|
Accesează contul My Orange
13.07.2026, 10:51
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Actorul neozeelandez Sam Neill, cunoscut la nivel mondial pentru rolul paleontologului Dr. Alan Grant din seria Jurassic Park, a murit la varsta de 78 de ani. Anuntul a fost facut de familie, care a precizat ca decesul a survenit in Australia.
Decesul actorului a fost unul neasteptat, deoarece acesta nu mai suferea de cancer, potrivit Deadline, citat de Mediafax. Potrivit unui mesaj publicat pe conturile oficiale ale actorului, Sam Neill s-a stins din viata luni, la un spital din Sydney, fiind inconjurat de familie.
Apropiatii au transmis ca decesul a fost unul neasteptat, insa au subliniat ca actorul era in remisie dupa lupta cu cancerul. Totodata, familia a multumit personalului medical pentru ingrijirea acordata si a cerut respectarea vietii private in aceasta perioada.
Cariera lui Sam Neill se intidne pe mai mult de 50 de aniSam Neill a intrat definitiv in istoria cinematografiei in 1993, cand l-a interpretat pe Dr. Alan Grant in filmul Jurassic Park, regizat de Steven Spielberg. Productia, bazata pe romanul lui Michael Crichton, a revolutionat industria efectelor speciale si a devenit unul dintre cele mai de succes filme din toate timpurile.
Neill si-a reluat rolul in Jurassic Park III, iar peste doua decenii mai tarziu a revenit in distributia Jurassic World Dominion, reunindu-se cu actorii din distributia originala. Pentru milioane de spectatori, interpretarea paleontologului curajos si rezervat a ramas una dintre cele mai memorabile din intreaga franciza.
Desi numele sau este asociat in primul rand cu seria "Jurassic Park", Sam Neill a avut o cariera de peste 50 de ani, cu zeci de roluri in productii de cinema si televiziune. Printre cele mai apreciate filme in care a jucat se numara "Pianul", premiat cu Palme d'Or si cu trei premii Oscar, "Liniste apasatoare", "Vanatoarealui Octombrie Rosu", "Destinatie mortala" si "Omul bicentenar".
In televiziune, actorul a fost remarcat pentru rolurile din serialele "Peaky Blinders" si "The Tudors", dar si pentru numeroase productii dramatice si independente. De-a lungul carierei, Sam Neill a primit mai multe nominalizari la Globurile de Aur si la Premiile Emmy, fiind apreciat atat pentru rolurile comerciale, cat si pentru interpretarile din filme de autor.
Nascut in 1947, in Omagh, Irlanda de Nord, Sam Neill s-a mutat impreuna cu familia in Noua Zeelanda in copilarie, tara pe care a reprezentat-o de-a lungul intregii sale cariere. In 2022, actorul a fost innobilat cu titlul de Cavaler al Ordinului de Merit al Noii Zeelande, una dintre cele mai inalte distinctii civile ale statului, in semn de recunoastere a contributiei sale la cinematografie si cultura.
Disparitia sa marcheaza sfarsitul unei cariere remarcabile, intinse pe mai bine de cinci decenii, in care a devenit unul dintre cei mai respectati actori ai generatiei sale si una dintre figurile emblematice ale francizei "Jurassic Park".
Articolul A murit Sam Neill, starul din filmele "Jurassic Park". Actorul avea 78 de ani si o cariera de peste 50 de ani apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.