|
Accesează contul My Orange
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a anunțat că România va rămâne beneficiar al Fondului pentru Modernizare după aprobarea revizuirii sistemului ETS de către Comisia Europeană.
17.07.2026, 16:04 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Vicepresedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Minzatu, a anuntat vineri ca Executivul european a adoptat revizuirea sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) pentru perioada 2031-2040. Potrivit Roxanei Minzatu, noul cadru urmareste atingerea obiectivelor climatice fara sacrificarea industriei europene si a locurilor de munca. "Astazi, in Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii - EU ETS - pentru perioada 2031-2040. Am insistat pentru obiective climatice ambitioase, dar insotite de investitii in industria europeana si protejarea locurilor de munca. O mare parte din veniturile ETS trebuie sa revina sectoarelor care suporta costurile tranzitiei si au nevoie de bani pentru modernizare", a transmis Roxana Minzatu. Potrivit acesteia, Romania va ramane, alaturi de alte zece state membre, beneficiar al Fondului European pentru Modernizare. Acesta este instrumentul care a adus deja miliarde de euro tarii incepand cu anul 2021 si care va continua sa finanteze proiecte importante in urmatorii ani. Fondurile vor putea fi folosite pentru "sprijinirea gospodariilor vulnerabile si combaterea saraciei energetice, recalificarea lucratorilor si crearea de noi locuri de munca in regiunile dependente de industriile cu emisii ridicate, productia si utilizarea energiei regenerabile, reducerea consumului de energie in industrie, transport si cladiri, electrificarea industriei, transportului si sistemelor de incalzire, modernizarea retelelor de electricitate, hidrogen, termoficare si CO2". Roxana Minzatu a declarat ca "fiecare tara va decide cum va functiona aceasta finantare". "Spre exemplu, pentru o familie cu venituri mici, sprijinul poate insemna bani pentru izolarea locuintei, inlocuirea unei sobe sau a unei centrale vechi cu un sistem de incalzire mai eficient, instalarea de panouri solare ori conectarea la un sistem modern de termoficare. Adica o casa mai bine incalzita si facturi mai mici", a explicat Roxana Minzatu. Noul pachet legislativ propune si protejarea competitivitatii economiei europene, astfel ca "sprijinul european trebuie sa creeze investitii si locuri de munca in Europa, pentru europeni" Companiile care beneficiaza de certificate gratuite de emisii vor avea obligatii clare in ceea ce priveste mentinerea productiei in Uniunea Europeana. "Companiile vor putea primi in continuare certificate gratuite daca investesc in decarbonizarea activitatilor lor din Uniunea Europeana. Dar, daca inchid sau muta productia in afara Europei, tot aceste companii vor trebui sa returneze absolut tot sprijinul primit", a subliniat Roxana Minzatu. Vicepresedintele executiv al CE a anuntat si lansarea unor noi instrumente europene de finantare. Potrivit acesteia, Banca Industriala de Decarbonizare si noul Mecanism de Stimulare a Investitiilor (Investment Booster) vor sprijini companiile in dezvoltarea si implementarea tehnologiilor curate. In prima etapa, o parte din aceasta finantare va fi rezervata celor 11 state membre cu venituri mai reduse, printre care si Romania. "Pentru Romania, aceasta revizuire trebuie sa insemne investitii in energie si industrie, fabrici mai competitive, precum si sprijin real pentru lucratorii si comunitatile afectate de tranzitie. Tranzitia verde nu trebuie facuta impotriva industriei si a oamenilor, ci impreuna cu ei", a anuntat vicepresedintele executiv al Comisiei Europene.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.