|
Accesează contul My Orange
18.10.2026, 18:59 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
El le-a multumit fotbalistilor argentinieni Julian Alvarez, Enzo Fernandez si Geronimo Rulli pentru ca i-au facut cunostinta cu celebra infuzie. "Gracias Julian Alvarez, Enzo Fernandez, Gero Rulli for introducing this lovely drink" ("Multumesc, Julian Alvarez, Enzo Fernandez si Gero Rulli, pentru ca mi-ati facut cunostinta cu aceasta bautura minunata"), a scris Haaland, adaugand emoji-ul devenit sinonim cu mate. Dincolo de fotografia fotbalistului, alegerea bauturii are o puternica incarcatura culturala. In Argentina, mate este mult mai mult decat o alternativa la cafea sau ceai. Bautura prezenta in peste 90% dintre gospodariile argentiniene Mate se prepara din frunzele plantei yerba mate, Ilex paraguariensis, peste care se toarna apa calda. Infuzia este consumata dintr-un recipient numit tot "mate", cu ajutorul unui pai metalic prevazut cu filtru, cunoscut drept "bombilla". Potrivit informatiilor publicate de autoritatile argentiniene, traditia isi are originile la populatiile Guarani, care foloseau frunzele atat pentru prepararea bauturii, cat si in cadrul unor ritualuri si ca obiect de schimb. In prezent, amploarea fenomenului este ilustrata de cifre: yerba mate se gaseste in peste 90% dintre gospodariile din Argentina, iar consumul mediu indicat de Institutul National al Yerba Mate este de aproximativ 6,4 kilograme pe locuitor pe an. Importanta sa este recunoscuta inclusiv prin lege. Din 2013, mate este declarat oficial "infuzia nationala" a Argentinei. A bea mate este si un ritual social Popularitatea bauturii nu tine doar de gust sau de efectul stimulant. Mate are o puternica dimensiune sociala. In varianta traditionala, recipientul poate fi transmis de la o persoana la alta, in timp ce cineva din grup se ocupa de prepararea si servirea succesiva a infuziei. Autoritatile argentiniene descriu obiceiul drept o practica raspandita pe intreg teritoriul tarii si asociata cu intalnirile si socializarea. Mate este considerat un simbol al ospitalitatii si al timpului petrecut impreuna, fiind consumat in familie, intre prieteni, in parcuri, la serviciu sau in timpul calatoriilor. In Argentina, traditia este atat de importanta incat 30 noiembrie este sarbatorita drept Ziua Nationala a Mate. Haaland, initiat de trei argentinieni Mesajul lui Haaland dezvaluie si cine i-a facut cunostinta cu ritualul: Julian Alvarez, Enzo Fernandez si portarul Geronimo Rulli. Legatura cu Alvarez nu este intamplatoare. Cei doi au fost colegi la Manchester City, iar atacantul argentinian face parte dintr-o cultura fotbalistica in care recipientele de mate sunt o aparitie obisnuita in cantonamente si deplasari. Fotografia publicata de Haaland arata astfel cum unul dintre cele mai recognoscibile obiceiuri argentiniene continua sa depaseasca granitele Americii de Sud.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.