|
Accesează contul My Orange
17.10.2026, 05:13 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Vestea scufundarii unei nave comerciale in Stramtoarea Ormuz a atras sute de localnici, care s-au grabit sa ajunga cu barcile in zona naufragiului. Incarcatura navei GFS Pride, sub pavilion singaporez, care transporta peste 2.500 de containere, s-a imprastiat pe mare, iar oamenii incearca sa recupereze cat mai multe produse de valoare. Potrivit The Telegraph, pescarii au plecat cu barci mici si alte ambarcatiuni, dupa ce au aflat ca printre produsele pierdute se afla telefoane Apple si parfumuri frantuzesti. "Ne adunam si ne indreptam spre Stramtoarea Ormuz. Am auzit ca s-a scufundat o nava cu containere, asa ca mergem sa adunam iPhone-uri si parfumuri", spune un barbat intr-o inregistrare video, citata de publicatia britanica. Barci mici, printre containere uriase Imaginile surprinse in zona arata zeci de ambarcatiuni care se deplaseaza printre containerele partial scufundate. Mai multi barbati sunt filmati in timp ce scot cutii din apa si le incarca in barci. In alte inregistrari, ambarcatiuni de mici dimensiuni incearca sa tracteze cate un container maritim intreg. Nava GFS Pride, inregistrata in Singapore, s-a scufundat in urma unui incendiu izbucnit la bord. Autoritatile din Singapore au anuntat ca toti cei 21 de membri ai echipajului au fost evacuati fara sa fie raniti. Marina Corpului Gardienilor Revolutiei Islamice din Iran, organizatie militara care apara regimul de la Teheran si controleaza o parte a fortelor navale iraniene, sustine ca nava a intrat pe o ruta maritima neautorizata si periculoasa si a lovit o mina, care ar fi provocat incendiul. Autoritatile iraniene, avertisment pentru pescari Containerele care plutesc in Stramtoarea Ormuz reprezinta un pericol pentru navigatie. Marina le-a cerut pescarilor sa circule cu atentie pentru a evita coliziunile. GFS Pride este cea de-a doua nava scufundata in decurs de 24 de ore si a treia de la inceputul razboiului din Orientul Mijlociu, la sfarsitul lunii februarie. Prima dintre acestea a fost Cape Dao, sub pavilionul Antigua si Barbuda, scufundata in urma unui atac din 23 septembrie. Atacurile asupra navelor comerciale din Stramtoarea Ormuz s-au inmultit in ultimele zile, atingand cel mai ridicat nivel de la inceputul conflictului. Purtatorul de cuvant al armatei iraniene, generalul Mohammad Akraminia, a declarat vineri ca redeschiderea Stramtorii Ormuz depinde de retragerea fortelor americane din regiune. "Daca America paraseste regiunea, Stramtoarea Ormuz se va deschide, securitatea colectiva va fi asigurata cu participarea statelor din regiune, iar economia mondiala se va imbunatati. Iar daca nu pleaca, o vom alunga", a avertizat oficialul iranian.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.