Zf 24

Revolutia AI isi face simtita prezenta in activitatea comerciala. Deciziile comerciale ajung sa fie influentate si in unele situatii dictate de agenti AI. Comunicarile dintre acestia pot ajunge sa fie analizate de autoritatile de concurenta ca forme de coluziune / aliniere comportamentala. Care este linia rosie si ce ar trebui sa se dovedeasca pentru a fi in prezenta unei incalcari de concurenta ?

Intrebarea este daca, in cazul unei suspiciuni de fapta anticoncurentiala savarsita de agenti AI, autoritatea de concurenta poate distinge, la standardul probator aplicabil, intre un comportament coluziv si un simplu paralelism comportamental justificat pe piata.

Utilizarea comerciala a unui software-ului pentru recomandarea ori ajustarea dinamica a preturilor este o practica din ce in ce mai uzitata. Acest fapt nu trebuie insa confundat cu negocierea autonoma a unei intelegeri intre agenti ai concurentilor. Totodata, existenta tehnologiei si a unor clienti din aceeasi industrie care o folosesc nu probeaza nici schimburi de informatii anticoncurentiale intre jucatorii de pe piata, nici comunicare intre modelele lor.

Intreprinderile trebuie sa isi determine independent conduita, dar au dreptul sa se adapteze inteligent comportamentului observabil al concurentilor. Doi sau mai multi algoritmi de stabilire a preturilor pot adopta strategii identice, deoarece proceseaza aceleasi informatii, urmaresc functii-obiectiv similare sau opereaza in conditii economice comparabile. Aceiasi algoritmi pot insa adopta strategii identice ca urmare a unei coordonari realizate prin schimburi de informatii, iar in lipsa unor elemente probatorii care sa permita identificarea concertarii, comportamentul observat poate ramane compatibil cu ambele explicatii.

In ipoteza comunicarii AI opace, problema rezida in aceea ca semnificatia mesajului este necunoscuta, iar simpla existenta a contactului nu dovedeste automat continutul anticoncurential. Intr-un astfel de caz al opacitatii totale, proba existentei unei coluziuni devine considerabil mai dificila. Autoritatea de concurenta poate demonstra existenta comunicarii, dar, in masura in care continutul ei ramane opac, nu va putea proba direct daca mesajele schimbate intre agenti aveau sau nu un continut anticoncurential.

Cum sarcina demonstrarii incalcarii revine autoritatii de concurenta, aceasta poate urmari: (i) cronologia si metadatele schimburilor, (ii) logurile si istoricul deciziilor de pret, (iii) parametrii, versiunile si documentatia sistemelor, (iv) reactiile la devieri.

Totodata, in sensul demonstrarii existentei unei intelegeri si/sau practici concertate, autoritatea poate recurge la efectuarea unor experimente controlate, cele pe care le avem in vedere aici incluzand posibilitatea intreruperii comunicarii intre agentii AI, precum si analize economice contrafactuale.

Cu toate acestea, niciunul dintre instrumentele de proba mai sus mentionate nu poate demonstra, in mod izolat, existenta unei concertari, fiind necesara o probatiune mai ampla pentru ca autoritatea de concurenta sa poata demonstra existenta unei fapte anticoncurentiale.

Autoritatea ar putea incerca sa demonstreze ca ansamblul indiciilor privind efectul comunicarii dintre agentii AI nu lasa loc ipotezei unei explicatii alternative plauzibile, ceea ce inseamna, per a contrario , ca poate fi explicat in ipoteza unei coluziuni opace. Astfel, autoritatea de concurenta ar putea monitoriza actiunile celor doi agenti AI, in timp ce comunicarea dintre ei este activa si, respectiv, intrerupta.

In cazul in care, atunci cand: i) comunicarea opaca dintre agenti este activa, iar acestia mentin preturile ridicate si reactioneaza la devieri, iar ii) comunicarea este intrerupta, preturile scad si paralelismul se reduce, autoritatea de concurenta poate indica o relatie cauzala intre comunicarea dintre agentii AI si pret.

Mai mult, autoritatea poate face o analiza a evolutiei preturilor pe perioada comunicarii intre agenti, si in lipsa acesteia pentru a dovedi ca preturile ridicate se datoreaza unei coluziuni intre agenti si nu doar unor reactii independente la piata.

Autoritatea de concurenta va trebui sa faca o analiza extinsa a contextului si structurii pietei, naturii informatiilor, va trebui sa inlature posibilele explicatii alternative si, totodata, sa fie in masura sa probeze ca schimburile de informatii presupus a fi fost facute intre cei doi agenti autonomi AI au substituit incertitudinea concurentiala cu cooperarea practica.

Situatia este diferita in ipoteza in care agentii au un singur contact opac, in cadrul caruia este stabilit intregul mecanism anticoncurential, dupa care nu isi mai transmit niciun mesaj. Un asemenea contact unic poate fi, in principiu, suficient pentru existenta unei practici concertate, insa dificultatea ramane proba continutului sau. Mai mult, in masura in care exista interventie umana cu privire la propunerile agentului AI, teza coordonarii exclusive prin intermediul agentilor este pusa sub semnul intrebarii. In acest caz, presupunand un sistem de validari umane similare, ar fi necesar ca autoritatea sa dovedeasca o coluziune si la acest nivel.

Autoritatea poate, totusi, sa urmareasca discrepanta structurala a comportamentului imediat dupa contact, selectivitatea acestuia (unul dintre agentii AI urmeaza doar cresterile de pret ale celuilalt agent AI) si, in ultima instanta, sa compare versiunile anterioare si ulterioare contactului ale agentilor intr-un mediu izolat.

Utilizarea agentilor AI nu este lipsita de riscuri de concurenta. Cu toate acestea, pot exista o serie de masuri care pot reduce sau elimina riscul. Astfel, utilizarea unor solutii de AI interne, care nu comunica cu solutii publice de AI si care sunt supuse validarii umane poate conduce la o solutie a carei arhitectura este conforma regulilor de concurenta. Astfel, AI-ul ar trebui folosit ca instrument si nu ca factor unic de decizie.