×

Accesează contul My Orange

Accesorii

Livrarile de casti OWS cresc cu 12%, in timp ce piata TWS stagneaza in trimestrul al doilea din 2026

Livrarile de casti OWS cresc cu 12%, in timp ce piata TWS stagneaza in trimestrul al doilea din 2026

21.09.2026, 02:05 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Livrarile globale de casti "true wireless stereo" (TWS) au scazut cu 0,7% de la an la an, ajungand la 82,1 milioane de unitati in al doilea trimestru al anului 2026, conform Omdia.

Aceasta reprezinta prima scadere anuala inregistrata din trimestrul al doilea al anului 2023.

China continentala, cea mai mare piata TWS din lume, a contribuit semnificativ la acest declin, livrarile scazand cu 9,5% pe masura ce impulsul generat de masurile de stimulare a consumului de electronice s-a diminuat, iar cererea de inlocuire a fost partial devansata catre anul 2025.

De asemenea, livrarile au scazut si pe alte piete importante, precum SUA si India, in timp ce cresterea inregistrata pe pietele emergente a contribuit la compensarea partiala a acestor scaderi.

thumbsGlobal TWS shipments and YoY growth rate 2Q232Q26
OWS depaseste segmentul TWS conventional

Stagnarea generala a pietei TWS a mascat o diferenta tot mai mare de performanta intre castile TWS conventionale - care includ modelele de tip "in-ear" (intraauriculare) si "semi-in-ear" - si cele de tip "open wireless stereo" (OWS).

Omdia estimeaza ca livrarile de casti TWS conventionale au scazut cu 2% in trimestrul al doilea din 2026, in timp ce livrarile de dispozitive OWS au crescut cu 12%, ajungand la 11,1 milioane de unitati; astfel, cota OWS din totalul livrarilor TWS a urcat la 13,5%, fata de 12,0% in anul precedent.

"Categoria OWS prezinta bariere de intrare relativ scazute, iar calitatea produsului ramane un factor critic pentru diferentiere, creand oportunitati pentru o gama larga de producatori. OWS devine rapid un domeniu important pentru dezvoltarea de noi functionalitati, in special in ceea ce priveste extinderea duratei de utilizare si integrarea inteligentei artificiale (AI) pentru diverse scenarii de utilizare", a declarat Claire Qin, analist de cercetare la Omdia.

Modelele de tip "clip-on" conduc cresterea segmentului OWS

In al doilea trimestru al anului 2026, dispozitivele OWS de tip "clip-on" (care se fixeaza prin prindere) au reprezentat cea mai mare parte a livrarilor, cresterea extinzandu-se insa la diverse formate si segmente de pret.

Dispozitivele OWS de tip "clip-on" au reprezentat 61% din totalul livrarilor, fiind sustinute de interesul tot mai mare al consumatorilor pentru utilizarea acestora atat ca dispozitive audio, cat si ca accesorii de moda.

Modelele cu sistem de fixare dupa ureche ("ear-hook") au reprezentat 39% din livrari, stabilitatea oferita de acestea fiind apreciata in special de consumatorii care le utilizeaza in timpul activitatilor sportive sau al altor activitati dinamice. Segmentul de intrare (entry-level), cu preturi sub 50 de dolari, a inregistrat o crestere de 323%, sustinut de producatori precum Sanag, Baseus si QCY.

Segmentul de pret 100-199 dolari a crescut cu 253% de la an la an, impulsionat in principal de marci consacrate precum Huawei, Shokz si OPPO.

thumbsGlobal TWS shipment forecast by wearingform 2023 2026

"Segmentul premium de casti de tip clip-on ramane extrem de competitiv, calitatea sunetului fiind un factor cheie de diferentiere. Producatorii care raspund acestor provocari au sanse mai mari sa sustina preturi premium in randul consumatorilor care cauta o combinatie de functionalitate si stil", a adaugat Qin.

Functiile bazate pe IA devin noul teren de competitie pentru castile TWS

Concurenta intensa de pe piata TWS accelereaza, de asemenea, inovatia in domeniul castilor dotate cu inteligenta artificiala (IA).

"Functiile bazate pe IA devin un element important de diferentiere in segmentul audio premium, variind de la casti inteligente cu unitati de procesare neuronala (NPU) integrate pana la aplicatii insotitoare sustinute de modele lingvistice de mari dimensiuni (LLM)", a declarat Jason Low, director de cercetare la Omdia.

Low a adaugat ca utilizatorii vor continua sa acorde prioritate confortului, calitatii sunetului, calitatii apelurilor si performantei functiei de anulare activa a zgomotului (ANC).

"In acelasi timp, functiile IA au potentialul de a stimula adoptarea acestor produse, pe masura ce consumatorii cauta tot mai mult functionalitati care ii ajuta sa indeplineasca sarcini si le imbunatatesc experienta generala de utilizare", a mai spus oficialul Omdia.

Se estimeaza ca segmentul OWS (Open-Ear Wireless Stereo) va ramane una dintre cele mai promitatoare zone de crestere din cadrul pietei TWS in anii urmatori. Se preconizeaza ca livrarile anuale de dispozitive OWS vor creste de la 43,9 milioane de unitati in 2026 la 90,5 milioane de unitati pana in 2030, reprezentand aproape una din cinci livrari de casti TWS.

"Producatorii de succes vor trebui sa isi adapteze produsele pentru scenarii de utilizare clar definite - precum fitness-ul, naveta si productivitatea la birou - si sa introduca, totodata, functii mai inteligente prin integrarea fluida in ecosisteme", a concluzionat Low.

Cum arata topurile

La TWS, liderul de piata a fost Apple, cu 16,8 milioane de unitati livrate (+1,2%) si o cota de piata de 20,5%. Pe locul doi este Xiaomi, cu 8,6 milioane de unitati livrate (-3,1%) si 10,4% din piata, iar al treilea clasat a fost Samsung (5,5 mil. unitati livrate, -2,9%, cota de piata 6,7%):

thumbs

Pe segmentul OWS, liderul a fost Shokz, cu 1,1 milioane de uunitati livrate (107,9%) si o cota de 10,3%. Al doilea clasat a fost Sanag, cu 0,8 mil unitati livrate (+2,4%) si cota de 7,6%, iar a treia pozitie a apartinut Huawei, cu cira 800.000 unitati livrate (-4,1%) si o cota de 7%.

thumbs

Articolul Livrarile de casti OWS cresc cu 12%, in timp ce piata TWS stagneaza in trimestrul al doilea din 2026 apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare