|
Accesează contul My Orange
26.06.2026, 00:08 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Economistii sefi ai BCR, Raiffeisen, BRD si ai Bancii Nationale au avertizat ca economia nu traverseaza o situatie pasagera, ci un punct de inflexiune ¬ Avem un model economic bazat pe consum alimentat din import, datorie externa, cu convergenta salariala accelerata, dar fara convergenta productiva, cu fonduri europene completate prea putin de investitii private ¬ Romania se imprumuta la o prima semnificativa fata de toate pietele regionale, mai scump si decat tari care nu sunt in investment grade cum este Serbia. Modelul de crestere care a sustinut economia Romaniei in ultimele doua decenii pare sa fi ajuns la capatul drumului. Bazat pe consum, alimentat din importuri, datorie externa, cresteri salariale accelerate si fonduri europene, dar fara o crestere similara a productivitatii si fara un aport suficient al investitiilor private, acest model a generat convergenta si prosperitate o perioada, insa incepe sa isi arate limitele. Aceasta este concluzia dezbaterilor care au avut loc in cadrul conferintei anuale a Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR) 2026, care a avut loc la sediul BNR. Dupa ani in care Romania era prezentata drept unul dintre "tigrii" Europei de Est, economia este acum al treilea an consecutiv in care estimarile optimiste indica o crestere economica de sub 1%. In acelasi timp, dezechilibrele acumulate in anii anteriori continua sa produca efecte. Romania a cheltuit constant cu 7-9% din PIB mai mult decat a produs si a cheltuit cu aproape 30% peste nivelul veniturilor bugetare, ceea ce a dus la o deteriorare a indicatorilor fiscali si la cresterea costurilor de finantare, a explicat Razvan Rusu, vicepresedinte al AAFBR. Consecintele sunt deja vizibile. Statul roman se imprumuta la costuri mai ridicate decat majoritatea tarilor din regiune, inclusiv fata de unele state care nu beneficiaza de statutul de investment grade. Diferenta fata de Polonia este de aproximativ 70 de puncte de baza, iar nota de plata incepe sa fie tot mai greu de ignorat: cheltuielile cu dobanzile vor ajunge in acest an la aproximativ 3% din PIB, un nivel care reflecta costul dezechilibrelor fiscale acumulate in trecut. Valentin Lazea, economist-sef la BNR, a explicat ca Romania, pentru a fi o economie care sa semene cu economiile high income de afara, presupune sa ajunga, dar in acelasi timp sa isi pastreze valori de 2,5%-3% pentru deficitul bugetar, cresterea economica si rata inflatiei, sa ajunga la ritmuri de crestere de 5-6% pe an pentru salarii si de 4,4,5% pe an pentru pensii. Din perspectiva lui Ionut Dumitru, economist-sef, Raiffeisen Bank, economia Romaniei performeaza slab pentru ca exista probleme structural foarte serioase, modelul bazat pe consum, deficite, costuri ridicate, investitii productive insuficiente, scaderea industriei, pierderile de competitivitate nu mai poate fi sustinut. Florian Libocor, economist-sef BRD, considera ca provocarea fundamentala a Romaniei nu este neaparat lips acresterii, ci schimbarea structurii ei, care va reprezenta un fundament pe care se va contrui capacitatea Romaniei de a-si consolida pozitia economica in cadrul economiei europene. Din punctul de vedere a lui Ciprian Dascalu, economist-sef BCR, economia este prinsa in probleme strucutrale care tin de scaderea demogrtafica, niveluil relativ redus de calificare a fortie de munca si implicit reducerea productivitatii si probleme ciclice, respectiv rate de dobanda destul de ridicate, socul pe materii prime si cererea de consum destul de depresata in ultimele luni.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
26.06.2026, 00:05
ARB vorbeste de "un abuz fara precedent": calificarea drept anticoncurentiala a unei activitati...