×

Accesează contul My Orange

Telefoane

Criza memoriilor loveste puternic piata telefoanelor. Samsung si Apple rezista, in timp ce Xiaomi...

Criza memoriilor loveste puternic piata telefoanelor. Samsung si Apple rezista, in timp ce Xiaomi pierde peste 30% din livrari

12.10.2026, 17:44 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Piata smartphone-urilor a inregistrat o scadere puternica in trimestrul al treilea din 2026. Livrarile au coborat cu 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la cel mai redus nivel pentru un trimestru al treilea din 2012 incoace, potrivit estimarilor preliminare Counterpoint Research.

Scumpirea memoriilor DRAM si NAND a marit costurile de productie, iar producatorii au transferat o parte din aceste cheltuieli catre cumparatori.

Telefoanele se scumpesc, iar utilizatorii amana schimbarea lor

Criza componentelor continua sa afecteze industria pentru al doilea trimestru consecutiv. Preturile memoriilor au crescut puternic, ceea ce a marit costul componentelor incluse in fiecare telefon si a limitat disponibilitatea unor modele.

Producatorii au raspuns prin scumpiri si reducerea livrarilor, pentru a evita vanzarea telefoanelor cu marje prea mici. Preturile medii de retail ale smartphone-urilor au crescut cu aproximativ 20% la nivel global de la inceputul anului.

Schimbarile se vad si in comportamentul cumparatorilor. Multi isi pastreaza telefoanele actuale mai mult timp, iar dispozitivele reconditionate devin o alternativa tot mai atractiva. In acelasi timp, cererea pentru modelele premium rezista mai bine decat cea pentru telefoanele ieftine.

"Criza extrema a memoriilor impinge piata smartphone-urilor intr-o etapa mai selectiva, care schimba strategiile producatorilor si chiar comportamentul consumatorilor", a declarat Shilpi Jain, analist senior la Counterpoint Research.


Samsung si Apple castiga teren pe piata smartphone-urilor, in ciuda scaderii livrarilor

Samsung si-a pastrat prima pozitie pe piata globala, cu o cota de 23%. Livrarile companiei au scazut cu 3% fata de trimestrul al treilea din 2025, insa cota de piata a crescut. Dintre marii producatori, Samsung a inregistrat cel mai important avans al acestui indicator.

Rezultatele au fost sustinute de orientarea catre telefoane mai scumpe si de lansarea noii generatii de modele pliabile. Seria Galaxy Z Fold8 a atras un interes initial puternic, in timp ce disponibilitatea relativ stabila a componentelor a ajutat gama Galaxy A in pietele emergente.

Apple a ajuns la o cota de piata de 22%, pentru prima data cand depaseste pragul de 20% intr-un trimestru al treilea. Si in cazul companiei americane, livrarile au scazut, dar cererea pentru modelele mai scumpe a contribuit la mentinerea unei pozitii solide.

Un factor care a influentat rezultatele a fost lipsa unui model de baza iPhone 18 in perioada de lansare, ceea ce a redus volumul telefoanelor trimise catre distribuitori comparativ cu anul precedent. In schimb, modelele iPhone 18 Pro au avut un debut mai bun decat predecesoarele lor, in special in China si India. Vanzarile sustinute ale seriei iPhone 17 au ajutat si ele la limitarea scaderii.

Global Smartphone Sell-in Shipment Share Top 5 Brands (Preliminary Data)

thumbs

Xiaomi pierde peste 30% din livrari

Xiaomi a fost printre producatorii afectati cel mai puternic. Livrarile companiei au scazut cu peste 30% intr-un an, iar cota sa de piata a coborat la 10%.

Compania si-a redus expunerea pe segmentul telefoanelor ieftine si in unele piete externe care nu reprezinta prioritati pentru afacere. In paralel, a majorat preturile si a ajustat volumele de livrare pentru a evita pierderile provocate de costurile tot mai mari ale memoriilor.

Xiaomi incearca totusi sa-si consolideze pozitia in segmentele superioare de pret din China. Seria Xiaomi 18 si modelele pliabile ar fi primit un raspuns favorabil, iar procesorul propriu XRING O3 contribuie la diferentierea telefoanelor premium.

OPPO si vivo isi restrang planurile

OPPO si vivo au inregistrat, la randul lor, scaderi ale livrarilor de peste 20%. Cotele lor de piata au ajuns la 9%, respectiv 8%.

Ambele companii au majorat preturile telefoanelor de baza si ale modelelor din gama medie. OPPO incearca sa reduca suprapunerile dintre portofoliile OPPO, realme si OnePlus si sa eficientizeze operatiunile. In plus, isi concentreaza resursele pe modelele si pietele care ofera marje mai bune.

vivo pune accent pe pietele din India si China. Compania incearca sa atraga cumparatorii atenti la pret prin gama Y, dar continua sa investeasca si in seriile mai scumpe X, V si S.

Scumpirile au insa un efect direct asupra modelelor accesibile. Unele au iesit din intervalele de pret preferate de cumparatori, iar lipsa stocurilor a limitat suplimentar livrarile.

Redresarea din piata smartphone-urilor nu se intrevede prea curand

Pentru restul anului 2026, perspectivele raman dificile. Producatorii sunt tot mai preocupati de profitabilitate decat de numarul telefoanelor livrate, ceea ce poate duce la noi reduceri de productie si la portofolii mai restranse.

Modelele premium ar putea avea in continuare rezultate mai bune, in timp ce telefoanele ieftine vor resimti mai puternic cresterea costurilor si disponibilitatea limitata a componentelor.

O revenire consistenta a pietei depinde de stabilizarea preturilor memoriilor si de imbunatatirea aprovizionarii. Pana atunci, cumparatorii vor avea de ales intre telefoane mai scumpe, modele mai putin accesibile ca disponibilitate si pastrarea dispozitivelor pe care le folosesc deja.

Articolul Criza memoriilor loveste puternic piata telefoanelor. Samsung si Apple rezista, in timp ce Xiaomi pierde peste 30% din livrari apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare