|
12.03.2026, 00:06 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Un investitor inscris in exercitiul de investitii organizat de Ziarul Financiar si casa de brokeraj Estinvest a ajuns la un randament de aproximativ 7,5% la doar cateva zile de la startul simularii de tranzactionare, intr-o perioada in care indicele BET al Bursei de Valori Bucuresti a stagnat.
Exercitiul a inceput pe 2 martie si se desfasoara pana pe 16 martie 2026, iar datele centralizate de Estinvest arata ca portofoliul cu cel mai bun randament pana acum apartine participantului cu codul A000000138, care avea un castig de 7,4651%.
Potrivit datelor din platforma, cea mai importanta contributie la performanta portofoliului vine din detinerea de actiuni Transelectrica, companie de utilitati listata la Bursa de Valori Bucuresti. Titlurile operatorului de transport al energiei electrice au urcat cu aproximativ 8% in ultima saptamana, evolutie care a influentat pozitiv rezultatul portofoliului.
Clasamentul randamentelor este completat de alte patru conturi, toate cu performante de peste 3%. Pe locul al doilea se afla participantul cu codul A000000144, cu un randament de 5,1308%, urmat de A000000136 cu 5,0254%. Pe locurile urmatoare se afla A000000213, cu 4,2816%, si A000000149, cu 3,3847%.
Clasamentul include doar participantii care au in portofoliu actiuni de la minimum cinci companii.
In total, 220 de persoane s-au inscris in exercitiul de investitii, iar 128 dintre acestea au realizat deja tranzactii in platforma.
Exercitiul este conceput ca o simulare a tranzactionarii la bursa, folosind bani virtuali. Fiecare participant primeste un portofoliu initial de 100.000 de lei si poate cumpara sau vinde actiuni dintr-o selectie de 30 de companii listate la Bursa de Valori Bucuresti, printre care se numara Hidroelectrica, Banca Transilvania, OMV Petrom, Romgaz, Transgaz, Evergent Investments si DN Agrar.
Participantii pot urmari in timp real evolutia preturilor actiunilor si pot reactiona la stiri, raportari financiare sau evolutii din economie, intr-un mediu fara risc financiar, deoarece sumele utilizate sunt virtuale.
Exercitiul functioneaza astfel ca o introducere practica in mecanismele pietei de capital, in special pentru cei care nu au mai investit pana acum, dar poate fi si o modalitate pentru investitori mai experimentati de a testa strategii de tranzactionare.
Cei care doresc sa participe se mai pot inscrie pana luni, inclusiv in timpul conferintei ZF Capital Markets Summit, unde vor fi afisate datele actualizate ale clasamentului. La finalul exercitiului, pe 16 martie, vor fi acordate premii simbolice celor mai performante portofolii.
Participarea este deschisa oricarei persoane care a implinit 18 ani si nu implica niciun cost. inscrierea se face prin scanarea codului QR din articolul dedicat exercitiului pe platforma zfcorporate.ro, care directioneaza utilizatorii catre pagina Estinvest pentru crearea contului si accesul la platforma de tranzactionare Arena XT.
Cod QR pentru inscrierea in exercitiu
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
12.03.2026, 00:06