![]() |
24.09.2025 By Stefan Dobroiu
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Divă absolută a cinema-ului italian, Claudia Cardinale a murit la vârsta de 87 de ani la reşedinţa ei din Nemours, un orăşel francez la 80 de kilometri distanţă de Paris. "Lasă în urmă exemplul unui spirit liber, atât ca femeie, cât şi ca artistă", a declarat impresarul ei agenţiei de presă AFP, citată de Variety. Născută în Tunis, capitala Tunisiei, în 1938, Claudia Cardinale a câştigat la 19 ani un concurs de frumuseţe al cărui premiu a fost o excursie în Italia. Frumuseţea ieşită din comun a adus-o în atenţia producătorilor de film din Italia şi, mai târziu, de la Hollywood, dar a "condamnat-o" la un lung şir de roluri de "ispită": ţigănci, prostituate şi amante gata să le ia minţile protagoniştilor şi să devină element destabilizator în comunitate. Este şi motivul pentru care Claudia Cardinale a spus la un moment dat adio Hollywood-ului şi s-a întors în Europa, unde şi-a diversificat cariera în producţii italiene şi franceze. Claudia Cardinale a vizitat România în 2009, la invitaţia festivalului Transilvania, care i-a oferit un premiu pentru întreaga carieră. Printre titlurile notabile din filmografia ei se numără Rocco şi fraţii săi, Cartouche, Ghepardul, Opt și jumătate, Pantera roz, Undeva, cândva în Vest, Iisus din Nazareth şi Fitzcarraldo. Nu s-a despărţit de cinema decât acum câţiva ani, după ultimul ei rol din The Island of Forgiveness (2022). Sursa foto: Hepta.