25.11.2025, 14:51 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Volkswagen pregateste o ofensiva globala surprizatoare: masinile dezvoltate si fabricate in China vor fi exportate in tot mai multe piete internationale. Anuntul a fost facut marti de un executiv al companiei, care a subliniat ca gigantul german vrea sa valorifice expertiza tehnologica dobandita in China pentru a face fata concurentei dure cu producatorii chinezi pe plan mondial, scrie Financial Times.
In urma cu aproximativ sase saptamani, Volkswagen a inceput deja exportul de limuzine pe benzina produse in China catre Orientul Mijlociu. Acum, compania analizeaza ce alte modele ar putea fi trimise in diverse piete externe, a declarat Thomas Ulbrich, directorul tehnologic al Volkswagen Group China.
Fabricile VW din China produc atat vehicule cu motoare termice, cat si modele electrice, iar destinatiile evaluate includ tari din Asia de Sud-Est si Asia Centrala.
"Luam aceste decizii impreuna cu sediul central din Germania, pentru ca trebuie sa ne asiguram ca oferim fiecarei piete portofoliul potrivit de modele", a explicat Ulbrich in cadrul unei intalniri cu presa la Hefei, oras care gazduieste centrul de productie si inovatie al Volkswagen in China.
Totusi, compania nu intentioneaza sa exporte masinile produse in China catre Europa, din cauza diferentelor de arhitectura electronica si tehnologie software necesara vehiculelor inteligente.
Volkswagen a investit miliarde de euro in centrul din Hefei, in cadrul strategiei "in China for China", menita sa recastige cota de piata pierduta in fata rivalilor chinezi, prin accelerarea procesului decizional si a dezvoltarii de noi produse.
In paralel, producatorul auto german se confrunta cu o presiune crescanda pe pietele externe, in contextul in care companiile chineze isi intensifica expansiunea internationala pentru a scapa de razboiul preturilor si de supracapacitatea de productie din tara.
Volkswagen a mai anuntat marti atingerea unui prag simbolic: poate acum sa dezvolte complet noi platforme auto si tehnologii cheie cu procese de aprobare derulate exclusiv in afara Germaniei. Dezvoltarea unui model electric in China poate costa cu pana la 50% mai putin, datorita disponibilitatii pe scara larga a tehnologiilor si furnizorilor locali.
De asemenea, Volkswagen planuieste sa comercializeze "foarte curand" in afara Chinei automobile construite pe noua arhitectura electronica dezvoltata local, un concept ce include unitati de control, cipuri si structuri software care definesc capacitatile inteligente ale vehiculului. Ulbrich nu a oferit insa detalii suplimentare despre acest plan.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
25.11.2025, 14:51