×

Accesează contul My Orange

Stiri

A murit Patrick Stewart: cel mai nobil moment al carierei

A murit Patrick Stewart: cel mai nobil moment al carierei

29.10.2026 By Stefan Dobroiu

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Pentru unii a fost Căpitanul Picard, pentru alţii Charles Xavier. Patrick Stewart, îndrăgitul actor britanic cu o lungă carieră în teatru, televiziune şi cinema, a murit miercuri la vârsta de 86 de ani după o "scurtă bătălie cu maladia Alzheimer" şi o altă formă de demenţă, conform unei postări pe contul său de Instagram. "Vocea impunătoare și talentul unic vor rămâne pentru totdeauna sinonime cu interpretări de neuitat. A explorat experienţa umană în toată complexitatea ei şi a fost un stindard al speranţei atât în cele mai îndepărtate unghere ale Universului Cinematografic Marvel, cât și la bordul navei Enterprise", se menţionează în postare. "Reuşitele profesionale au fost dublate de activitatea filantropică și de implicarea sa în apărarea drepturilor omului, a supraviețuitoarelor violenței domestice, a refugiaților din întreaga lume, a veteranilor în căutare de servicii de sănătate mintală și a bunăstării animalelor, în special a câinilor pitbull pe care îi lua în grijă temporară și de care era atât de atașat", mai spune postarea. Unul dintre cele mai elegante gesturi ale lui Patrick Stewart a avut loc în 2014. Când mii de celebrităţi din întreaga lume alegeau să-şi toarne găleţi de apă îngheţată în cap pentru like-uri şi share-uri, actorul a arătat public care era de fapt esenţa campaniei "ALS Ice Bucket Challenge": donaţiile pentru studiul bolii şi potenţiale tratamente şi nu hăhăiala online.

Articole asemanatoare