×

Accesează contul My Orange

Externe

Canada impune tarife pentru produsele din SUA după ce negocierile comerciale cu Donald Trump au...

Canada impune tarife pentru produsele din SUA după ce negocierile comerciale cu Donald Trump au eșuat

22.08.2026, 23:41 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Premierul canadian Mark Carney a anuntat sambata ca Canada va impune tarife pentru importurile din SUA, dupa ce negocierile comerciale dintre cele doua tari nu au dus la un acord. Noile taxe canadiene vor intra in vigoare pe 8 septembrie si vor viza produse precum otel, produse lactate, electrocasnice, echipamente agricole, hartie si celuloza, precum si electronice, scrie Reuters. Decizia vine dupa ce presedintele american Donald Trump a introdus tarife de 50% pentru anumite produse canadiene. Noile taxe americane au intrat in vigoare la miezul noptii si afecteaza aproximativ 20 de miliarde de dolari din exporturile Canadei catre Statele Unite. Carney a declarat ca masurile canadiene urmaresc protejarea angajatilor, fermierilor, familiilor si companiilor din Canada. "Canada va egala noile tarife ale Washingtonului dolar pentru dolar pentru a proteja muncitorii, fermierii, familiile si companiile canadiene", a spus premierul canadian, citat de Reuters. Canada si SUA, in pragul unui razboi comercial Intrebat daca situatia poate fi descrisa drept un razboi comercial intre Canada si SUA, Mark Carney a avut un raspuns transant. "Esti in razboi cand esti atacat. Noi am fost atacati", a afirmat premierul canadian. Tensiunile comerciale complica si mai mult relatia dintre cele doua state, care sunt de mult timp parteneri comerciali si aliati strategici. Disputa ar putea avea implicatii inclusiv asupra viitorului acordului de liber schimb nord-american, cunoscut sub numele de USMCA. Acordul a protejat in ultimele 18 luni cea mai mare parte a exporturilor canadiene catre SUA de tarife suplimentare. Noile taxe americane nu mai ofera insa aceeasi protectie pentru produsele vizate. Canada este puternic dependenta de piata americana, aproximativ 70% din exporturile sale fiind destinate Statelor Unite. In acest context, decizia guvernului de la Ottawa reprezinta o schimbare importanta de strategie comerciala. Canada respinge noile conditii propuse de Donald Trump Mark Carney a precizat ca negocierile dintre Canada si SUA au fost blocate dupa ce administratia Trump a transmis, in ultimele zile, noi conditii pe care guvernul canadian le-a considerat inacceptabile. Potrivit premierului canadian, propunerile americane au fost "neeconomice" si "nedrepte" si ar fi redus beneficiile unui eventual acord pentru Canada. Printre solicitarile Washingtonului s-ar fi numarat si limitarea capacitatii Canadei de a incheia noi acorduri comerciale cu alte state. "Nu putem accepta ceea ce ne-au oferit si nu vom oferi ceea ce ne-au cerut", a declarat Carney. Donald Trump sperase ca un acord comercial cu Canada sa fie incheiat vineri, insa negocierile s-au incheiat fara un compromis. Canada pregateste ajutoare pentru industriile afectate Guvernul canadian urmeaza sa anunte saptamana viitoare masuri de sprijin pentru industriile afectate de noile tarife americane. Mark Carney a precizat ca programele de sprijin ar putea fi mentinute timp de mai multi ani. Premierul canadian a anuntat, de asemenea, ca Ottawa intentioneaza sa isi consolideze relatiile comerciale si militare cu alte state, pentru a reduce dependenta de Statele Unite.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare