×

Accesează
contul existent

Stiri

Ce crede Ridley Scott despre filmele noi: "Ne înecăm în mediocritate"

Ce crede Ridley Scott despre filmele noi: "Ne înecăm în mediocritate"

06.10.2025 By Stefan Dobroiu

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

După ce ai regizat Alien, Blade Runner, Gladiator şi Black Hawk Down, printre multe, multe altele, chiar îţi permiţi să emiţi judecăţi de valoare cu privire la situaţia cinema-ului global. Din păcate Ridley Scott nu are o părere prea bună: în cadrul unui eveniment găzduit de Institutul Britanic de Film Scott a folosit un cuvânt de-a dreptul "contondent" spunând că noile filme sunt, în marea majoritate, "de c****" şi că "ne înecăm în mediocritate". Regizorul în vârstă de 87 de ani care, în ciuda carierei pline de hituri, nu obţinut niciodată Oscarul pentru Cel mai bun regizor, a spus: "În lume se fac milioane de filme. Nu mii, milioane... şi cele mai multe sunt de c****". "Multe dintre filmele de azi sunt salvate de efectele speciale, pentru că scenariile nu sunt bune. Scrieţi scenarii bune", a exclamat regizorul, citat de Variety. Întrebat care sunt filmele pe care le revede frecvent, Scott a spus: "Fac un lucru oribil: îmi revăd propriile filme şi chiar sunt bune! Sunt la fel de bune ca în anul lansării". Regizorul a spus că şi-a revăzut recent filmul de război Black Hawk Down (o adevărată colecţie de viitoare staruri precum Josh Hartnett, Eric Bana, Jason Isaacs, Jeremy Piven, Ioan Gruffudd, Hugh Dancy, Tom Hardy, Orlando Bloom şi Nikolaj Coster-Waldau) şi că a rămas uimit: "cum naiba am fost în stare să fac acest film?" Ne întrebăm dacă regizorul are pe lista de vizionări şi Gladiator II, sequelul care a polarizat fanii filmului original...

Articole asemanatoare