|
Accesează contul My Orange
10.06.2026, 14:51
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Nickelodeon a comandat sezoane suplimentare pentru serialul sau cu cea mai lunga durata de difuzare, "SpongeBob SquarePants", si pentru spin-off-ul acestuia, "The Patrick Star Show", transmite publicatia Deadline.
"SpongeBob SquarePants", cu Tom Kenny in rolul principal, a fost reinnoit pentru ciclul 16 (sezoanele 18 si 19, cu un total de 26 de episoade de jumatate de ora), iar "The Patrick Star Show", cu Bill Fagerbakke in rolul principal, pentru ciclul 4 (sezoanele 6 si 7, cu un total de 26 de episoade de jumatate de ora).
Toate cele patru sezoane noi sunt in prezent in productie. Sezonul 18 din "SpongeBob SquarePants" si sezonul 6 din "The Patrick Star Show" sunt programate sa aiba premiera pe Nickelodeon in trimestrul IV al anului 2026, iar sezonul 19 din "SpongeBob" si sezonul 7 din "Patrick Star" sunt programate pentru 2027.
Reinnoirile pentru "SpongeBob SquarePants" si "The Patrick Star Show" urmeaza reinnoirilor similare de luna trecuta pentru "PAW Patrol" si spin-off-ul "Rubble & Crew" de la Nickelodeon, cu cate 26 de episoade suplimentare fiecare, marcand sezoanele 14 si 15 pentru "PAW Patrol" si sezoanele 5 si 6 pentru "Rubble & Crew". Intre timp, reteaua a anulat la sfarsitul anului trecut "Dora" si "Tales Of The Teenage Mutant Ninja Turtles".
Reinnoirile si anularile se incadreaza in schimbarea de programare de dupa fuziunea Paramount-Skydance, care acorda prioritate francizelor de top din cadrul marcilor de cablu Paramount, consolidate intr-o divizie TV Media supravegheata de presedintele George Cheeks. El a semnalat strategia intr-o nota din noiembrie anul trecut, in care a mentionat atat "SpongeBob", cat si "PAW Patrol", si a dat de inteles ca va exista o reducere a listei de seriale.
Din cauza timpului indelungat necesar pentru producerea serialelor de animatie, noile sezoane ale serialelor "SpongeBob SquarePants" si "The Patrick Star Show" erau probabil deja in lucru la momentul respectiv.
"Brandurile noastre de cablu se vor concentra pe o lista de programe mai atent selecturata, optimizand resursele de programare si marketing pentru a amplifica ceea ce rezoneaza cel mai mult", a declarat Cheeks la acea vreme. "Asta inseamna sa ne concentram pe francize precum SpongeBob, PAW Patrol, RuPaul's Drag Race, South Park, Ms. Pat si The Daily Show, continuand in acelasi timp sa dezvoltam noi proprietati intelectuale in studiourile noastre si sa cautam noi modalitati de a amplifica impactul si de a ne conecta cu publicul", a continuat el.
Franciza "SpongeBob SquarePants" este franciza nr. 1 pe mai multe platforme in 2026 pana in prezent in randul copiilor cu varste cuprinse intre 6 si 11 ani, a transmis Nickelodeon.
Te-ar putea interesa si: Succes masiv: Cel mai mare thriller SF al Netflix din 2026 va avea oficial o continuare
Articolul Serialele "SpongeBob SquarePants" si "The Patrick Star Show" au fost reinnoite pentru noi sezoane de catre Nickelodeon apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.