabrici de amoniac au fost inchise in Germania si Belgia. Intre 2022 si 2025, aproximativ 9% din capacitatea de productie din industria chimica a Europei a fost inchisa. In acelasi timp, China si-a extins rapid capacitatea pentru a deveni autosuficienta, punand presiune pe companiile europene.

In timp ce oamenii resimt adesea socurile energetice prin preturile la benzina, problemele indutriei cimice trec in mare masura neobservate desi aceasta are aproximativ 1,2 milioane de angajati. Insa marii producatori sunt in alerta.

UE si statele membre sunt constiente de riscuri, insa reactia lor urmeaza un tipar familiar in care interesele nationale ajung sa obstructioneze eforturile de a gasi solutii.

Blocul a lansat anul trecut Critical Chemicals Alliance pentru a identifica compusi si locatii cruciale pentru rezilienta regiunii. Insa o astfel de initiativa este controversata pentru ca ar alege practic castigatori si perdanti.

Franta si cateva alte state membre au propus clasificarea unei serii de substante drept strategice si prin urmare eligibile pentru sustinere tintita. Insa Germania, de departe cel mai mare producator din industrie, se opune.

Insa cu criza energetica evoluand si presiunea din partea rivalilor globali acumulandu-se, timpul gasirea unei solutii este pe sfarsite. Intarzieri in implementarea unui plan risca sa stea in calea investitiilor care ar fi vitale pentru mentinerea competitivitatii impotriva rivalilor din Orientul Mijlociu si China, avertizeaza Benedikt Frank, partener la Kearney.