|
Accesează contul My Orange
23.07.2026, 20:06 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Alerta a fost emisa in contextul in care Donald Trump a declarat, intr-un interviu acordat Axios, ca este "aproape" de o decizie privind lansarea unui atac de amploare asupra Iranului. Presedintele american a sustinut ca o asemenea operatiune ar putea fi mai mare decat campaniile militare desfasurate anterior si ca fortele americane sunt deja pregatite, fara a afirma insa ca decizia finala a fost luata. In alerta globala de securitate emisa, Departamentul de Stat din SUA spune ca situatia din Orientul Mijlociu ramane complexa si se poate deteriora in mod neprevazut. Americanii din regiune sunt indemnati sa dea dovada de vigilenta sporita si sa fie pregatiti pentru anulari de curse, inchideri periodice ale spatiului aerian si modificari bruste ale rutelor. Cetatenilor americani aflati in afara regiunii li se recomanda sa isi reanalizeze inclusiv calatoriile care presupun tranzitarea Orientului Mijlociu. Pasagerii sunt sfatuiti sa verifice direct la operatori daca zborurile lor mai sunt programate si sa urmareasca alertele ambasadelor. Avertismentul mai noteaza ca reprezentante diplomatice americane, inclusiv din afara Orientului Mijlociu, au fost vizate, iar Iranul sau gruparile care sustin Teheranul ar putea ataca interese, institutii ori companii asociate Statelor Unite. Marea Britanie, Australia, Canada si Franta au emis avertismente similare Statele Unite nu sunt singura tara care le cere cetatenilor sa isi revizuiasca planurile de calatorie. Ministerul britanic de Externe a actualizat pe 22 iulie recomandarile pentru Iran si a retras temporar personalul britanic din aceasta tara. Londra recomanda evitarea tuturor calatoriilor in Iran si ii avertizeaza pe britanicii aflati in intregul Orient Mijlociu sa se pregateasca pentru inchiderea aeroporturilor si anularea zborurilor. Cetatenii sunt sfatuiti sa aiba documentele de calatorie valabile si sa isi pastreze permanent o varianta de plecare. Australia a ridicat la nivelul "reanalizati necesitatea calatoriei" avertismentele pentru Bahrain, Israel, Iordania, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite. Pentru Iran, Irak, Liban, teritoriile palestiniene, Siria si Yemen, recomandarea este de evitare totala a calatoriilor. Canberra avertizeaza ca spatiile aeriene si frontierele se pot inchide fara preaviz si ca razboiul a provocat inclusiv probleme de aprovizionare cu combustibil si perturbari ale transporturilor in afara regiunii. Canada le recomanda cetatenilor sa evite complet Iranul, iar celor aflati deja acolo sa plece daca pot face acest lucru in siguranta. Autoritatile canadiene avertizeaza ca posibilitatea acordarii de sprijin consular este extrem de limitata in timpul conflictului si ca oamenii nu trebuie sa presupuna ca vor putea fi evacuati de stat. Franta mentine, la randul sau, recomandarea ferma de evitare a Iranului si le cere francezilor aflati temporar acolo sa paraseasca imediat tara, invocand atat conflictul, cat si riscul de arestare sau detentie arbitrara. EASA le cere companiilor europene sa ocoleasca Golful si Iordania Agentia Uniunii Europene pentru Siguranta Aviatiei a extins pana la 31 august avertismentul prin care recomanda operatorilor sa nu foloseasca spatiile aeriene ale Bahrainului, Kuweitului, Qatarului si Emiratelor Arabe Unite, precum si o parte a spatiului aerian de deasupra Golfului Oman. EASA invoca atacurile cu rachete si drone, activarea sistemelor de aparare antiaeriana si riscul ca un avion civil sa fie identificat gresit sau afectat de interceptari si de caderea resturilor proiectilelor. Pe 22 iulie, institutia a adaugat si intregul spatiu aerian al Iordaniei pe lista zonelor care ar trebui evitate de companiile europene. Recomandarea este valabila pentru toate altitudinile, dupa intensificarea atacurilor asupra unor obiective militare din aceasta tara. Consecintele sunt deja vizibile. Emirates, Etihad, flydubai si Air Arabia au anulat sau reprogramat mai multe curse intre Emiratele Arabe Unite, Kuweit si Bahrain pentru 22 si 23 iulie. Cele mai multe zboruri din Dubai si Abu Dhabi continua insa sa fie operate, ceea ce inseamna ca perturbarile difera de la o ruta la alta, iar pasagerii trebuie sa verifice numarul exact al cursei inainte de a se deplasa la aeroport. Ce s-a intamplat la inceputul razboiului: aeroporturi lovite si pasageri blocati Actualele avertismente sunt determinate si de haosul produs in aviatie la inceputul razboiului. Dupa atacurile americano-israeliene din 28 februarie si riposta Iranului, aeroporturile din Dubai, Abu Dhabi si Kuweit au fost afectate, iar marile noduri aeriene ale regiunii au fost inchise sau au functionat cu restrictii severe. Spatiile aeriene ale Iranului, Irakului, Kuweitului, Israelului, Bahrainului, Emiratelor Arabe Unite si Qatarului au fost inchise total sau partial. Mii de zboruri au fost anulate, aeronavele aflate deja in aer au fost redirectionate sau intoarse, iar zeci de mii de pasageri au ramas blocati in aeroporturi din Orientul Mijlociu, Europa si Asia. Dubai si Doha sunt doua dintre cele mai importante noduri de legatura intre Europa si Asia, astfel ca inchiderea lor a produs perturbari in lant la nivel mondial. Sute de romani au ramas blocati in Dubai, Israel si alte state Criza de la inceputul razboiului a afectat direct si numerosi cetateni romani, inclusiv familii cu copii si grupuri de elevi. Pe 3 si 4 martie, 318 cetateni romani au revenit din Israel prin curse charter, fiind sprijiniti de echipele consulare in aeroportul din Cairo. Un alt grup format din 172 de romani si doi cetateni moldoveni a parasit Israelul pe cale terestra, a trecut frontiera in Egipt si a fost preluat din Taba pentru un zbor catre Bucuresti. Pe 5 martie, doua curse din Dubai au adus la Bucuresti 250 de cetateni romani. In acel moment, MAE avea in evidenta 744 de persoane care reusisera sa revina in Romania dupa ce solicitasera asistenta consulara. O zi mai tarziu, Romania a organizat un zbor de evacuare de la Muscat, in Oman, pentru 127 de cetateni romani. Dintre acestia, 95 erau minori, inclusiv grupuri de elevi din judetele Neamt, Suceava si Vrancea care ramasesera blocate in regiune. Alte 16 persoane au fost evacuate din Iordania cu ajutorul unui zbor organizat de Cehia. Pana la 6 martie, peste 1.000 de cetateni romani revenisera in tara prin zboruri de evacuare, curse de repatriere asistata sau zboruri comerciale. Ulterior, pe 13 martie, alte 96 de persoane, printre care 21 de minori, 19 cazuri medicale si o femeie insarcinata, au fost repatriate de la Muscat. Pentru a ajunge la aeroport, romanii aflati in Emiratele Arabe Unite au fost transportati cu autocarele pana in Oman, sub escorta unei echipe consulare mobile. Unii dintre turistii ramasi in Dubai isi epuizasera intre timp resursele financiare. Ministerul roman de Externe le-a recomandat cetatenilor aflati in regiune sa verifice in permanenta mesajele companiilor aeriene si sa nu se deplaseze la aeroport fara confirmarea certa ca zborul va fi operat. Pe pagina dedicata crizei, MAE a indicat evitarea calatoriilor neesentiale in Bahrain, Kuweit, Iordania, Qatar si Emiratele Arabe Unite si parasirea imediata a Iranului si Israelului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.