×

Accesează
contul existent

Business international

Tari din Europa anunta noi masuri pentru protejarea cetatenilor si economiilor de socul energetic...

Tari din Europa anunta noi masuri pentru protejarea cetatenilor si economiilor de socul energetic produs de razboiul din Iran

24.03.2026, 00:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Guvernul croatiei pregateste un nou pachet de masuri pentru diminuarea impactului scumpirii dramatice a energiei provocate de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, a anuntat premierul Andrej Plenkovic in weekend, potrivit Croatia Week. Acesta a asigurat ca guvernul va interveni pentru a se asigura ca cresterile de preturi raman gestionabile pentru gospodarii si businessuri. Plafoanele existente pentru preturile electricitatii vor fi probabil prelungite, in timp ce preturile gazelor sunt acum reglementate pana in octombrie. Masuri suplimentare analizate includ sprijin tintit pentru consumatorii vulnerabili de energie si asistenta pentru sectoare cheie afectate de scumpirea carburantilor. Conform Portfolio, ministrul croat al economiei Ante Susnjar a anuntat ca guvernul va renunta la o parte din acciza la combustibil ca parte a masurilor de reducere a preturilor.

Macedonia de Nord a redus TVA-ul la carburanti in incercarea de a stavili scumpirile la pompa, scrie Kathimerini. TVA-ul la benzina si motorina va fi redus de la 18% la 10%. Masura va fi valabila timp de doua saptamani.

Guvernul sloven a anuntat masuri extraordinare in fata crizei de aprovizionare cu carburanti: incepand de duminica, cantitatea ce poate fi alimentata va fi limitata, iar armata va fi implicata si ea in livrarea de carburanti catre benzinarii, noteaza Portfolio. Potrivit premierului Robert Golob, tara are rezerve suficiente, dar au aparut probleme grave in anumite puncte ale lantului de aprovizionare.

Persoanele fizice pot alimenta la o benzinarie cu maxim 50 de litri, iar cele juridice cu maxim 200 de litri pe zi. Guvernul asteapta un nou raport din partea benzinarilor pentru a decide daca sunt necesare noi masuri. Acesta a recomandat benzinarilor sa dezvolte masuri speciale pentru cetatenii straini. Acest lucru ar putea fi realizat cel mai simplu prin preturi diferentiate, a indicat Golob.

In Ungaria, criza carburantilor se adanceste, benzinariile independente avertizand cu privire la proteste, penurii si inchideri, relateaza Daily News Hungary. Potrivit benzinariilor independente, conditiile sunt probabil mai rele decat in 2022, cand plafonarea preturilor carburantilor a impins sectorul in pragul colapsului.

Vulnerabilitatea sectorului este in crestere de ani intregi. Dupa ridicarea plafoanelor, companiile s-au redresat pentru scurt timp, insa din 2024 profitabilitatea acestora a inceput sa scada din nou.

Serbia a anuntat ca va reduce accizele la carburanti cu inca 40% pe langa cele 20% anuntate anterior, pentru a calma piata locala si a compensa efectele razboiului din Iran, potrivit Reuters.

Guvernul spaniol a aprobat la finalul saptamanii trecute un pachet de 80 de masuri pentru diminuarea impactului razboiului din Orientul Mijlociu, conform Euronews. Premierul spaniol Pedro Sanchez a anuntat ca guvernul sau va mobiliza 5 miliarde de euro pentru protejarea economiei de socul razboiului din Iran.

Guvernul Portugaliei vrea sa instituie un mecanism care sa permita plafonarea automata a preturilor energiei in caz de criza, noteaza Le Figaro.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare