×

Accesează contul My Orange

Externe

Atac șocant cu cuțitul într-o școală din Slovacia. O profesoară a fost ucisă, iar un copil este în...

Atac șocant cu cuțitul într-o școală din Slovacia. O profesoară a fost ucisă, iar un copil este în stare critică

Un elev ar fi atacat, marți, mai multe persoane într-o școală din nordul Slovaciei. O profesoară a fost ucisă și alte două persoane sunt rănite, inclusiv un copil.

29.09.2026, 13:35 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Incidentul s-a produs marti dimineata, la o scoala din Staskov, o localitate din apropierea granitei cu Cehia, potrivit Mirror. O profesoara in varsta de 61 de ani a murit la fata locului, iar alte doua persoane, inclusiv un copil, au fost ranite prin injunghiere, potrivit televiziunii slovace TV JOJ. Copilul a fost transportat la spital in stare critica. O femeie in varsta de 44 de ani, care a suferit o rana prin injunghiere in zona pieptului, a fost transportata la spitalul din Zilina, potrivit serviciilor de urgenta. "Putem confirma ca am trimis doua ambulante terestre si doua elicoptere de salvare la fata locului. Interventia este in desfasurare", a declarat Petra Klimesova, purtatoare de cuvant a Centrului Operational al Serviciului Medical de Urgenta. Salvatorii aerieni au transportat un copil aflat in stare critica la spitalul din Martin. Dupa acordarea primului ajutor, pacienta in varsta de 44 de ani a fost transportata cu elicopterul la spitalul din Zilina. Femeia de 61 de ani a suferit rani incompatibile cu viata. Suspectul este un elev adolescent Autoritatile au precizat ca atacatorul este un elev adolescent din clasa a VIII-a, echivalentul clasei a IX-a in sistemul de invatamant britanic. Potrivit informatiilor initiale, acesta si-ar fi atacat profesorii si colegii cu un obiect ascutit. Premierul slovac Robert Fico a declarat ca este "profund intristat" de incidentul "tragic" din Staskov si ca urmareste situatia "cu mare ingrijorare". "Scolile trebuie sa fie un loc sigur pentru copiii nostri, altfel nu vom avea viitor", a transmis premierul. Fico a transmis condoleante familiei profesoarei decedate si le-a urat insanatosire celor raniti. El a precizat ca ministrii responsabili se deplaseaza la locul incidentului. Politia spune ca situatia este sub control Presedintele Slovaciei, Peter Pellegrini, a transmis, la randul sau, condoleante familiei si apropiatilor profesoarei ucise. Politia a anuntat ca situatia este sub control si ca nu exista o amenintare mai larga.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare