×

Accesează
contul existent

Banci si asigurari

Studiu EY: 9 din 10 directori financiari din Romania anticipeaza cresteri de taxe in 2026

Studiu EY: 9 din 10 directori financiari din Romania anticipeaza cresteri de taxe in 2026

04.02.2026, 11:53 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Incertitudinea fiscala, presiunea administrativa si asteptarile ridicate privind modernizarea aparatului fiscal sunt principalele provocari pentru directorii financiari din Romania in 2026, arata Sondajul privind modificarile fiscale, realizat de EY Romania in ianuarie 2026.

Rezultatele vin dupa un an 2025 marcat de schimbari importante in fiscalitate si indica un climat de lipsa de predictibilitate, cu efecte directe asupra planificarii bugetare si a deciziilor de investitii.

Potrivit studiului, 91% dintre respondenti anticipeaza cresteri de taxe in 2026, ceea ce reflecta o neincredere accentuata in stabilitatea cadrului fiscal. Doar 9% dintre directorii financiari iau in calcul reduceri de taxe, semn ca mediul de afaceri nu percepe semnale credibile de relaxare fiscala. Pentru companii, aceasta perspectiva se traduce in dificultati de planificare, costuri mai mari de conformare si o abordare prudenta a investitiilor.

Majoritatea respondentilor (85%) indica reforma fiscala drept principala cauza a cresterilor de taxe, urmata de inflatie (32%) si, la mare distanta, de cresterea activitatii economice (22%). Firmele percep modificarile fiscale mai degraba ca masuri reactive, menite sa acopere deficitul bugetar, decat ca parte a unei strategii coerente pe termen lung. Aproape un sfert dintre CFO considera ca majorarile de taxe ar fi putut fi evitate, ceea ce semnaleaza nemultumiri legate de modul in care politicile fiscale sunt concepute si implementate.

O tema recurenta in raspunsuri este ineficienta colectarii: 84% dintre directori financiari vad imbunatatirea colectarii si combaterea evaziunii fiscale drept principalele alternative la majorarea taxelor. Cresterea conformarii voluntare, inclusiv prin educatie fiscala (52%) si utilizarea platformelor digitale de raportare (51%), este considerata esentiala, mediul de afaceri apreciind problema mai degraba ca fiind una de administrare si guvernanta fiscala, nu de nivel al taxarii.

In acest context, asteptarile privind digitalizarea administratiei fiscale sunt ridicate. 91% dintre respondenti considera esentiala digitalizarea ANAF si imbunatatirea pregatirii inspectorilor fiscali, in timp ce 80% cer o utilizare mai eficienta a datelor deja colectate, iar 75% solicita mai multa transparenta in selectia contribuabililor pentru control, pentru a reduce arbitrarul si interpretarile neunitare ale legislatiei.

"Pare ca, acum mai mult ca oricand in anii anteriori, predictibilitatea primeaza, lipsa acesteia fiind invocata de majoritatea covarsitoare a responsabililor financiari din companii. Nu cuantumul taxelor, nici chiar numarul acestora ori birocratia statului sunt acea problema numarul unu, ci masurile care sa dea siguranta companiilor ca isi pot sustine pe termen lung afacerile. Predictibilitatea si transparenta sunt bazele unui parteneriat win-win intre stat si contribuabil, ceea ce trebuie sa fie obiectivul oricarei reforme fiscale in Romania", concluzioneaza Alex Milcev, Partener, Liderul Departamentului de Asistenta Fiscala si Juridica EY Romania.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare