×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

ANPC a dat amenzi de peste 3,7 milioane de lei în doar cinci zile. Carne cu mucegai, pește alterat...

ANPC a dat amenzi de peste 3,7 milioane de lei în doar cinci zile. Carne cu mucegai, pește alterat și produse expirate, descoperite în controale

10.07.2026, 14:09 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

In urma controalelor, 20 de operatori au fost obligati sa isi suspende activitatea pana la remedierea deficientelor. Peste 1.300 de operatori verificati si sute de sanctiuni Actiunile de control s-au desfasurat in perioada 6-10 iulie si au vizat verificarea modului in care sunt respectate normele privind comercializarea produselor si prestarea serviciilor de alimentatie publica si agrement. Potrivit ANPC, comisarii au aplicat 746 de amenzi contraventionale, in valoare totala de peste 3,7 milioane de lei, si au emis alte 564 de avertismente. Valoarea produselor verificate in cadrul actiunilor de control a depasit 11 milioane de lei. Totodata, inspectorii au dispus oprirea definitiva de la comercializare a produselor neconforme in valoare de peste 220.000 de lei si oprirea temporara a comercializarii unor produse in valoare de peste 108.000 de lei. In cazul a 20 de operatori economici, ANPC a decis suspendarea prestarii serviciilor pana la remedierea deficientelor constatate. Carne cu mucegai, produse expirate si peste alterat Printre cele mai grave nereguli identificate in timpul controalelor se numara comercializarea unor produse alimentare care puteau pune in pericol sanatatea consumatorilor. Comisarii au descoperit produse din carne cu depuneri de mucegai, carne, produse din carne, lapte si produse lactate cu termenul-limita de consum depasit, precum si peste care prezenta modificari evidente de aspect, textura si miros. De asemenea, au fost gasite oua cu coaja sparta si impuritati aderente, produse alimentare fara elemente de identificare si etichetare, produse congelate cu acumulari excesive de gheata in ambalaj si produse vegetale depreciate, cu urme de lovire si strivire. Inspectorii au mai identificat plante ornamentale comercializate intr-o stare avansata de ofilire. Depozitare necorespunzatoare si echipamente degradate Controalele au evidentiat si numeroase probleme privind conditiile de depozitare. In mai multe unitati, apele minerale, bauturile racoritoare si bauturile alcoolice erau pastrate in bataia directa a soarelui si la temperaturi ridicate, iar pentru produsele perisabile, precum carne, preparate din carne, peste, ciorbe sau sosuri, nu erau respectate temperaturile recomandate de producatori. ANPC a constatat si utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termica, precum si folosirea unor ustensile si echipamente cu urme de rugina, resturi alimentare, arsuri si un grad ridicat de uzura, incompatibile cu normele de siguranta. Probleme si in spatiile de agrement Nereguli au fost descoperite si la operatorii care desfasoara activitati de agrement. Inspectorii au identificat conductoare electrice neizolate, lipsa documentelor aferente echipamentelor utilizate si instalatii de agrement care nu ofereau suficiente elemente de siguranta. In plus, in unele locatii lipseau sau erau afisate incomplet informatiile privind limitele minime si maxime de varsta si inaltime pentru accesul la anumite echipamente si activitati recreative. ANPC precizeaza ca actiunile de control au avut ca obiectiv verificarea respectarii legislatiei privind protectia consumatorilor si asigurarea unor produse si servicii sigure pentru populatie.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare