×

Accesează
contul existent

Banci si asigurari

Mandatele actualei conduceri a Bancii de Investitii si Dezvoltare se incheie la 23 noiembrie 2025

Mandatele actualei conduceri a Bancii de Investitii si Dezvoltare se incheie la 23 noiembrie 2025

04.11.2025, 16:22 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Mandatele conduceri actuale a Bancii de Investitii si Dezvoltare (BID), stabilite pentru doi ani, se incheie la 23 noiembrie 2025.

Concret, cadrul legal stabileste ca mandatele membrilor Consiliului de Supraveghere si ale Directoratului Bancii de Investitii si Dezvoltare se desfasoara pe perioade determinate, stabilite expres in documentele de guvernanta ale institutiei, in conformitate cu Actul Constitutiv al Bancii de Investitii si Dezvoltare - S.A. si cu Hotararea Guvernului nr. 1204/2022 privind constituirea, organizarea si functionarea BID.

Consiliul de Supraveghere al BID, format din 7 membri, a fost numit de actionarul unic - statul roman, prin Ministerul Finantelor - pentru un mandat de 2 ani, conform art. 14 alin. (3) din Actul Constitutiv.

Si Directoratul, alcatuit din 3 membri, a fost desemnat de actionar tot pentru un mandat de 2 ani, in baza art. 15 alin. (2) (5) din acelasi act, conform informatiilor de la banca.

"Mandatele actualei conduceri, numite in noiembrie 2023, isi incheie durata statutara la data de 23 noiembrie 2025, potrivit prevederilor legale. Acest termen rezulta natural, din calendarul de constituire al bancii si nu are legatura cu vreo masura de revocare sau schimbare anticipata", a explicat BID.

Expirarea mandatelor la 23 noiembrie 2025 este un termen procedural, prevazut prin actul de constituire al bancii, nu o decizie extraordinara.

BID transmite ca isi continua activitatea normal, in acord cu prevederile legale, sub coordonarea actionarului unic - Ministerul Finantelor.

Banca de Investitii si Dezvoltare - S.A. este o institutie de credit detinuta 100% de statul roman, prin Ministerul Finantelor, organizata in sistem dualist de administrare (Consiliu de Supraveghere si Directorat), potrivit Legii nr. 31/1990, Legii nr. 207/2022 privind infiintarea bancilor de dezvoltare si HG nr. 1204/2022.

BID isi desfasoara activitatea "atat in nume si pe cont propriu, cat si in numele si pe contul statului", avand misiunea de a sprijini dezvoltarea economica si sociala a Romaniei prin finantarea proiectelor de investitii, a IMM-urilor, autoritatilor publice locale si a companiilor de utilitati.

Procesul de selectie a unui nou Consiliu de Supraveghere urmeaza sa fie derulat, in conformitate cu principiile de guvernanta corporativa si transparenta prevazute in legislatia nationala si in recomandarile OCDE si ale institutiilor financiare internationale.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare