|
30.03.2026, 13:05 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Romania are sansa de a-si consolida pozitia pe harta investitiilor din Europa Centrala si de Est, insa cheia ramane un cadru fiscal stabil si predictibil, au transmis reprezentantii diplomatiei si ai mediului de afaceri prezenti la conferinta organizata la Iasi de Camera de Comert Elvetia-Romania (CCE-R). Adriana Cioca, presedinte al Camerei de Comert Elvetia-Romania, a subliniat importanta increderii ca fundament al deciziilor investitionale. "Investitiile nu sunt niciodata doar despre cifre. Este vorba despre incredere. Incredere in piata. Incredere in reguli. Incredere in directie. Elvetia si Romania au construit, de-a lungul timpului, o relatie bazata tocmai pe aceste valori. Companiile elvetiene nu sunt prezente doar in Romania, ci sunt parteneri dedicati, pe termen lung. Ei investesc cu disciplina, cu responsabilitate si cu o asteptare clara: stabilitate si predictibilitate. Si daca ne uitam la date, aceasta relatie devine si mai semnificativa. Potrivit Bancii Nationale a Romaniei, Elvetia se claseaza in jurul locului 7 sau 8 printre investitorii straini din Romania. Dar daca privim dincolo de structurile intermediare prin care se fac multe investitii, prezenta reala a capitalului elvetian in Romania este semnificativ mai puternica decat reflecta statisticile oficiale", a spus ea. Evenimentul, dedicat atragerii companiilor internationale si rolului noii economii bazate pe cercetare, design si productie, a adus la aceeasi masa lideri de business, investitori si reprezentanti ai ecosistemului economic. Discutiile au avut loc intr-un context in care Romania a atras in ultimii ani investitii straine directe de peste 9-10 miliarde de euro anual, dar se confrunta simultan cu presiuni crescute asupra cadrului fiscal. Evenimentul a avut loc in prezenta lui Massimo Baggi, ambasadorul Confederatiei Elvetiene in Romania. "Relatiile economice dintre Elvetia si Romania se bazeaza pe incredere, stabilitate si viziune pe termen lung. Romania are un potential real de a deveni un hub regional, iar dialogul dintre mediul public si privat este esential pentru a valorifica acest potential", a spus Massimo Baggi. Din perspectiva mediului de afaceri, participantii au subliniat nevoia unui cadru fiscal predictibil si coerent, esential pentru deciziile de investitii si extindere. "Dincolo de temele mari, cred ca miza unui astfel de eveniment este sa creeze un dialog relevant, aplicat si util. Atunci cand businessul, investitorii si mediul institutional intra intr-o conversatie reala, apar si idei mai clare si premise mai bune pentru dezvoltare", a declarat Bogdan Suchar, Chief Strategy Officer, Quartz Matrix si moderator al evenimentului. In acest context, Miruna Enache, partener taxe in cadrul E&Y, a atras atentia ca anul 2026 va fi decisiv pentru atractivitatea investitionala a Romaniei. "In 2026, capacitatea Romaniei de a atrage si de a mentine investitii va depinde de modul in care gestioneaza consolidarea fiscala, cresterea poverii fiscale si accelerarea conformarii digitale, asigurand in acelasi timp stabilitate si predictibilitate pentru mediul de afaceri".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
30.03.2026, 13:05