![]() |
16.02.2026, 22:52 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
La inceputul anului 2000, cand si-a infiintat subsidiara din Ungaria, lantul de magazine francez Carrefour avea planuri pentru construirea a doua hipermarketuri in Budapesta. Ar fi fost un inceput grandios. La sfarsitul aceluiasi an, compania a renuntat la toate planurile pentru aceasta tara est-europeana. Si-a desfiintat subsidiara, descriind mediul de business de acolo ca fiind "extrem de dificil". Costul dezvoltarii proiectelor de la zero era descurajant de mare.
A ales, in schimb, sa se concentreze pe pietele din Romania si China, lasand totusi o speranta pentru piata maghiara: intr-o buna zi s-ar putea sa se intoarca, posibil prin achizitia unui jucator local. Nu s-a mai intors. Acum pleaca si din Romania. In Polonia, un plan de disponibilizari al Carrefour si de inchidere a cel putin opt magazine s-a transformat intr-un conflict deschis intre companie si legendarul sindicat Solidaritatea.
In Ungaria, retragerea fara torte a Carrefour din 2000 a fost eclipsata de decizia altui lant de magazine britanic, Tesco, de a ramane in transee si, posibil, de a demara o noua ofensiva pe piata pe care a intrat in 1994. Afacerile promiteau sa devina in curand profitabile, numarul de magazine, (42), ii permitea sa tina linia frontului si conducerea miza pe o schimbare de strategie - preturi mici.
Totusi, hipermarketurile duceau grosul luptei. Inca era era hipermarketurilor. In prezent, niciunul dintre marile lanturi de retail din Ungaria nu se poate lauda ca ii merge extraordinar. Asociatia Nationala a Comerciantilor a avertizat recent ca Tesco, Spar si Aldi, toti retaileri straini, s-ar putea retrage din Ungaria din cauza retoricii anticorporatii a guvernului si a masurilor care creeaza pierderi marilor comercianti, cum ar fi suprataxarea sectorului de retail si plafonarea preturilor.
Tesco, Spar si Aldi au raportat pierderi in Ungaria, in timp ce Lidl este profitabil. Desi a ramas in Ungaria, Tesco s-a retras din Polonia in 2020-2021, vanzand de magazine din totalul de 320 si doua centre de distributie catre discounterul Netto, operat de un grup danez. Din cand in cand apar zvonuri ca si Carrefour pleaca din Polonia. Piata poloneza este o cu totul alta poveste decat cea maghiara. Este cea mai mare din Europa de Est. Polonia este cea mai puternica economie din regiune. Insa este o piata ultracompetitiva.
Liderii Lidl si Biedronka au pornit in perioada de inflatie masiva care a lovit regiunea un razboi atroce al preturilor cat mai mici. Razboiul continua, iar efectele adverse au inceput sa se vada. La Biedronka, angajatii se revolta din cauza conditiilor de munca si a salariilor mici. Zabka se extinde cu rapiditate in Romania. Razboiul preturilor de acasa forteaza jucatorii sa se adapteze, lansand campanii inedite pentru aceasta regiune, pentru a-si fideliza clientii si a-i atrage pe cei ai adversarilor. Dar totul are un pret.
Directorul operational al Biedronka (cel mai indragit lant de retail din Polonia) a anuntat la inceputul lunii intr-o scrisoare catre manageri ca lantul de magazine nu a reusit sa indeplineasca obiectivele minime in ianuarie, ceea ce inseamna ca directorii nu vor primi bonusuri pentru aceasta luna.
Daca sunt atinse tinte specifice, banii vor veni luna aceasta. Directorul da vina pentru afacerile slabe pe perturbarile create de viscol si pe faptul ca gospodariile au reactionat la cresterea costurilor cu incalzirea prin diminuarea altor cheltuieli. Dar nici angajatii de rand ai magazinelor "neperformante" nu vor primi bonusuri. Sindicatul "Solidaritatea" si angajatii sunt pe alta frecventa fata de cea a managementului.
Reprezentantii sindicali au cerut companiei cresteri salariale, bonusuri, schimbari in organizarea muncii si mai mult personal in magazine, printre altele. Presei le-au spus ca angajatii sunt interesati sa faca greva. Jeronimo Martins, proprietarul portughez al Biedronka, are 85.000 de angajati in Polonia. Discutiile cu managementul decurg greu. O problema este ca conducerea vrea ca delegatia angajatilor sa aiba o alta componenta pe latura sociala. Cu alte cuvinte, ea vrea sa aleaga cu cine negociaza. Solidaritatea actioneaza si la Carrefour. Compania a anuntat ca va inchide cel putin opt magazine si ca va renunta la 250 de locuri de munca prin concedieri colective. Angajatii se tem ca numarul poate ajunge la 350. Cei care isi pierd locul de munca nu vor primi mai mult decat minimul garantat de legea poloneza. Sindicatul cere ca managementul francez al grupului sa intervina in problema poloneza si atrage atentia ca disponibilizarile vizeaza oameni cu peste 20 de ani de vechime la Carrefour. Sunt oamenii care au construit Carrefour Polska. Apoi, se pare ca retailerul vrea sa-si reduca contingentul din Polonia cu cele mai mici costuri posibile. Personalul disponibilizat in alte tari a primit mai multi bani, spune sindicatul. Carrefour isi explica mica retragere prin neprofitabilitatea locatiilor si prin "piata extrem de competitiva". Carrefour are aproximativ 800 de magazine in Polonia si 40 de centre comerciale. In toamna, cand au aparut din nou zvonuri ca retailerul francez ar analiza posibilitatea vanzarii magazinelor poloneze, de achizitionarea lor s-a aratat interesat chiar guvernul polonez, care cocheteaza de mult timp cu ideea infiintarii unui lant de magazine de stat. Dar, se pare, posibilul vehicul de achizitii, Grupul National Alimentar, nu a facut niciun pas in sensul preluarii activelor Carrefour Polska. Grupul Carrefour isi va prezenta peste cateva zile noua strategie. Pentru operatiunile poloneze, posibilii cumparatori ar fi Auchan, Kaufland, Netto, Silpo, din Ucraina, si Zabka.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.