|
Accesează contul My Orange
24.06.2026, 11:56
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Un smartphone nu inceteaza sa functioneze in momentul in care ajunge la finalul perioadei de suport, insa utilizarea lui poate deveni mult mai riscanta, mai ales in cazul operatiunilor sensibile, precum platile online, cumparaturile pe Internet sau accesarea conturilor personale.
Chiar daca durata de viata a unui telefon poate fi prelungita printr-o utilizare atenta, trecerea timpului afecteaza inevitabil componente esentiale. Bateria isi pierde treptat din capacitate, spatiul de stocare ajunge sa fie ocupat, iar performanta generala poate scadea. Dincolo de aceste semne vizibile de uzura, exista insa un alt criteriu important: momentul in care producatorul inceteaza sa mai ofere actualizari de sistem si patch-uri de securitate.
Actualizarile de securitate, esentiale pentru protectia datelorAsa-numita "data de expirare" a unui smartphone este legata in primul rand de suportul software. Dupa ce acesta se incheie, telefonul nu mai primeste corectii pentru vulnerabilitatile descoperite ulterior. In lipsa acestor actualizari, bresele de securitate pot fi exploatate de infractorii cibernetici, iar datele utilizatorului devin mai expuse.
Situatia este cu atat mai importanta pentru telefoanele Android, unde nu exista o politica unica de actualizari valabila pentru toti producatorii. Desi Google dezvolta sistemul de operare Android, fiecare companie - fie ca este vorba despre Samsung, Xiaomi, OnePlus sau alti producatori - decide cat timp ofera suport pentru modelele proprii.
Uniunea Europeana impune reguli mai strictePentru modelele noi de smartphone-uri lansate pe piata incepand cu 20 iunie 2025, legislatia Uniunii Europene obliga producatorii sa ofere actualizari software timp de cel putin cinci ani de la retragerea dispozitivului de pe piata. Masura este menita sa prelungeasca durata de utilizare sigura a telefoanelor si sa reduca riscurile asociate dispozitivelor abandonate prea devreme din punct de vedere software.
Cum afli cand expira suportul telefonului tauPentru a verifica perioada de suport a telefonului, utilizatorii trebuie sa identifice mai intai marca si modelul exact al dispozitivului. Aceste informatii pot fi gasite pe cutia produsului sau in meniul de setari, la sectiunea dedicata informatiilor despre dispozitiv.
Dupa identificarea modelului, data estimata a finalului de suport poate fi verificata pe platforme specializate care urmaresc ciclul de viata al dispozitivelor, cum ar fi https://endoflife.date/tags/device.
In momentul in care telefonul nu va mai beneficia de actualizari, acesta va putea fi folosit in continuare pentru activitati de baza, insa este recomandata evitarea operatiunilor sensibile. Platile, cumparaturile online, autentificarea in conturi importante sau utilizarea managerelor de parole devin activitati riscante pe un dispozitiv nesecurizat.
In timp, pot aparea si probleme de compatibilitate: unele aplicatii nu vor mai functiona corect sau vor inceta sa mai fie disponibile. Prin urmare, apropierea finalului de suport ar trebui tratata drept un semnal ca telefonul trebuie inlocuit sau folosit doar pentru sarcini cu risc redus.
Sursa: Mediafax
Articolul Smartphone-urile au o "data de expirare". Ce se intampla cand telefonul nu mai primeste actualizari apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.