Politic-Social

Ultimele alegeri parlamentare anticipate din Romania au avut loc in decembrie 1933. Contextul era radical diferit de cel constitutional actual: regele avea posibilitatea de a schimba guvernul, de a dizolva Parlamentul si de a trimite tara rapid la urne. Romania tocmai iesea din anii cei mai grei ai Marii Crize Economice, viata politica era fragmentata, iar raporturile dintre partide si regele Carol al II-lea devenisera tot mai tensionate. In acelasi timp, miscarile extremiste castigau teren in Europa si in Romania. La 14 noiembrie 1933, Carol al II-lea i-a incredintat liberalului Ion G. Duca conducerea Guvernului. Numai patru zile mai tarziu, la 18 noiembrie, Parlamentul a fost dizolvat prin decret regal, desi fusese ales in vara anului 1932 si se afla departe de incheierea mandatului normal de patru ani. Alegerile pentru Adunarea Deputatilor au fost fixate pentru 20 decembrie 1933, iar cele pentru Senat s-au desfasurat in mai multe etape, intre 22 si 29 decembrie. Romania ajungea astfel la al treilea scrutin parlamentar in numai trei ani, dupa alegerile din 1931 si 1932. Cum functionau "anticipatele" in Romania interbelica Constitutia din 1923 ii permitea regelui sa dizolve ambele Camere sau numai una dintre ele. Actul de dizolvare trebuia sa stabileasca organizarea alegerilor in maximum doua luni si convocarea noului Parlament in maximum trei luni. In practica, schimbarea majoritatii se producea adesea astfel: regele numea mai intai un nou guvern, dupa care Parlamentul era dizolvat, iar noul Cabinet organiza alegerile. Istoricul Ioan Scurtu descrie acest mecanism drept una dintre particularitatile sistemului politic interbelic: noul guvern isi instala oamenii in administratia locala, inclusiv prefecti si primari, iar aparatul administrativ oferea partidului aflat deja la guvernare un avantaj electoral considerabil. "Dati-mi guvernul si va dau parlamentul", era o expresie des folosita in epoca si era atribuita consevatorului P.P. Carp. Ion G. Duca a intrat in alegeri la numai o luna dupa ce a devenit premier Guvernul national-taranist a fost inlocuit, Carol al II-lea l-a adus la conducerea Cabinetului pe Ion G. Duca, iar noul premier liberal a intrat imediat in campania pentru obtinerea unei majoritati parlamentare proprii. La alegerile pentru Camera Deputatilor, PNL a obtinut oficial 1.518.864 de voturi, adica aproximativ 51%, si a primit prin formula electorala 300 dintre cele 387 de mandate. Partidul National-Taranesc, principala formatiune de opozitie, a obtinut aproximativ 14% si 29 de mandate. Diferenta enorma dintre procentul de voturi al liberalilor si proportia mandatelor era rezultatul sistemului electoral introdus in 1926. Legea prevedea asa-numita "prima electorala": partidul care se clasa primul si depasea pragul de 40% primea mai intai jumatate dintre mandatele disponibile, iar cealalta jumatate era distribuita proportional intre formatiunile eligibile, inclusiv partidul castigator. PNL a obtinut si o dominatie covarsitoare in Senat, rezultatul politic fiind constituirea unei majoritati foarte solide pentru guvern. O campanie electorala marcata de violente si interzicerea Garzii de Fier Campania s-a desfasurat pe fondul confruntarii dintre stat si extrema dreapta legionara. Au existat ciocniri violente intre politie si legionari, soldate cu morti si raniti. La 9 decembrie 1933, inainte de scrutin, Guvernul Duca a interzis Garda de Fier, formatiunea electorala a Miscarii Legionare. Autoritatile sustineau ca organizatia urmarea schimbarea pe cale revolutionara a ordinii constitutionale. Episodul avea sa aiba o continuare dramatica imediat dupa scrutin. Pe 29 decembrie 1933, la numai noua zile dupa alegerile pentru Camera Deputatilor, Ion G. Duca a fost asasinat pe peronul garii din Sinaia de membri ai Miscarii Legionare. Premierul se intorcea dupa o audienta la Carol al II-lea, la Castelul Peles. Dupa moartea sa, conducerea Guvernului liberal avea sa fie preluata de Gheorghe Tatarescu. Cronologia anticipatelor din perioada interbelica: Romania a votat de zece ori in mai putin de doua decenii Alegerile inainte de expirarea mandatului parlamentar au fost frecvente in Romania interbelica: dupa scrutinul din 1919, primul al Romaniei Mari si primul desfasurat pe baza votului universal masculin, Parlamentul a fost dizolvat dupa numai cateva luni, odata cu venirea lui Alexandru Averescu la guvernare, fiind organizate noi alegeri in 1920. Urmatorul scrutin a venit in 1922, dupa caderea guvernului Averescu si revenirea liberalilor lui Ion I.C. Bratianu; Parlamentul ales atunci a fost unul dintre putinele care si-au parcurs aproape integral mandatul, urmatoarele alegeri avand loc in 1926; guvernarea Averescu instalata in acel an a fost insa inlaturata, iar tara a votat din nou in 1927. Nici Parlamentul rezultat atunci nu a rezistat, iar dupa demisia guvernului liberal si venirea lui Iuliu Maniu, legislativul a fost dizolvat si s-au organizat alegerile din 1928, castigate categoric de PNT; instabilitatea a revenit odata cu Carol al II-lea, fiind organizate alte alegeri in 1931, sub guvernul Nicolae Iorga, apoi in 1932, dupa revenirea national-taranistilor la putere, si din nou in 1933, odata cu instalarea liberalului Ion G. Duca. In total, Romania a organizat zece scrutinuri parlamentare intre 1919 si 1937: 1919, 1920, 1922, 1926, 1927, 1928, 1931, 1932, 1933 si 1937. Numai parlamentele alese in 1922 si 1933 au ajuns la durata normala a legislaturii, in timp ce durata medie de existenta a unui Parlament in intervalul 1919-1937 a fost de aproximativ doi ani. Parlamentul ales in 1933 a fost exceptia: a rezistat patru ani Parlamentul rezultat in urma alegerilor din decembrie 1933 a continuat sa functioneze pe parcursul guvernarilor liberale si a ajuns practic la finalul legislaturii de patru ani. Alegerile din 1937 au fost cruciale pentru istoria politica a Romaniei. Pentru prima data de la introducerea sistemului electoral din 1926, niciun partid nu a reusit sa depaseasca pragul de 40% necesar pentru obtinerea primei electorale. Criza politica produsa dupa scrutin a precedat instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea in februarie 1938. De ce anticipatele erau mult mai usor de provocat atunci Constitutia din 1923 spunea explicit ca regele "are dreptul de a dizolva ambele Adunari deodata sau numai una din ele". Singura obligatie procedurala importanta era ca decretul de dizolvare sa prevada alegeri in maximum doua luni si convocarea noului Parlament in maximum trei luni. Astazi, procedura este mult mai restrictiva. Constitutia permite dizolvarea Parlamentului numai daca nu este acordat votul de incredere pentru formarea unui Guvern in termen de 60 de zile de la prima solicitare si dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura. In plus, exista si alte limite constitutionale privind momentul in care Parlamentul poate fi dizolvat. Romania nu a organizat nicio alegere parlamentara anticipata dupa 1989.