|
Accesează
contul existent
20.05.2026, 15:13
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Platforma Multi-Domain Combat Cloud (MDCC), pe care Airbus o dezvolta, reprezinta o retea digitala militara care conecteaza in timp real toate platformele de lupta, de la avioane si drone pana la senzori si unitati terestre. Functioneaza ca un "sistem nervos" comun, unde informatiile sunt colectate, distribuite si utilizate rapid, a explicat Mike Schoellhorn, CEO al Airbus Defence and Space, la evenimentul Airbus Defence Summit 2026, la care participa reprezentantul Go4it.
Ideea este trecerea de la platforme izolate la un "sistem de sisteme" distribuit, in care informatiile potrivite ajung la unitatea potrivita la momentul potrivit.
"Daca as vrea sa explic in termeni populari, as spune ca este un fel de sistem nervos, un sistem nervos central. Resursele trebuie sa poata colabora in lupta. Aceasta este doar definitia simpla a acestuia", a declarat Schoellhorn.
Infrastructura trebuie sa fie securizata, interoperabila si capabila sa integreze echipamente vechi si noi. Scopul este cresterea vitezei de reactie, a preciziei si a eficientei operationale, prin colaborare continua in medii contestate si complexe.
"Deoarece cloud-ul de lupta nu este doar pentru echipamente noi, acesta va trebui sa conecteze tot ce zboara astazi, fie ca este vorba despre un elicopter, o drona sau un avion de vanatoare, cu sau fara pilot", a mai spus reprezentantul Airbus. El a adaugat ca informatiile trebuie sa circule intr-un mod foarte sigur, astfel incat "sa nu poata fi bruiate si sa nu poata fi falsificate".
Airbus a organizat Defence Summit 2026 pe fondul degradarii securitatii in Europa (razboiul din Ucraina), cerand statelor sa isi asume propria aparare si sa reduca dependenta de SUA. Evenimentul promoveaza cooperarea europeana pentru a integra rapid noile tehnologii (AI, cybersecurity) si pentru a evita fragmentarea bugetelor in fata marilor puteri globale.
Articolul Combat Cloud, platforma dezvoltata de Airbus, explicata de CEO-ul diviziei Defence and Space: Este vorba de un "sistem nervos" care conecteaza de la avioane si drone pana la senzori si unitati terestre apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.