04.11.2025, 13:20 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat castig de cauza ANAF, privind actiunea prin care a blocat unele bunuri ale companiilor European Food S.A. si Transilvania General Import Export S.R.L., pentru a se asigura ca statul poate recupera sumele acordate ilegal in cazul Micula, se arata intr-un comunicat al ANAF.
European Food si Transilvania General Import Export sunt cele mai mari doua firme din grupul fondat la inceputul anilor 90 de catre fratii Micula si care a ajuns inainte de criza economica din 2008 cel mai mare grup alimentar local.
Decizia are rolul de a proteja interesele statului si de a garanta recuperarea ajutorului de stat declarat nelegal de Comisia Europeana, puncteaza reprezentantii institutiei.
ANAF a instituit masuri asiguratorii, in cursul anului 2024, pentru recuperarea ajutorului de stat in cazul Micula, in baza Deciziei Comisiei Europene C (2015)2112 final din 30 martie 2015.
Practic, razboiul dintre statul roman si fratii Micula a inceput in 2005. Atunci, proprietarii unuia dintre cele mai mari grupuri romanesti din industria alimentara si a bauturilor au dat in judecata statul roman pe motiv ca ar fi incalcat Tratatul bilateral romano-suedez prin care investitiile reciproce erau protejate de anumite taxe.
Romania se pregatea sa intre in Uniunea Europeana si a fost nevoita sa revoce acea schema de incurajare a investitiilor de care beneficiau si cei doi frati, cu patru ani inainte de expirarea sa planificata. Iar acest lucru s-a intamplat pentru a-si alinia legislatia nationala la normele UE privind ajutoarele de stat.
In 2013, Centrul International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii - ICSID de la Washington a dat castig de cauza fratilor Ioan si Viorel Micula intr-un proces cu statul roman, aproband plata unor despagubiri de aproape 400 milioane euro (datorii plus penalitati), dar in 2015 Comisia Europeana a calificat aceste sume drept ajutor de stat si a interzis punerea in aplicare a hotararii.
Insa, lucrurile nu s-au terminat aici.
In 2019, Tribunalul UE a anulat insa decizia Comisiei Europene, iar Guvernul condus de Ludovic Orban a platit sumele datorate catre fratii Micula, dupa ce oamenii de afaceri au blocat conturile Romatsa si a altor companii de stat.
In 2014, fratii Micula au solicitat recunoasterea deciziei data de ICSID in Regatul Unit. Iar in 2022 Comisia Europeana a decis sa sesizeze Curtea de Justitie a UE in legatura cu o hotarare a Curtii Supreme a Regatului Unit din 19 februarie 2020 in urma careia Romania trebuie sa plateasca despagubiri fratilor Ioan si Viorel Micula, desi o decizie anterioara a Comisiei decisese ca sumele vizate incalcau normele UE privind ajutoarele de stat, conform ultimelor date publice.
La finalul anului 2019, conform datelor publice la acea vreme, guvernul condus de Ludovic Orban a alocat peste 900 de milioane de lei din Fondul de rezerva pentru plata titlului executoriu emis in baza deciziei Curtii de Arbitraj Internationala catre fratii Micula, pentru a rezolva situatia Romatsa.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
04.11.2025, 19:15
Ioana Pantelimon, Froopt: Consumul de produse bio din Romania este la 2-3 euro de persoana, in timp...