06.11.2025, 19:11 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Autoritatea turca pentru concurenta a anuntat ca Ferrero trebuie sa cumpere cel putin 30.000 de tone de alune in coaja intre septembrie si decembrie de la furnizorii turci, sub amenintarea aplicarii de amenzi. In mod normal, compania italiana avea obligatia de a cumpara minim 45.000 de tone anual, insa cantitatea a fost redusa pentru 2025 din cauza productiei mai scazute si a problemelor de calitate. Presa turca a relatat ca Ferrero intentiona sa inceteze aprovizionarea din Turcia - cel mai mare producator mondial de alune si furnizorul sau traditional - din cauza preturilor ridicate provocate de penuria de nuci si conditiile meteorologice nefavorabile care au afectat calitatea recoltei, transmite AFP. Preturile alunelor turcesti au crescut semnificativ in 2025 din cauza inghetului tarziu din aprilie si a verii lungi, calde si uscate, care au afectat grav productia. Un comerciant european de fructe si nuci, care a dorit sa ramana anonim, a confirmat ca preturile s-au dublat pe pietele europene, ajungand la peste 20 de euro pe kilogram. Producatorii turci acuza in mod regulat grupul Ferrero ca mentine preturile la un nivel artificial de scazut, profitand de pozitia sa dominanta pe piata. Acordul actual intre Ferrero si autoritatea pentru concurenta a fost stabilit anul trecut, dupa ce Turcia a facut o ancheta privind acuzatiile ca firma italiana ar fi abuzat de pozitia sa dominanta pe piata alunelor. Turcia a exportat in 2023 peste 280.000 de tone de alune, in valoare de 1,86 miliarde de dolari. Ferrero utilizeaza nucile pentru productia cremei Nutella - in care alunele reprezinta 13% din compozitie - si pentru alte produse precum batoanele Kinder, dulciuri si cereale pentru micul dejun, comercializate in aproximativ 170 de tari. Grupul italian nu a facut pana in prezent niciun comentariu cu privire la amenintarile autoritatilor turce.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.