![]() |
12.02.2026, 11:26
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Apple tocmai a lansat cele mai recente actualizari ale sistemelor de operare de iOS (pentru iPhone) si iPadOS (pentru iPad), ce poarta versiunile 26.3. Acestea includ zeci de remedieri de securitate, inclusiv una care era exploatata in mod activ, iar acesta este cel mai important motiv pentru care ar trebui sa instalati aceste update-uri daca folositi un telefon sau o tableta de la Apple.
iOS 26.3 si iPadOS 26.3 includ, de asemenea, un instrument pentru trecerea usoara la un dispozitiv bazat pe sistemul de operare Android, care face tranzitia la un alt ecosistem cat se poate de simpla si nu necesita utilizarea niciunei aplicatii speciale pentru transferul datelor.
Procesul de transfer accepta mutarea fotografiilor, mesajelor, notelor, aplicatiilor, parolelor, numerelor de telefon si multe altele.
Atat Apple, cat si Google au fost obligate de legislatia europeana sa faca acest pasUniunea Europeana si-a asumat meritul pentru faptul ca atat Apple, cat si Google au pus la punct acest sistem facil de a face tranzitia intre sistemele lor de operare mobile.
Cu toate acestea, trebuie sa mentionam ca Google si Apple au fost obligate sa adauge aceasta functionalitate doar pe teritoriile tarilor membre ale Uniunii Europene (deci si Romania), dar au ales sa o faca disponibila la nivel mondial.
iOS 26.3 include, de asemenea, o setare pentru a limita urmarirea locatiei operatorului pentru dispozitivele care utilizeaza modem-urile moderne C1 sau C1X ale Apple, dar aceasta functioneaza doar cu cativa operatori selectati la nivel mondial, inclusiv Boost Mobile in Statele Unite ale Americii, EE si BT in Regatul Unit al Marii Britanii si Telekom in Germania.
Sursa: GSM Arena
Articolul Apple a lansat iOS si iPadOS 26.3. Trecerea la un dispozitiv Android a devenit mult mai accesibila apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.