×

Accesează
contul existent

Eveniment

Schimbare radicala in piata joburilor: Ministerul Muncii pune in dezbatere un proiect care...

Schimbare radicala in piata joburilor: Ministerul Muncii pune in dezbatere un proiect care introduce transparenta salariala. Candidatii vor sti inca din anuntul de angajare nivelul salarial

01.04.2026, 19:53 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Ministerul Muncii a pus in consultare publica un proiect de lege crucial pentru piata muncii, care transpune Directiva (UE) 2023/970.

Proiectul vizeaza eliminarea decalajelor salariale dintre femei si barbati si consolidarea principiului "remuneratiei egale pentru o munca egala sau de valoare egala".

O schimbare majora adusa de proiectul de lege este obligativitatea transparentei inca din faza de angajare.

Angajatorii vor fi obligati sa furnizeze candidatilor informatii despre nivelul initial de remunerare sau intervalul aferent acestuia. Astfel, aceste informatii trebuie sa se regaseasca in anuntul de angajare sau sa fie comunicate in scris inainte de interviu.

Companiile nu vor mai avea voie sa ceara date despre istoricul salarial al candidatilor, adica ce salarii au avut la locurile de munca anterioare.

Totodata, toate titlurile posturilor si anunturile de recrutare trebuie sa fie neutre din punctul de vedere al sexului.

Odata angajati, lucratorii dobandesc drepturi extinse de a cunoaste structura salariala din cadrul companiei:

Accesul la criterii: Angajatorii trebuie sa puna la dispozitie criteriile folosite pentru stabilirea salariilor si modalitatile de evolutie profesionala.

Solicitari individuale: Orice angajat are dreptul sa solicite si sa primeasca in scris informatii despre nivelul sau individual de remunerare, precum si nivelurile medii, defalcate pe sexe, pentru colegii care presteaza aceeasi munca.

Termen de raspuns: Angajatorul este obligat sa raspunda acestor solicitari in termen de maximum 30 de zile lucratoare.

Ce se intampla daca exista diferente nejustificate?

Daca raportarile indica o diferenta de remunerare de cel putin 5% intr-o categorie de lucratori, care nu poate fi justificata prin criterii obiective si neutre, angajatorii sunt obligati sa realizeze o evaluare comuna a remuneratiilor impreuna cu reprezentantii lucratorilor. In cazul in care inegalitatile nu sunt justificate, angajatorul are la dispozitie 90 de zile lucratoare pentru a remedia situatia.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare