|
Accesează contul My Orange
28.06.2026, 18:28 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Catalin Predoiu a scris, intr-o postare pe Facebook, ca a realizat recent o cercetare privind legatura dintre politicile guvernamentale promovate de PNL in ultimii zece ani si baza electorala a partidului. "Concluzia este ca partidul s-a indepartat treptat de principala sa baza electorala - antreprenorii si capitalul romanesc, cei care creeaza locuri de munca si genereaza venituri la buget - nu prin simpla participare la guvernare, ci prin politicile pe care le-a promovat", a transmis Predoiu. "Din opozitie nu poti scoate o tara din criza" El sustine ca scaderea sustinerii electorale a PNL nu a fost cauzata de participarea la guvernare alaturi de USR, PSD sau ambele partide, ci de continutul politicilor adoptate. "Problema nu era ramanerea la guvernare alaturi de un anumit partid, daca generai politicile corecte pentru recastigarea bazei electorale si scoaterea tarii din criza", a mai scris fostul prim-vicepresedinte al PNL. El sustine ca solutia ar fi fost "politicile bine tintite pentru antreprenoriat, dezvoltarea proiectelor administratiei locale si capacitatea de productie nationala", inclusiv prin "proiecte de coproductie cu parteneri strategici interesati". "Din opozitie nu poti scoate o tara din criza", a subliniat Catalin Predoiu. "Dar majoritatea partidului a decis acum o luna ca este mai bine sa ne intarim in opozitie si sa salvam tara peste trei ani. Intre timp, se pare ca opinia s-a schimbat spre guvernare, tant mieux", a scris acesta. Predoiu: Romania are nevoie de un model economic propriu Catalin Predoiu afirma ca Romania a functionat in ultimii ani pe baza unui model economic "construit din mers". "Romania a functionat in ultimii ani pe baza unui model economic construit din mers, exclusiv in jurul catorva piloni: consumul (bazat in mare masura pe importuri), fondurile europene (PNRR), Programul Anghel Saligny si investitiile straine, acestea din urma intr-o maniera timida si fara un plan coerent de stimulare a sectoarelor strategice pentru Romania", a precizat ministrul interimar de Interne. Potrivit acestuia, modelul economic a fost bazat in mare parte pe politici generate la Bruxelles, care au avut efecte pozitive, dar trebuie completate printr-un efort national de creatie si productie. "A fost, in esenta, un model construit din mers si axat, in mare parte, pe politici generate la Bruxelles, care au avut efectele lor pozitive, dar care trebuie completate cu efort national de creatie si productie", a scris fostul prim-vicepresedinte al PNL. Predoiu sustine ca Romania are nevoie de un model economic propriu, construit pe dezvoltarea antreprenoriatului local si pe atragerea investitiilor straine directe. "Am sustinut ca Romania are nevoie de un model economic propriu, construit pe dezvoltarea antreprenoriatului local si pe un program ambitios de atragere a investitiilor straine directe, dupa definirea clara a profilului economic al tarii catre care dorim sa evoluam", a mai transmis acesta. Predoiu spune ca nu vrea sa alimenteze tensiunile din partid Catalin Predoiu mai spune ca a amanat publicarea studiului privind PNL si baza sa electorala, pentru ca acesta sa nu fie interpretat drept un pretext politic in contextul tensiunilor recente din partid. "Este posibil sa il public in perioada urmatoare, atunci cand se vor mai tempera pasiunile, tensiunile si jignirile din dezbaterea interna a partidului", a adaugat acesta. Predoiu spune ca scopul sau este sa contribuie la o dezbatere rationala in PNL. "Scopul meu ramane acelasi: sa contribui la consolidarea laturii rationale a dezbaterilor din PNL, nu a celei emotionale sau irationale", a transmis Catalin Predoiu.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.