×

Accesează contul My Orange

Burse

Zi rosie la Bursa de Valori Bucuresti: Indicele BET coboara cu 3%, intr-una dintre cele mai slabe...

Zi rosie la Bursa de Valori Bucuresti: Indicele BET coboara cu 3%, intr-una dintre cele mai slabe sedinte de anul acesta. Scaderi de 4-5% la Hidroelectrica, Cris-Tim, OMV Petrom si Transgaz

16.09.2026, 18:17 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Indicele BET - de referinta pentru Bursa de Valori Bucuresti si intreaga piata locala de capital - a incheiat sedinta de tranzactionare de miercuri cu o depreciere de 3%, a treia cea mai mare scadere de anul acesta.

Conform datelor bvb.ro, dinamica din ultima luna a indicelui ajunge la minus 12%, iar cea din ultima saptamana la minus 6%. De la maximul istoric bifat pe 19 august, BET a coborat cu 13%; in jargonul bursier, un recul de peste 10% fata de ultimul maxim istoric este definit drept corectie.

Toate companiile din structura BET au terminat sesiunea in teritoriu negativ. Transgaz a pierdut 5,4%, OMV Petrom 4,1%, Electrica 3,9%, Hidroelectrica 3,8%, Cris-Tim 3,7%, MedLife 3,1% si Transelectrica 3%. Mai putin de zece companii de pe Piata Reglementata au incheiat ziua pe plus.

BET-NG, indicele companiilor de energie si utilitati de pe piata principala, a coborat cu 3,7%, in vreme ce BET-BK, reper pentru administratorii de fonduri de actiuni, a pierdut 2,4%. BET-FI, unde sunt incluse fostele SIF-uri si Fondul Proprietatea, a scazut cu 0,8%.

Lichiditatea a insumat 147 mil. lei, dintre care 111 mil. lei pentru actiuni, 16 mil. lei pe segmentul obligatiunilor corporative si titlurilor de stat, 14 mil. lei pentru ETF-uri si 6 mil. lei in cazul certificatelor. Banca Transilvania, OMV Petrom si Romgaz au adunat impreuna o treime in rulajul total.

Cum se explica scaderea de la BVB? Prin marcari de profituri, inflatie inca persistenta, temeri privind economia si lipsa unui guvern cu puteri depline, spune un broker

In vestul Europei, indicii afisau cresteri spre finele zilei: FTSE castiga 0,3% la Londra, DAX se aprecia cu 0,5% la Frankfurt, iar indicele francez CAC 40 crestea cu 0,6% inaintea deciziei Rezervei Federale din Statele Unite privind ratele dobanzilor.

Pe Wall Street, S&P 500 castiga 0,3% la deschiere, in timp ce Nasdaq Composite se aprecia cu 0,7%, iar Dow Jones pierdea 0,1%, conform MarketWatch.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare