|
Accesează contul My Orange
27.08.2026, 17:29 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Caldura extrema are efecte asupra sanatatii mult mai ample decat deshidratarea sau insolatia. Un nou studiu publicat in Science Advances a identificat 33 de diagnostice asociate cu expunerea la temperaturi extreme, dupa analiza a peste 900.000 de prezentari la camerele de garda si centrele de urgenta din Chicago. Printre problemele asociate cu zilele foarte calde se afla afectiuni renale, probleme ale pielii, simptome asociate sclerozei multiple, tulburari mintale si comportamentale, dar si anumite accidente si leziuni. Cercetatorii de la Northwestern University au analizat 916.904 de vizite la urgenta, inregistrate intre 2011 si 2023, si au urmarit 1.803 categorii de diagnostice. In loc sa caute doar bolile despre care medicii stiu deja ca pot avea legatura cu temperaturile ridicate, echipa a analizat intregul set de diagnostice pentru a vedea care dintre ele apar mai des in perioadele de caldura extrema. In studiul realizat in Chicago, cercetatorii au definit caldura extrema ca temperaturi maxime de cel putin 33,7C, prag care corespunde percentila 95 a temperaturilor din sezonul cald analizat. 33 de diagnostice asociate cu zilele de caldura extrema Lista descoperita de cercetatori este mult mai larga decat problemele considerate in mod obisnuit "boli provocate de caldura". Iata ce diagnostice sunt asociate cu perioadele de temperaturi extreme: insuficienta renala acuta si alte probleme ale rinichilor, deshidratarea severa si pierderea de lichide, edemele, adica acumularea de lichid in tesuturi, varicele membrelor inferioare, anumite afectiuni ale pielii si eruptii cutanate, scleroza multipla, tulburari mintale si comportamentale, anumite probleme asociate consumului de canabis, muscaturi si intepaturi de insecte, accidente de trafic, anumite leziuni provocate prin agresiune, descarcari accidentale de arme de foc. Alte diagnostice au cuprins de la probleme renale si afectiuni ale pielii pana la scleroza multipla, tulburari mintale si anumite tipuri de accidente si leziuni. Unele dintre rezultate sunt deosebit de surprinzatoare Cercetatorii au observat cresteri ale unor tipuri de leziuni si accidente, iar datele au indicat asocieri foarte puternice pentru anumite incidente. In cazul descarcarilor accidentale de arme de foc, cresterea a fost de peste 30 de ori in comparatie cu zilele mai putin calduroase, potrivit analizei. Cercetatorii spun ca stresul fiziologic provocat de temperaturile ridicate poate contribui la unele dintre aceste efecte. Caldura pune organismul si creierul sub presiune, iar acest lucru poate influenta comportamentul, atentia si riscul de accidente. Caldura poate agrava problemele existente Unul dintre cele mai importante mesaje ale studiului este ca efectele caldurii pot trece neobservate in statisticile medicale. O persoana poate ajunge la urgenta cu o problema renala sau cu o alta complicatie, fara ca in fisa medicala sa apara explicit faptul ca temperatura extrema a contribuit la aparitia problemei. Tocmai de aceea, cercetatorii considera ca impactul real al caniculei asupra sanatatii poate fi subestimat. "Daca urmarim doar bolile asociate in mod obisnuit cu caldura, vom subestima povara reala asupra sanatatii", a explicat Hyojung Jang, autorul principal al studiului, potrivit Northwestern University. Cercetatorii atrag atentia si asupra persoanelor care au deja anumite afectiuni. Pentru acestea, zilele foarte calde pot reprezenta un factor suplimentar de risc, chiar daca problema medicala nu este, in mod traditional, considerata o boala asociata caldurii. Caldura extrema nu se opreste la insolatie Studiul nu a gasit o asociere statistica intre zilele de caldura extrema si diagnosticele cardiovasculare sau respiratorii in analiza respectiva. Autorii subliniaza insa ca acest rezultat nu inseamna ca temperaturile ridicate nu afecteaza inima sau plamanii. Problemele cardiovasculare si respiratorii sunt deja bine documentate in cercetarile despre efectele caldurii. Spitalele si autoritatile ar trebui sa se pregateasca pentru valurile de caldura extrema O posibila explicatie este modul in care medicii codifica diagnosticul. De exemplu, un pacient cu insuficienta cardiaca poate ajunge la spital din cauza unei deteriorari a functiei renale sau a deshidratarii, iar aceasta poate deveni problema medicala principala consemnata in evidente. Autorii considera ca rezultatele ar trebui sa determine spitalele si autoritatile sa se pregateasca pentru un spectru mult mai larg de probleme in timpul valurilor de caldura. "Daca stim ca exista o asociere intre caldura extrema si o serie de rezultate asupra sanatatii, reducerea expunerii este esentiala", a declarat Daniel Horton, coautor al studiului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.