×

Accesează contul My Orange

Business Hi-Tech

Smartree, compania de externalizare a salarizarii si administrarii de personal, a crescut cu 7% in...

Smartree, compania de externalizare a salarizarii si administrarii de personal, a crescut cu 7% in primul semestru din 2026, dupa un an in care afacerile au urcat la 24,7 mil. lei, iar profitul net a scazut cu 19%

18.09.2026, 23:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Bilantul depus de Smartree HRTech pentru 2025 arata o cifra de afaceri de 24,67 mil. lei (4,89 mil. euro), in crestere cu 7,3%, un profit net de 4,59 mil. lei, in scadere cu 19,4%, si datorii de 7,38 mil. lei, de peste trei ori mai mari decat in 2024, potrivit datelor de la Ministerul Finantelor.

¬ Numarul mediu de salariati a urcat la 101 in 2025, de la 97 in 2024. Compania are peste 350 de clienti si proceseaza circa 900.000 de fluturasi de salariu pe an.

Smartree, compania locala specializata in furnizarea de solutii de salarizare, administrare de personal si HR Tech, a incheiat primul semestru din 2026 cu o crestere de 7% fata de aceeasi perioada a anului trecut, adica acelasi ritm cu care a inchis si anul 2025. Evolutia s-a reflectat la nivelul tuturor ariilor de business, potrivit companiei, pe fondul interesului organizatiilor pentru digitalizarea proceselor de resurse umane.

"Rezultatele primului semestru arata ca organizatiile au nevoie de instrumente care sa simplifice activitatea echipelor de HR si sa conecteze informatiile relevante. Intr-un domeniu in care gestionam date sensibile si activitati critice pentru organizatii si angajati, eficienta trebuie sa vina impreuna cu acuratete, stabilitate si siguranta. Acestea raman criterii esentiale in modul in care construim serviciile si produsele Smartree", a declarat Nicoleta Mihaiu, CEO al Smartree.

Smartree HRTech, societatea prin care se deruleaza businessul, a raportat pentru 2025 o cifra de afaceri de 24,67 mil. lei, 4,89 mil. euro, in crestere cu 7,3% fata de 2024, si venituri totale de aproape 29 mil. lei. Profitul net a scazut cu 19,4%, la 4,59 mil. lei, dupa ce in 2024 urcase cu 81%, iar datoriile au urcat de la 2,23 mil. lei la 7,38 mil. lei, potrivit datelor de la Ministerul Finantelor. Numarul mediu de salariati a ajuns la 101, de la 97 in 2024.

Compania are o platforma proprie, MyStaff, oferita atat ca licenta, cat si in regim SaaS, pe langa serviciile de externalizare. Segmentul SaaS a crescut anul trecut cu 15%, fata de 7% per total. Portofoliul trece de 350 de clienti, majoritatea multinationale, iar volumul procesat se ridica la circa 900.000 de fluturasi de salariu pe an, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

In prima jumatate a anului, compania a continuat investitiile in platforma proprie si in integrarea acesteia cu sistemele folosite de clienti, pentru simplificarea fluxurilor de lucru si reducerea activitatilor repetitive. Adoptarea inteligentei artificiale face parte din aceeasi directie, in special in zonele in care poate prelua sarcini repetitive si poate elibera timp pentru activitati cu valoare adaugata. Tehnologia ramane insa un instrument care completeaza expertiza specialistilor, spun reprezentantii companiei, intr-un domeniu in care corectitudinea si capacitatea de a gestiona situatii particulare sunt esentiale.

Pentru a doua jumatate a anului, Smartree isi propune sa mentina ritmul de crestere si sa isi consolideze pozitia pe piata locala.

Smartree este detinuta de holdingul de investitii Delta Asset Invest, al antreprenorului Dragos Rosca, care a infiintat, alaturi de Claudiu Negrisan, Florina Stancu si Dan Nicolaescu, fondul de investitii BoldMind Capital Partners, de 60 mil. euro, din care 20 mil. euro din PNRR, pentru companii din Romania, Bulgaria si Croatia. In august, fondul a anuntat preluarea firmei de distributie Pall-Ex, printr-o tranzactie de tip management buy-out de peste 25 mil. euro.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare